Doua criptograme din Revista ” Familia”

Pagină

 

Scrieri cifrate şi semne masonice în Revista „ FAMILIA”, în vremea lui Eminescu

S-a spus că, în vremea lui Eminescu, unele publicaţii obişnuiau să folosească în mod curent mesaje cifrate, cu parole şi semne de recunoaştere.

Astfel de mesaje cifrate apar şi în Revista „Familia”, colecţia pe anul 1886, din care am analizat două exemple.

Prima Criptogramă

În numărul 22 din 1/13 iunie 1886, p. 268, este prezentată următoarea C r i p t o g r a m ă, semnată „ Ida Handrea ”:

                           + u : §    8 u II e II i  ?e  : a+?   i :   ˄ é ! a :

                           + i   8 e  a □ i á   :   * o II * ê : §    a ; u :

                           + u : §    8 u II e II i    ? e  : u   a u   : u  * e

                           + u : §    8 u II e II i   ? e   : u  + e   + ; u :

                              a +  §= e  ˄    8 e    8 u II e II i   a * a II e

                              4 a ?  a + ? u : + e  :   ; i e ; § u ˄   * e u

                               : i * e : i    : i * e : i    : u    ˄ e     + ? i e

                               8 e ? â §    + â : §u ˄    8 u * : e Ş e u

 

                                                         ? a II o ˄   + ? II o □

 

         Lungimea criptogramei este de 172 caractere tipografice

 (9 rânduri), reprezentând semne, litere şi  cifre:

         semne  :   ;  *  ?   !   §  □  ˄  II  =  +

         litere   a  e  i   o u  â  ê  é  Ş

         cifre    8   4

         Criptograma conţine 21 reprezentări cifrante. Acest lucru înseamnă că, din alfabetul clar, normal ordonat  (a,ă,b,c,d……x,y,z ), au fost folosite doar o parte dintre litere, respectiv cele care corespund celor mai frecvente consoane şi vocale.

         Se poate emite ipoteză  că textul clar ar putea fi scris în limba română, deoarece în textele redactate în această limbă sunt folosite maximum 18 – 20 de litere şi extrem de rar literele:  K, Q, W, X, Y.

         Pentru a determina tipul de cifru folosit, am întocmit o statistică a apariţiei acestor „reprezentări cifrante”, rezultând următoarele:

 

:   ;  =  +  II  ˄  *  ?  !  §  □  a   e   i   u   o  â   ê   é   4  8  

21 4   1   13  12   6    8  10  1   7   2    11   18  13  19   3   2    2     2     1   8 

            Cele mai frecvente reprezentări cifrante sunt :

                                      :   u   e   i   +   II   a  ?

 

         Secvenţe repetate:

         8 u II e II i  (secvenţa apare de trei ori, în versul 1,3,4 şi 5)

         : i * e : i   ( secvenţă repetată, în versul 7).

         Concluzie: sistemul de cifru este o substituţie simplă.

 

 

         Fără a intra în detalii tehnice, în urma decriptării a fost aflată următoarea cheie de cifrare:

:   ;  =  +  II  ˄  *  ?  !  §  □  a   e   i   o   u   â   ê   é   4  8  

N  P    S   R   L  M C G T  B  A   E   I   o    U     Ĕ      Z  D 

Decriptarea criptogramei ne dezvăluie următorul text clar:

       „  SUNT DURERI CE NASC IN LEAGAN,

            ŞI DEABIA-N MORMÂNT APUN.

            SUNT DURERI CE NU AU NUME,

  SUNT DURERI CE NU SE SPUN.

  ASTFEL DE DURERI AMARE

  ZAC ASCUNSE-N PIEPTUL MEU.

  NIMENI, NIMENI NU LE STIE,

  DECÂT SFÂNTUL DUMNEZEU. „

                                     CAROL SCROB

Notă: Carol Scrob (1856 – 1913), „ poet şi ofiţer”, era mason, membru al „Lojii Progresul” din Craiova. El fusese suspendat „ pentru conduită nedemnă în lumea profană” (în vara anului 1882). A debutat în anul 1882 la Revista „Literatorul”, iar în volum, cu un an mai înainte, în 1881 („ Rime pierdute”, Craiova). Este cunoscut, mai ales, prin romanţe şi versuri erotice, multe puse pe muzică. Amintim: „Plânge Bistriţa în vale”, „Ştii tu”, „Dor de răzbunare”, „Bardul latinităţii”, „Luna ştie”. A tradus din Carmen Sylva, Iulia Haşdeu, H. Heine, F. Coppée. Dar celebritatea, peste timp, îi va fi consolidată de „Valurile Dunării”, vals compus de Iosif Visarionovici, în 1880, pe versurile sale („ Barca pe valuri”).

În luna martie a anului 1883, Iosif Vulcan şi Carol Scrob s-au întâlnit la Bucureşti, la şedinţele „Junimii”.

A doua criptogramă

În numărul  24 din 15/27 iunie 1886 al Revistei „Familia” (p.292)

ne-a atras atenţia  această C r i p t o g r a m ă, purtând semnătura „Maria Silvia Danilă”.

 Criptogramă este formată din   276 semne, dispuse pe 16 rânduri.

( e   e ;  β ! ( o ! + 2

                                               .        .

; 2 * ∆ + 2   i !   ( e *│ .   . ∆ .   . e

                         .

X u   ; ∆ X .   . i ! ! i  ( e  X 2 i ! + i 2

                                        .

│; ê g ê ! ( u   ∆ ! ! .   . u ;  ! ! e u

                   .

* i – !  + .   . ∆ *  + u  ; 2 X ∆ * i u  ∆ ; │2 X i i

                                                 .

; ∆  * 2 ! + e ; e  ∆ ; + ∆ .   . e

            .

g i u .   . ∆ i  * 2 ! + e i    ! ! ∆ ( o ! e

             .

g i u .   . ∆ i ; u i  ( ! ! ! e ( i e u

 

 

 

 

X ∆  ! e  │u + e ! (  i !  ; u ! ! e

                                                       .

* 2  √ i u  ∆ ; u i  X o ! * o .   . + 2

                                           .

*2  * + i ! g u  ( i ! + .   . ∆ ; u  ! ! e u  * u √ ; e * u

                                                            .

∆ X e * + u  √ ∆ + ∆ ;  ∆ ! ! o .   .

 

* 2  ( I X u  ∆ ( i o  ; u ! ! i i  

                                     .

* 2   √ i u  │ e ! + .   . u  e ;  ! ! o ; + 2

                   .                                                    .

* i – !  + .   . ∆ * + ∆  ; u ! ! e  ∆ ! ! ∆ .   . 2

  .                                                      .

.   . u g 2 ! ( u ! ! e  * 2  ! ! o .   . u

        

Autorul criptogramei a folosit următoarele Semne, Cifre şi Literele  („reprezentări cifrante” )

                                                                                           .

Semne:    *   !   +   –   X   :   ;   (   ‼   √   │   ∆     .   .

Cifre:          2

Litere:         e     i     o     u    β    g   

         În total, sunt 20 semne diferite. Frecvenţa acestor semne tipografice este următoarea:

                                                                       .

    *   !   +   –   X     ;   (   ‼   √   │   ∆     .    .   e     i     o     u    β    g    2   Ê  

   19 44 18  2  9    17 13 14  4   5   28    15    25   24   9     28  1     5   18  2

De observat că, dintre cele 20 de „reprezentări cifrante”, 8 semne apar cu o frecvenţă remarcabilă, în comparaţie cu celelalte. Am ordonat,  în ordine descrescătoare, pe cele mai frecvente:

                            !    ∆    u    e    i   *   +   2

 

Un  alt pas important este acela al stabilirii „secvenţelor identice” din textul cifrat. Am observat că în criptogramă avem câteva repetări de secvenţe:

     

                    .                                   .

∆  ‼   o   .    .     ≈      ∆  ‼   o   .    .    u   ;

 

                   .                                              .

g   i   u   .     .    ∆    i     ≈   g   i   u   .     .    ∆    i

 

*  2   !   +  e   ;  e     ≈     *  2   !   +  e   i     etc.

         Apare ca foarte plauzibilă ipoteza că această criptogramă este rezultatul unei „substituţii simple”, unde fiecărei litere din textul clar îi corespunde o „reprezentare cifrantă”.

         Din studierea amănunţită a acestor repetări, dar şi a altora, corelând „reprezentările cifrante” cu  cele mai frecvente grafeme ale limbii române, am stabilit „cheia” folosită, respectiv următoarea corespondenţă între „literele cifrante” ale criptogramei şi „alfabetul clar” al limbii române:

 

                                                                       . 

    *   !   +   –   X     ;   (   ‼   √    │   ∆     .    .   e     i     o     u    β     g    2   Ê  

    S  N  T   –   C     L  D  M  F   P   A      R     e     i     o     u    B    G   Ă   Î

 

 

 

 

         Iată, acum, textul clar al Criptogramei:

                  „ De EL abandonată,

Lăsată-n disperare,

Cu lacrimi de căinţă,

Plângând amorul meu

Şi-n trist locaş al păcii,

La sfintele altare,

Jurai Sfintei Madone,

Jurai lui Dumnezeu

Că neputând în lume

Să fiu a LUI consoartă

Să sting din al meu suflet

Acest fatal amor

Să zic adio lumii,

Să fiu pentru EL moartă

Şi-n trista lume amară

Rugându-mă să mor.”

           Discuţie:

         a) Numele autorilor:  „Idra Handrea” ar putea să fie o „anagramă” a autorului criptogramei sau, mai degrabă, un pseudonim.

            Folosirea  pseudonimelor era o practică curentă în publicistica acelor vremi.

            Însuşi Eminescu a semnat unele articole cu pseudonime precum: Varro („Fedeaţiunea”), Y („Convorbiri Literare”), E.M. („România Liberă”), E ( „Fântâna Blanduziei”),  „ Fantasio”, „Harţag” etc („Timpul”).

Şi în paginile Revistei „Familia”  se utilizau asemenea pseudonime. Astfel, o recenzie asupra Ediţiei Princeps a poeziilor lui Eminescu este semnată  „Sor A. C.”, anagrama numelui de familie a lui Iuliu Roşca.

         Cu toate acestea, este de presupus ca „ Ida Handra” şi  „ Maria Silvia Danilă” sunt nume fictive, fiindcă este puţin probabil ca două persoane diferite să utilizeze aceeaşi metodă de cifrare (evident cu alte chei): substituţie simplă, cu text împărţit pe cuvinte, în care vocalele rămân neschimbate.

b) Semnificaţia criptogramelor. În prima criptogramă este  dezvăluit numele autorului: Carol Scrob. Dincolo de mesajul explicit, conţinutul acesteia ar putea fi o aluzie la „ maladia” Poetului,  la „ discreţia” celui ce nu-şi poate dezvălui starea sa psihică. Terenul este deschis oricărei interpretări.

Rămâne a se stabili semnificaţia celei de a doua criptograme. 

În analiza acestei chestiuni pornim de la o constatare: cele două poezii dau expresie unei stări lirice plină de vibraţii, mult gustată de cititoarele acelor vremuri.

Tipărirea producţiilor lirice, ilustrând sentimente de dragoste sau de durere, într-o manieră emfatică, se înscrie într-o lungă tradiţie, datând de la începutul secolului al XIX-lea şi ilustrată de poeţii Văcăreşti, Costache Conachi,  Vasile Cârlova, Alexandru Donici, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu sau Anton Pann.

Aceştia educaseră gustul saloanelor mondene prin cântări şi lamentaţii, pline de suspine, de „ ah” şi „of”. Având denumiri diverse: elegie, sonet, idilă, gazel, madrigal, canţonetă ori romanţă, aceste versuri completau în mod eclectic sumarul unei reviste, altfel meritorii, ce avea pe frontispiciul său un titlu foarte atrăgător: „Familia – Foaie enciclopedică şi beletristică cu ilustraţiuni”.

Ulterior, autori ca Bonifaciu Florescu, Carol Scrob, Mircea Demetriade sau Th. M. Soenescu, oricât de desueţi ni s-ar părea astăzi, erau cultivaţi în multe dintre revistele literare ale vremii.
                 „Familia” avea un program literar serios, urmărit cu tenacitate timp de aproape 40 de ani de către întemeietorul ei, Iosif Vulcan, prin  care educa gustul cititorilor săi, printre modalităţi fiind şi culegerea şi tipărirea unor „producţiuni folcloristice”, aparţinând tuturor regiunilor istorice româneşti.

Cu toate acestea, poezia nu face parte din rândul colecţiilor de folclor, nu este opera unui creator popular anonim.  Mai mult, sintagma: „Să zic adio lumii” sună atât de apropiat de tonalitatea liricii eminesciene.

         În aceeaşi ordine de idei, expresia savantă „lacrimi de căinţă” (Ioan Scăraru, Cuvântul 7, vorbeşte despre cel ce se roagă cu „lacrimi de căinţă”) sau neologismele: „abandonată”, „lăsată-n disperare”, „neputând să fiu a lui consoartă”, „fatal amor”, precum şi întreaga atmosferă elegiacă a celor două strofe, ne duc cu gândul la o altă ipoteză: mesajul conţine o referire la relaţia Eminescu – Veronica.

         Suntem în anul 1886. Legătura lui Eminescu cu Veronica devenise imposibilă.

            Să fie aceasta o poezie premonitorie (din toamna acestui an, până în primăvara anului următor, Poetul va fi internat la Mânăstirea Neamţ), sau un semnal criptic, adresat cititoarelor saloanelor mondene 1, acolo unde

  „Familia” era nelipsită, că relaţia dintre Eminescu şi Veronica se afla în atenţia cercului de cunoscuţi, că situaţia Veronicăi este extrem de dramatică.

O ştire pe cât de tristă, pe atât de jenantă, putea fi accesibilă decât celor „iniţiaţi” în tainele scrierilor cifrate.

 Erau cele două personalităţi prezenţe oarecare în paginile revistei

 „ Familiei” ? Evident, Iosif Vulcan nu putea rămâne indiferent faţă de situaţia lui Eminescu şi Veronica Micle.

           Putem afirma că, exceptând „Convorbirile Literare”, nici o altă publicaţie contemporană poetului nu a fost atât de ataşată ideei de promovare a operei eminesciene, precum a fost „ Familia” [1].

         Creaţiile eminesciene, dintre care 36 de poezii, cărora li se adaugă traduceri, recenzii şi cronici dramatice, sunt o prezenţă remarcabilă în paginile acestei reviste. [2]

În mod constant, mai ales în ultima parte a vieţii Luceafărului, publicaţia condusă de Iosif Vulcan este singura care semnalează cu promptitudine cititorilor apariţia ediţiilor antume ale volumului de poezie a lui Eminescu, din 1884, 1885, 1888 şi 1889.

Aceleaşi constatări şi în privinţa Veronicăi Micle. Ea a fost la fel de prezentă în paginile revistei, ca şi Eminescu, numele său apărând aici încă din anul 1879, prin publicarea unei creaţii mai vechi,  „Legenda rosei

 („Familia”, an XV, 1879,nr. 41, 3/15 iunie, p.274.), însă debutul oficial al Veronicăi Micle în paginile „ Familiei” este marcat de meditaţia „ Soarta mea” ( „Familia”, an XVII, nr.45, din 25 iunie/3 iulie 1881,p. 286), entuziast semnalat de însuşi Iosif Vulcan. În scrisoarea trimisă revistei, aceasta făcea următoarea mărturisire de credinţă: „ vă rog, domnule redactor, să primiţi ca un tribut adus ţării mele natale, care e Transilvania, aceste versuri…”

Veronica Micle era nu numai colaboratoare ci şi o cititoare fidelă  a revistei lui Iosif Vulcan. Frumosul pastel „Lac-oglindă”, descriind frumuseţile naturale din Valea Yozemiti, California, (publicat de „Convorbiri Literare” la 1 februarie 1881) este inspirat de gravura apărută pe coperta revistei „Familia” (nr.72, an XVI, 21 sept./3 oct.1880), cu explicaţiile de rigoare, oferite de Iosif Vulcan, la p. 446.

În anul 1881 îi mai sunt tipărite încă 3 poezii: „ Doresei…” („Familia”, nr.50, 9/21 iulie, p.522), „Prevestiri” („ Familia”, nr. 55, 26 iulie/7 august, p.354), „Răpită”  („Familia”, nr. 84, 13/25 decembrie, p.595).

Alte 3 poezii vor vedea lumina tiparului şi în anul 1883: Să pot întinde…”  („Familia”, nr.44, 30 oct./11 noiembrie, p.527), „Că te-am iubit

 ( „Familia”, nr.48, 27 noiembrie/9 decembrie, p.573), „De pe-un vârf…”

(„ Familia”, nr. 48, 27 noiembrie/9 decembrie, p.1

         În anul 1885, revista publică, sub semnătura Veronicăi Micle, un amplu reportaj, dedicat turneului artistic al Teatrului Naţional din Bucureşti la Cernăuţi, Botoşani şi Iaşi, în care este prezentată în mod elogios personalitatea artistei Aristiţa Romanescu („Familia”, nr.28, 14/26 iulie 1885, 332). De remarcat că în acest articol apare pentru prima dată în peisajul literar sintagma: „Aristiţa Romanescu Luceafărul teatrului român”, comparaţie care îl va defini, însă, pentru eternitate  pe…… Eminescu !

         Tot în acest an se tipăreşte „Lui Victor Hugo (de dl. Al. Gr. Şuţu)”,

(„Familia”, nr. 32, 11/23 august, p. 387).

         În 1887, „ Familia”, va publica poezia „La un portret” („Mă pierd uitându-mă la tine;/Cuprinsă ca de-un farmec sfânt….”), versuri ce vor fi notate de poetă şi pe reversul fotografiei din tinereţe a lui Eminescu, precum şi alte două creaţii lirice: „S-a stins…” („Familia”, an XXIII (1887), nr. 31, 2/14 august, p. 363), „ Ca astăzi…” („ Familia”, nr. 34, 23 august/4 septembrie, p. 399).

Dintre poeziile publicate în revistă în anul 1888, amintim  poezia „Singură. Dedicaţie scumpei mele amice Smaranda Gârbea (Smara)”[3] („Familia”, an XXIV (1888), nr. 33, 14/26 august, p. 373 ), („De câte ori am tresărit/ La fiece mişcare….”),  în fapt un omagiu adus lui Mihai Eminescu, precum şi „Uitare. Dedicaţie scumpei mele amice Smaranda Gârbea (Smara)”, (idem).

         Două dintre poeziile Veronicăi Micle, „Singură” şi „Nu plânge” au devenit, cu timpul, răspândite romanţe, fără ca interpreţii lor să ştie cine este autoarea versurilor !

         Creaţia poetică a  Veronicăi Micle era atât de apreciată în redacţia

 „Familiei” încât numele acesteia era o poartă deschisă chiar şi pentru fiica sa, Virginia Micle, al cărei nume este publicat pentru prima oară în paginile revistei amintite în numărul 36 din 4/16 septembrie, 1884, p. 428 

 Iosif Vulcan urmărea cu atenţie, mai ales după 1880, când sediul redacţiei revistei se strămută de la Budapesta la Oradea, viaţa literară din Bucureşti, chiar participă la unele dintre reuniunile ţinute în casa lui Maiorescu. Era la curent, evident, şi cu can-canurile picante ale vieţii saloanelor bucureştene.

         Printre revistele de peste munţi, „Familia” a fost prima care a informat cititorii români răspândiţi în Imperiul Austro – Ungar  despre evenimentele majore din viaţa Poetului, în primul rând debutul tânărului Eminescu, apoi îmbolnăvirea din vara anului 1883 şi, ulterior, despre moartea, acestuia, când un întreg număr, ce-i este dedicat lui Luceafărului, apare în chenar de doliu.

         Cele mai triste poezii aparţinând acestei perioade, reprezentând

 „ momentul depresionar al vechii lui pasiuni veroniene” (Perpessicius), apar între aprilie 1883 şi februarie 1884 în „Familia”: „S-a dus amorul”, „Când amintirile”, „Adio”, „Ce e amorul”, „Pe lângă plopii fără soţ”, ”Dacă”,

 „ Din noaptea”.

De altfel, un preţios document din vara anului 1883, arată trăinicia legăturii lui Eminescu cu „Familia”. Aflăm din el că Poetul s-a arătat plăcut surprins şi măgulit pentru onorariul primit în avans (35 de lei), în urma permisiunii publicării  celor 7 poezii ale sale în revista în care debutase în urmă cu 17 ani, exprimându-şi în acelaşi timp dezamăgirea faţă de receptarea negativă a operei sale:

Scrisoarea lui Eminescu adresată lui Iosif Vulcan

 [Bucureşti, vara 1883]

  

Mult stimate d-le şi amice ! 

 

„Mulţumesc pentru onorarul trimis — cel întâi pentru lucrãri literare pe care l-am primit vrodatã-n viaţã. În România domneşte demagogia şi în politicã şi în literaturã; precum omul onest rãmâne aci necunoscut în viaţa publicã, astfel talentul adevãrat e înecat de buruiana rea a mediocritãţilor, a acelei şcoale care crede a putea înlocui talentul prin impertinenţã şi prin admiraţie reciprocã.

Iartã-mi, stimate amice, acest ton polemic, dar te asigur cã a fost pentru mine o rarã mângâiere de-a mã vedea remunerat dintr-un colţ atât de depãrtat al românimii, din Oradea Mare, — când în ţara mea proprie nu voi ajunge nicicând sã însemnez ceva, escepţie fãcând de cercul restrâns al câtorva amici. şi-apoi sã nu fiu pesimist?…..”

„Familia”, XXXV (1899), nr. 23, 27 iun./9 iul., p. 301-302

 

 

 Am ilustrat prin aceste câteva exemple ideea că, atât Veronica Micle, dar mai ales Mihai Eminescu, au fost prezenţi în paginile revistei „ Familia”, iar această scriere criptică poate avea legătură cu situaţia relaţiei tragice a celor doi.

Fără îndoială, cele două eşantioane de scriere cifrată sunt, în acelaşi timp, două mesaje de tip masonic.

Dacă privim cu atenţie „reprezentările cifrante” din cele două criptograme, observăm prezenţa unor simboluri de tip masonic:

              

               .

             .   .                       Δ                          ˄                          □

            3 puncte        echer               compas             pătrat

Aceste semne au darul de a atrage atenţia asupra faptului că cei care au realizat criptogramele nu sunt străini de secretele Masoneriei, iar rolul acestor cifruri este acela de a transmite cititorilor avizaţi informaţii sensibile şi importante despre viaţa intimă a doi dintre colaboratorii de seamă ai Revistei „Familia”.

În felul acesta avem încă o dovadă că, în vremea lui Eminescu, mesajele criptice constituiau o modalitate de a se transmite anumite informaţii prin intermediul presei.

                                                                     Dan Toma Dulciu

                                                                           03.02.2010


1 Revista „ Familia” era citită cu recădere de către reprezentantele sexului frumos, după cum rezultă dintr-o scrisoare adresată de Iosif Vulcan lui Simion Florea Marian, în anul 1898 ( Manuscris aflat la Complexul  Muzeal Bucovina – Suceava): Expeditorul informează că s-a bucurat de voluminoasa scrisoare primită, dar s-a întristat văzând că nu poate publica în „Familia” „frumosul şi valorosul studiu folcloristic”. „Familia” e citită mai cu seamă de femei, asupra cărora cuvântul ploşniţă ar face o „impresiune dezgustătoare şi neestetică”. Înapoiază manuscrisul, cerând altul „potrivit pentru femei”, fără „cuvinte nepermise într-un salon şi într-o societate de dame”.

[1]  În perioada atât de grea a internării lui Eminescu la o clinică din străinătate, Revista „Familia” promova Ediţia Princeps, prin informarea cititorilor asupra cărţii dar şi prin recenzii elogioase: „Familia”, XIX (1883), nr. 49, dec.4/16, p.594; idem, nr. 1, ian 1/13, p. 10; idem, nr. 5, ian.29/febr.10, p. 56-57.

[2] În perioada  1866 – 1869 lui Eminescu i se publică în „ Familia” 12 poezii, iar în perioada 1883 – 1889 încă 24, o parte dintre ele fiind reluări ale poeziilor de debut.

[3] Credincioasă memoriei Veronicăi Micle, revista „ Familia” dedica, prin pana prietenei sale, Smaranda Gârbea – Maica Smara – un memorabil Epitaf: „ Suflet care ai zburat spre ceruri, suflet care ai iubit/Ai fost mare prin durere, iar durerea te-a zdrobit;/Însă-n inimile noastre, tu, de-apururi vei trăi,/ Căci, poetă ai fost mare şi-ai ştiut a suferi”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s