LEV TOLSTOI ÎN ROMÂNIA

Standard

 

Marele scriitor rus Lev Nicolaevici Tolstoi (1828 – 1910), autorul unor capodopere ale literaturii universale, traduse sau ecranizate în numeroase  ţări ale lumii (Război şi Pace, Ana Karenina etc  ), a fost în tinereţe oaspete al meleagurilor româneşti.[1] Idealist şi mistic, retras spre sfârşitul vieţii, ca un patriarh, la Iasnaia Poliana, titanul a încercat să regăsească  iubirea de Dumnezeu, prin dragostea de semeni, conform  idealurilor Creştinismului primitiv.

In tinereţe, locotenentul de artilerie Tolstoi a fost mobilizat la Armata a 12-a de la Dunăre şi trimis în Principate, să slujească patria.

Descrierea întâmplărilor petrecute pe pământ românesc se regăseşte în paginile cu caracter memorialistic ale scriitorului.[2]

Armatele ruse,  care ocupaseră Ţara Românească ( 17 Oct . 1853 –

19 Iul . 1854) şi Moldova ( 18 cot. 1853 – 4 Sept. 1854), se aflau sub comanda kneazului Mihail Dimitrievici Gorceakov, înrudit cu familia scriitorului. Tolstoi soseşte la Bucureşti la 12 martie 1854, unde va sta timp de câteva luni.

Neavând ceva mai bun de făcut, cum generalissimul Gorceakov era plecat din Capitală, tânărul îşi omoară timpul, împreună cu  ofiţerii ruşi, frecventând cel mai bun restaurant din Bucureşti, deschis pe Uliţa Nemţească (azi Str. Smârdan), de vienezul Brenner.[3] Aici, Tolstoi îşi petrecea serile, jucând biliard sau cărţi, citind sau ascultând comentariile sau istorisirile comesenilor, bineînţeles încercând din bunătăţile restaurantului, mai ales degustând faimosul vin de Drăgăşani. Genialul scriitor, dedulcit la asemenea licori, după cum mărturiseşte în jurnalul său, nu ezita să intre şi în restaurantul aflat la parterul  celebrului “Hôtel de France”, cunoscut  din 1866 sub numele de “ Grand Hôtel ”, pentru a sorbi o cupă de “Clicot”.

De asemenea, tânărului ofiţer îi plăcea nespus de mult să vadă spectacolele de pe scena “Teatrului Mare”, a cărui clădire, abia terminată, cea mai frumoasă din oraş, îl impresionase cu adevărat. Acest teatru era considerat unul dintre cele mai mari şi mai elegante teatre ale Europei acelor vremi, conceput după planurile arhitectului vienez D. Heft (1846 – 1852). Sub motiv că, în final, construcţia costisitoare, inaugurată la 31 decembrie 1852, depăşise cu mult bugetul ce i se alocase, principele Ştirbei fu acuzat de proastă gospodărire a banilor, urmând a da socoteală de “acest abuz”.

“Teatrul Mare”, a cărui acustică era de neegalat, fusese printre primele din lume care, la cumpăna dintre veacurile XIX şi XX, beneficiaseră de avantajele iluminatului electric, având generator de curent electric propriu etc. 

Lev Tolstoi frecventa şi sala “Teatrului cel Vechi”[4], aflată în perimetrul ocupat astăzi de Casa Capşa,  pe strada Edgar Quinet, dar  aceasta pălea ca strălucire şi eleganţă, comparativ cu noua clădire care, pur şi simplu, îl entuziasma pe scriitorul rus.

Deşi se îndeletnicea cu cele mai “vesele” ocupaţii (seri de teatru, petreceri în localurile elegante ale oraşului), scriitorul  simţea că nu este încă în apele sale, “că nu avea nici o îndatorire” şi “nu făcea nimic”,

La 17 martie,  locotenentul Lev Nicolaevici se prezintă la sediul Marelui Cartier General al armatei ţariste, aflat în casele logofătului Filip Lenş, unde cneazul Gorceakov abia revenise de pe front. Acesta îl primeşte cu maximă politeţe, îl tratează cu căldură, ca pe o rudă ce îi era, promiţându-i chiar că îl va reţine pe lângă sine. Era, mai ales, o bună ocazie de a fi  împreună cu lt Kotzebue şi lt. Suhtelen, prietenii lui Tolstoi.

Evoluţia situaţiei internaţionale nu era însă favorabilă şederii scriitorului în capitala ţării. Cu o zi înainte, se aflase că Franţa şi Anglia declaraseră război Rusiei, alăturându-se făţiş Turciei. De aceea, el va fi transferat de urgenţă la Olteniţa, fiind pus la dispoziţia generalului

V. H. Skotel. După numai o săptămână de şedere în oraşul dunărean, tânărul scriitor cere o permisie de trei zile, revine la Bucureşti, pentru a obţine revocarea ordinului de transfer, însă depăşeşte durata concediului ce i s-a acordat, atrăgându-şi astfel mustrarea severă din partea superiorului.

Lucrurile se complică, pe neaşteptate, întrucât Împăratul Rusiei, Ţarul Nicolae I Pavlovici, din dinastia Romanovilor, (1825 – 1855), nemulţumit de eficienţa prinţului Gorceakov, îl înlocuieşte cu feld-mareşalul kneaz Ivan Feodorovici Paskievici.  Acesta trece graniţa la 3 aprilie 1854, vizitează Focşanii şi Izmailul, ajungând la Bucureşti la 5 aprilie. La Focşani, kneazul Gorceakov vine în întâmpinarea noului comandant al armatei din Principate de unde, împreună cu acesta, revine la Bucureşti, pentru a i se prezenta defilarea cuvenită.

Se presupune că, la ceremonia de la Bucureşti, a fost prezent şi Tolstoi, care nu dădea semne că ar dori să revină la Olteniţa. Se pare că, şi sub noul Comandant, tânărul scriitor avea destulă trecere, fiind numit ofiţer “cu misiuni speciale” pe lângă generalul  A. O. Serpuhovski, comandantul corpurilor de artilerie al 3-lea, al 4-lea şi al 5-lea.

Acesta îi ordonă o misiune în teritoriul românesc ocupat de armatele ţariste (Muntenia, Moldova şi Basarabia). Există motive să se creadă că scopul acestei misiuni era acela al asigurării convoaielor de  militari răniţi şi bolnavi, transferaţi din spitalele în curs de desfiinţare din Bucureşti şi Olteniţa. Transporturile urmau să treacă prin  Buzău, Focşani, Bârlad şi Tecuci spre Basarabia. În memoriile citate, Tolstoi dezvăluie că un alt scop al misiunii sale speciale era acela de a transporta spre imperiul ţarist armele celor ucişi şi echipamentul de iarnă (cojoace), care nu mai erau necesare în cursul sezonului călduros, care tocmai îşi făcea  simţite efectele.

Într-o scrisoare adresată mătuşei sale, T. A. Ergolaskaia, la data de 24 mai, scriitorul mărturiseşte că a umblat aproape o săptămână pe drumurile prăfuite ale Principatelor, că două săptămâni le-a petrecut la Olteniţa, pe linia frontului, şi  mai multe zile în capitala Principatului unde, însă, viaţa plină de trândăvie nu i-a plăcut de loc. La Bucureşti, “mă plimbam, ascultam muzică şi mâncam îngheţată…”5

Juca deseori cărţi, pierdea sume importante, împrumuta bani 6. În plan literar, el nu a creat mai nimic nou, dar în mod sigur a meditat profund asupra unora dintre scrierile sale viitoare: “Romanul unui proprietar funciar rus” şi “Jdanov” sau a revenit pentru desăvârşirea celor vechi: “ Jurnalul” (început pe când se afla în Caucaz, unde oricum avea mult mai multă linişte), “Adolescenţa ” şi “Memoriile unui artilerist”.

Din motivele menţionate mai sus, se poate înţelege dorinţa lui Tolstoi de a se transfera în Crimeea. Lâncezeala, plictiseala îl determină pe scriitor să părăsească Bucureştii, la 21 iulie, pentru a pleca la Râmnic, apoi la Bârlad, ajungând la 9 septembrie la Chişinău, ultimă etapă înainte de sosirea pe frontul de luptă din Crimeea.

Oricum, chiar dacă ar fi vrut să mai stea la Bucureşti, acest lucru nu mai era posibil, întrucât din 27 iulie  până în august 1854, Ţara Românească s-a aflat sub ocupaţie turcească iar apoi sub cea austriacă ( 7 august 1854 – 13 martie 1856).8

În cursul şederii în Principate, mai ales la Bucureşti, dar şi în scurtele popasuri făcute la Buzău, Focşani, Bârlad, Tecuci, Lev Tolstoi a putut cunoaşte o parte din viaţa şi istoria poporului român, schimbându-şi radical părerile preconcepute privind ţara noastră: “Soarta acestui popor este scumpă şi tristă” 9, notează scriitorul în Jurnalul său.

 

 

 

                                              DAN TOMA DULCIU

 


[1]  Prezenţa scriitorului rus în România a fost în cursul secolului trecut subiect al unor studii istorico – literare, din care amintim: Nicolae Tolu , “Tolstoi în România”, în “Viaţa Românească”, Iaşi XX, (1928), nr. 1, p. 115 – 114, Em. Bucuţă , “Tolstoi la Herăstrău”,  în “Pietre de vad”, Bucureşti, 1937, p. 238 – 246, Gh. G. Bezviconi, “Călători ruşi în Moldova şi Muntenia”, Bucureşti, 1947, p. 419; idem “Contribuţii la istoria relaţiilor româno – ruse…”, Bucureşti, 1962, p. 303 etc.

[2]  Lev Tolstoi, “Полноe собрание сочиений в 90 томах”  (Opere complete în 90 de volume), Moscova, Tom. 59, p. 257;  L. Tolstoi, “Journal intime” (1853 – 1865), Vol.  I, Paris, 1926, p.114.

[3]  Ulterior, localul va găzdui “Hôtel de l΄Europe”, foarte cunoscut de străini, în veacul al XIX-lea.

[4]  Pe locul unde se găseşte astăzi “CASA CAPSA” se aflau odinioară acareturile boierilor Slătineni. Aici, în casele boiereşti, Geronimo Momolo, deschide, pe la 1828, o “comedie” (”şandrama”), care atrăgea interesul  bucureştenilor: “ panorame”, spectacole de circ, expoziţii de figuri de ceară etc. În urma inaugurării “Teatrului cel Mare” (dispărut după bombardamentele din anul 1944), faima acestui teatru apune  treptat.

5 Tikhon Polner, “Léon Tolstoi sou l´uniforme 1854 – 1856 ”,  în vol. “Journal intime”…, I, p.159

6         Journal intime….”, I, p. 120 – 122

7         idem, I, p, 116 şi 128.

8  Moldova s-a aflat sub regim de ocupaţie rusească între 18 octombrie 1853 – 4 septembrie 1854.

9    “Journal intime….”, I, p. 126

4 gânduri despre &8222;LEV TOLSTOI ÎN ROMÂNIA&8221;

  1. Tocmai am vizionat filmul „The last station” care surprinde ultimele luni din viata lui Tolstoi si mi-a starnit curiozitati noi legate de marele scriitor. Mare bucurie sa dau peste blogul tau. Multumesc mult!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s