APEL privind Referendumul din 29 iulie 2012

Pagină

 

 

 

 

Apel către Preşedintele României, Primul Ministru şi Parlamentul României;

Apel către  Partidele Politice, Sindicate, Asociaţii şi reprezentanţi ai Societăţii Civile

 

                                                 Stimaţi domni,

Având în vedere situaţia încordată existentă în societatea românească, precum şi posibilele consecinţe ce vor decurge din validarea sau invalidarea referendumului privind demiterea preşedintelui suspendat;

Ţinând cont că problema acestui referendum a devenit nu numai o chestiune de interes naţional dar şi internaţional;

Luând în considerare faptul că demiterea preşedintelui este o problemă foarte gravă, asupra căreia trebuie să se pronunţe poporul, în integralitatea lui, pe de o parte;

Iar pe de altă parte, constatându-se presiuni inacceptabile venite din partea unor organisme europene, a unor lideri politici sau şefi de state, care dau indicaţii ori impun adoptarea unor anumite decizii de către Executivul de la Bucureşti, Parlamentul şi Preşedintele României;

Având în vedere că Referendumul de la 29 iulie 2012 conferă posibilitatea ca poporul român să-şi exprime în deplină libertate, în spirit democratic, punctul de vedere asupra situaţiei existente,

Propunem:

  1. Discutarea în cursul sesiunii extraordinare a Parlamentului de săptămâna următoare, amendarea unor prevederi şi adoptarea Legii privind obligativitatea participării la referendum a tuturor cetăţenilor cu drept de vot, aflaţi pe listele electorale. Această propunere legislativă a trecut de Senat, în cursul lunii Aprilie 2012, prin adoptare tacită. Este momentul ca suveranitatea poporului să-şi găsească cadrul optim de exprimare, în sensul că, dacă  există o obligativitate legală în ceea ce priveşte validarea votului, prin simetrie să existe şi o obligaţie din partea alegatorilor să se prezinte la vot. Altfel, cvorumul nu are legitimitate, decât în măsura în care îl raportezi la o obligaţie izvorâtă din lege, şi nu din decizii de interpretare ale Curţii Constituţionale, care nu pot adăuga la lege.

  2. În spirit democratic şi prin simetrie cu Referendumul din anul 2007, să se adauge o a doua întrebare la referendumul din 29 Iulie 2012, astfel încât cetăţenii români, în dreptul lor suveran de a adopta orice decizie majoră, să fie întrebaţi dacă  „ doresc ca România să iasă din Uniunea Europeană, în cazul continuării presiunilor asupra   ţării noastre.”

 

                                                   Dan Toma Dulciu

                                                                             13.07.2012

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s