DESPRE ROSTURILE UNUI ATASAT DE PRESA

Pagină

                După încheierea Primului Război Mondial, statul român şi-a concentrat atenţia asupra marilor puteri ale lumii, încredinţând unor diplomaţi de carieră misiunea de a face cunoscute în capitalele acestora noile realităţi din ţara noastră. În spiritul acestei idei generoase, România a înfiinţat noi legaţii, în diverse state, în special în cele apărute ca urmare a dezintegrării marilor imperii: austro-ungar, ţarist şi otoman.

 

Meritul de a impune o nouă filosofie activităţii diplomatice îi revine lui I.G. Duca.

 

 Acesta, în vremea cât a deţinut portofoliul Ministerului Afacerilor Străine (19 ianuarie 1922 – 30 martie 1926), a decis angajarea în diplomaţie a unor licenţiaţi ai universităţilor şi institutelor superioare româneşti, îndeosebi cunoscători ai limbilor de largă circulaţie internaţională: franceză, engleză, germană şi italiană. Pentru funcţia de „ataşat de presă” au fost preferaţi oameni de cultură, publicişti, scriitori, care au fost selecţionaţi în urma unui sever examen profesional.

 

Amintim aici numele cătorva dintre cei care au slujit cu devotament interesele naţionale româneşti în străinătate, în perioada interbelică: Lucian Blaga, Aron Cotruş, Eugen Filotti, Raoul Anastasiu, Oscar Walter Cisek, Al. Philippide, Marcu Beza, Ion Dragu, Ştefan Neniţescu, N. Baltă, Emil Riegler Dinu, Alexandru Kiriţescu, Marcel Romanescu şi mulţi alţii.

 

 Unii dintre ei au ocupat inclusiv funcţia de director al Direcţiei Presei şi Informaţiilor: Eugen Filotti, Raoul Anastasiu, Ion Dragu, etc sau chiar pe aceea de subsecretar de stat (L. Blaga – 30 decembrie 1937-10 februarie 1938, când titularul postului era Istrate Micescu.)

 

Odată cu venirea lui Titulescu la Externe ( 24 noiembrie 1927 –

10 noiembrie 1928), este reglementat cu adevărat şi statutul „ataşatului de presă” sau „secretar de presă” (începutul anului 1928), rolul acestuia, în exterior, fiind foarte amplu: asigurarea abonamentelor la cotidienele şi periodicele locale, redactarea ritmică a rapoartelor asupra presei locale, cu evidenţierea acelor materiale care priveau direct situaţia din România, organizarea unor acţiuni de popularizare a literaturii, artei şi ştiinţei româneşti în ţările de reşedinţă, stabilirea de contacte directe cu redacţiile publicaţiilor importante din statul acreditar şi, mai ales, contracararea campaniilor de presă, articolelor denigratoare la adresa politicii interne şi externe a statului român, prin inserarea unor materiale documentare, prin care era precizată poziţia oficială a autorităţilor de la Bucureşti, în cele mai controversate chestiuni .

 

Rapoartele acestor funcţionari diplomatici, adresate Direcţiei Presei şi Informaţiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Străine, asigurau o documentare promptă şi obiectivă a celor care dirijau politica externă, revelau ecourile publice, avute în mediile locale, ale unor acţiuni de politică externă, promovate de România la nivel european sau internaţional.

 

Utilitatea acestor materiale consta în caracterul complementar în raport cu informările diplomatice, întregind viziunea de ansamblu asupra relaţiilor României cu străinătatea.

 

Dan Toma Dulciu

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s