Religia islamica

Standard

 

 

           Religia mahomedană

 

Islamul este, din punct de vedere teologic, o religie monoteistă, influenţată de creştinism şi mozaism, fiind fondată de MUHAMMAD şi bazată pe preceptele Coranului.

După cum afirmă tradiţia musulmană, MUHAMMAD ar fi transmis credincioşilor arabi primele revelaţii către anul 612, la Mecca, şi din 622 la Medina. Activitatea sa religioasă a durat timp de 20 de ani, până la moartea sa.

Deşi nu ştia să scrie, dar având o memorie prodigioasă, după cum ne încredinţează tradiţia islamică, profetul începe să predice aşa zisele revelaţii divine, mai întâi unui grup restrâns de simpatizanţi. Aceştia, afirmă tradiţia, le-au memorat, iar învăţaţii le-au transcris pe foi de palmier, depozitându-le într-un cufăr.

Ulterior, califul ABOU BAKR le-a asamblat iar literaţii le-au divizat în capitole, fiecare dintre acestea purtând un titlu provenind dintr-un pasaj sau cuvânt remarcabil din acel capitol. Aşa s-a născut Coranul, carte de căpătâi şi cod al naţiunii arabe, dar şi a tuturor musulmanilor din lume.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s