CARAGIALE ÎNTR-O SCRISOARE DOMESTICĂ

                     DAN TOMA DULCIU

       La 25 martie (12 stil vechi) 1885 se năştea la Bucureşti Mateiu I. Caragiale, primul fiu, nelegitim, al lui I.L.Caragiale şi al Mariei Constantinescu. Se ştie că, în timp ce era funcţionar la Regia Monopolurilor Statului, Caragiale a avut o relaţie cu Maria (21 de ani), lucrătoare la o fabrică de tutun, din care a rezultat un copil, Mateiu.

Gurile rele spun că dramaturgul, a cărui moralitate nu era întru-totul ireproşabilă, a refuzat căsătoria cu mama primului său copil, considerând aceasta drept o mezalianţă. În plus, începând cu anul 1885, Caragiale – „ om fără noroc”, cum obişnuia să se autodefinească, îşi îmbunătăţeşte starea materială, prin moştenirea consistentă rămasă după decesul unei rude bogate din partea mamei: „Momoloaia”.

Văduva lui Girolamo Cardini, zis Momulo, aceasta avea o avere impresionantă.  CASA CAPSA de azi se întinde pe terenul ce a aparţinut lui Cardini, italian pripăşit în prima jumătate a secolului al XIX-lea în capitala Ţării Româneşti.  El a construit prima sală de teatru din Bucureşti, Teatrul Momulo, acolo unde, în faţa unei săli arhipline, a concertat şi Franz Liszt, în Decembrie 1846. Momulo avea cofetărie, restaurant, unde se serveau specialităţi de curcan, celebrul „curcan ţintirom” dar şi o sală de club, unde să ţineau  baluri ale protipendadei

.Deşi se comporta ca un rentier onorabil, intrat în lumea celor cu dare de mână, (prin Ecaterina, mama sa, el moştenea 1/6 din averea evaluată la 3000 000 lei aur, rămasă de pe urma Momulaiei), ajuns chiar director al Teatrului Naţional din Bucureşt, Caragiale spera însă la mai mult. Astfel, la 7 ianuarie 1889, el se căsătoreşte cu Alexandrina Burelly, fiica arhitectului Gaetano Burelly, cu care  mai are încă doi copii: Luca-Luky (n.3.07.1893) şi Ecaterina –Tuschi (n. 30.05.1894).

Relaţia lui Caragiale cu fiul său Mateiu nu a  fost una fericită, spun biografii autorului Crailor de Curte Veche. Aceasta ar explica ciudăţeniile manifestate de către primul fiu al marelui scriitor.

Din prima zi de viaţă, tatăl îşi arată în mod constant afecţiunea pentru Mateiu, care va  creşte alături de cei doi fraţi, în noua sa familie. Caracter dificil, ciudat, Mateiu îşi construieşte o biografie fabuloasă, cu accente nobiliare, dar păstrează o bună relaţie cu mama sa naturală, o femeie simplă, la care va locui în cursul anului 1905, când revine de la Berlin, în urma unor neînţelegeri cu I.L.Caragiale.

Redăm mai jos un document de familie, o scrisoare datată  26 11.1887, aparţinând unui cunoscut al lui Caragiale (naşul de botez al lui Matei). Dincolo de savoarea limbajului acestei scrisori, de interesantele amănunte de ordin istoric (starea de sănătate a populaţiei, sistematizarea Capitalei, sistemul de burse etc) documentul reprezintă  o dovadă a felului în care era tratat Mateiu ( la vârsta de 2 ani,  micuţul avea o „ bonă”, o nemţoaică bătrână, pe care Caragiale o invitata să participe la onomastica fiului său). Dar  mai important ni se pare  faptul că marele dramaturg nu era, cum se spunea, nici pe departe atât de avar: El împrumuta bani, deşi avea un salariu de biet profesor de liceu, iar colaborările publicistice nu îi aduceau cine ştie ce venituri. Un  Caragiale generos si….distrat în acelaşi timp !

Bucuresci, 26 Noiembrie 1887

Dragul meu Alessandre,

„Plângerea ce faci prin ultima ta scrisoare – pe care ieri o am primit – că nu ţi-am scris de mult – este în adevăr dreaptă; dar tu să fii bun că întotdeuna a ne scuza, căci tu ştii că eu cea mai mare parte din timp nu mă găsesc acasă.

Şefii mei de la un timp încoace au hotărât să mă străpătuiască aşa încât să ajungă a mă dispera şi a-i lăsa în plata domnului. De când ai plecat tu, numai în Dobrogea n-am fost-încalte toată ţara o am învârtito de la un cap la altul şi vice-versa.

– Recunosc că trebuia să–ţi scriu mai de mult în privinţa sănătăţii Sorichi ca să te linişteşti şi tu că şi noi cei d-aici rău am făcut dar că nu ţi-am scris şi d-aceea mă grăbesc să îţi scriu acum rugându-te încă o dată să mă ierţi de întârziere.

Sorica după o boală de vreo 20 zile, mulţumită lui dumnezeu şi doctorului Trandafirescu, s-a însănătoşit pe deplin. Dumnezeu a făcut minuni cu mine, căci de unde Doctorul mă descuraja şi credeam cu siguranţă că Sorica va fi pierdută, ca prin minune ea fosta redată nouă printr-o complectă sănătate.Aseară de S-ta Ecaterina – pe când eram la masă numai eu cu  Sorica – alţi amici nemaiîmbulzindu-ne de câtva timp – primirăm scrisoarea ta cea din urmă, conţinând şi felicitări pentru ziua onomastică a Sorichii, singura felicitare primită în tot cursul acelei zile.

Am plâns amândoi de bucurie că tu eşti singurul care nu ne-ai uitat, şi de întristare că tu lipseai din mijlocul nostru ca altă dată de la asemenea ocaziuni.

Pe Ştefănică nu l-am luat de la Şcoală fiind zi de lucru.Am să-ţi spun că în ziua de S-t Matheiu am avut la masă pe finul nostru Matheiu Caragiale cu tatăl său şi madama lui Matheiu ( o germană bătrână).

Cu vreo câteva zile mai înainte, Caragiale pentru ziua copilului său, ne invitase la masă la Dânsul, ceea ce i-am şi promis. Astfel aranjaţi, noi în acea zi pe la 11 ore a.m. ne pregăteam să mergem la ei, când iacă-tă-i ei la noi, desluşindu-ne că el aşa a înţeles când a vorbit cu mine. N-ar fi fost nici o jenă pentru noi această neînţelegere dacă noi am fi fost preparaţi pentru aşa ceva, dar greul era cum să stăm la masă fără nimic preparat. Cum, necum Sorica îndată a făcut ceva aşa încât de la 12 ziua masa a ţinut până la 8 seara.

Mi-a părut bine această întâmplare, căci nu i-am rămas dator nimic. A, ba i-am rămas dator 1000 lei cu care m-am împrumutat de la dânsul ca să pot plăti locul ce mi s-a dat de Primărie înspre strada Traian; căci, în sfârşit, astă-seară sfârşesc cu noua împrejmuire. Mi s-au dat 160 m.p. şi mi s-a luat dinspre Bulevard 67 m.p. Pentru diferenţă am plătit 500 lei.

Bulevardul  cu mare iuţeală a început să-l paveze şi deja a ajuns cu el în strada Olari. Partea dinspre Piaţă peste câteva zile va începe săpăturile bazinului care se face în centrul acestui rondou. Cu banii daţi Primăriei, cu cumpărături de material şi lucrul, s-au dus 1000 de lei ţi ulucele tot nevopsite au rămas.

Iancu era să se ducă în Belgia, trimis de către Ministerul Domeniilor; dar a rămas din cauză că bursa pe an nu e decât de 300 de lei, ceea ce face nici un franc pe zi. Eu am fost de părere ca mai bine să stea unde se găseşte ca să-şi formeze o vechime. Dastă dată el m-a ascultat şi a rămas aici.

Scarlat şi cu Paraschiviţa sunt mulţumiţi la Ostrov cu noua lor poziţie. Eu sper că încuscrirea noastră întru inginerie se va face, căci Duca nu se lasă în ruptul capului. Ş-apoi dacă aceasta nu se va face, mărturisesc că mult mi-ar părea rău că n-aţi rămas  aici unde  camarazii voştri – desigur – vor înainta până să vă întoarceţi voi în ţară.

Desigur că cu încurcăturile ce au urmat în Francia zilele acestea, poziţia voastră încă nu s-a putut regula încă – puţină răbdare şi veţi fi regulaţi o dată.

Eu repet şi acum părerea mea că adică mai bine a fost că nu v-aţi legat, cum aţi ajuns acolo, de  vreo lucrare, căci atunci n-aţi fi avut şi voi timpul să faceţi cunoştinţă cu Francia, aşa cum cred că aţi făcut acum din cauza lipsei de lucru regulat.

Păcat că nu sunt acolo alte societăţi particulare la care să puteţi fi ataşaţi la lucru, căci din toate punctele de vedere ar fi fost mai bine. Tare mult doresc tuturor oamenilor să n-aibă cu Statul nici în clin nici în mânecă cum zice românul.

Nu ştiu dacă ţi-am scris că Andrei  a reuşit a intra în anul preparator de la Şcoala de Poduri şi Şosele. El până acum n-are notă mai mică de 19 şi 20 şi în toată clasa numai unul mai este cu aşa note mari. Să sperăm că va fi tot bun până la sfârşit, deşi mi-e teamă că, la intrare ca bursieri, doctorul să nu-l respingă ca prea slab de constituţie.

Chiar ţie era să-ţi facă bucluc când ai intrat, dar lui care n-are nici un pic de carne pe el. Vom vedea însă.Aici în ţară s-a invit – din nenorocirea noastră – o boală molipsitoare de ochi, întâi în armată şi acum şi prin şcoli; deja liceul din Iaşi s-a închis.

Nu mă ţine Pământul de frică ca această boală să nu se ivească şi în liceul unde se găseşte Ştefănică şi copiii din Piteşti ai amicilor noştri şi care sunt nişte buni şcolari.Boala ochilor, angina şi vărsatul seceră lumea de la un cap şi filoxera viile; deja filoxera a ajuns şi pe la Leurdeni înspre Piteşti.

Noi, anul acesta, nu ştiu cum s-a făcut, am băgat mai multe butoaie în pivniţă. Regretăm – de câte ori ne punem la masă –  că nu mai eşti şi tu să guşti din acest nectar. Când e Ştefănică acasă, el este însărcinat în locul tău, şi când lipseşte şi el, atunci este Sorica.

De câte ori seara, când şedem de vorbă singuri, nu plângeam ca nişte copii, când ne gândeam cât eşti tu  de departe de noi şi pentru cât timp.

Dacă ar voi dumnezeu să mă ocup de vreo afacere care să-mi producă mai mult, desigur că voi face face să mai vii prin ţară până la termen. Să sperăm.

Nu ştiu dacă ai primit de curând nişte gazete ce rugasem pe doamna Giurescu să-ţi trimită când ei au plecat afară. Şi iarăşi să-ţi trimită câteva , numai ca să ştii şi tu în ce hal ne găsim şi noi p-aici. Tu, să nu uiţi a ne scrie pe dată ce-ţi vei schimba domiciliul.

Apropo, tu te păzeşte de timpul rău p-acolo; iar noi suntem mulţumiţi că toamna noastră nu ne-a părăsit nici până acum. Închipueşte-ţi că azi am ieşit din casă cu pardesiul căci era un soare ca de Mai. Zăpada n-a căzut decât la munte. Până acum se plantează pomi şi plugurile ară pe capete.

La revedere, „

ss. indescifrabil.

Dan Toma Dulciu

                                                              08.11.2006

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s