„Rai-Iad” sau “Grădină-Deşert”

Standard

 

PARADISUL este de cele mai multe ori redat prin imaginea unei grădini cu o vegetaţie luxuriantă, creată de către Divinitate.

Aici, primăvara şi lumina sunt veşnice, căci o zi în Rai durează cât 1000 de ani pe Pământ. În Paradis, din munţii de mosc curg patru fluvii, între maluri de perle şi rubine.

Sunt patru munţi: Uhud, Sinai, Liban şi Hasid. Umbra bananierului este atât de întinsă, încât unui cal i-ar trebui 100 de ani să alerge pentru a ieşi de sub umbra acestuia. O singură frunză de jujubă a hotarului ar fi de ajuns pentru a adăposti pe toţi credincioşii mahomedani.

Dealurile, copacii, păsările, îngerii, aleşii, muzica creează o melodie şi delicii afrodisiace.

Cea mai minunată melodie este însă vocea lui Allah, care îi îmbie pe cei aleşi. În fiecare Vineri, aceştia sunt poftiţi la Allah: bărbaţii merg în urma Profetului, iar femeile în urma fiicei acestuia, Fatima. Când Allah apare, vălul de lumină se ridică şi apare Creatorul, în faţa oaspeţilor săi, precum “luna plină”.

Deliciile Raiului sunt promise credincioşilor nu în sens metaforic, ci în sens propriu deşi, spun misticii, este imposibil de comparat desfătările paradisiace cu cele pământeşti. În schimb, filosofii musulmani (ca Avicena, de exemplu), susţin că Renaşterea, necesară pentru a accede în Paradis, trebuie să se realizeze în sens spiritual, neputând fi înfăţişată decât sub forma unor simboluri şi alegorii.

INFERNUL. Acesta are 7 porţi şi fiecare este o cale spre un anumit fel de suplicii.

În Infern se află torente de foc şi pucioasă, unde condamnaţii, încărcaţi de lanţuri de 7o de coţi, vor fi scoşi şi cufundaţi de îngerii cei răi, îndurând suplicii infernale.

La fiecare din cele 7 porţi există o gardă formată din 19 îngeri, gata să se arunce asupra condamnaţilor, dar mai ales asupra necredincioşilor, ce vor rămâne pentru totdeauna în acest loc.

Mahomed a promis însă şi celor din Iad că nu vor sta aici mai mult de 7000 de ani, urmând a fi eliberaţi.

Condamnaţii beau apă sulfurată şi fierbinte, iar şerpii, broaştele şi ciorile îngreunează viaţa celor aflaţi în Iad.

DEŞERTUL Simbolul deşertului este unul extrem de generos, atât la creştini, cât şi la musulmani.

În Biblie, deşertul este simbolizat printr-un pământ arid, nelocuit, de fapt o lume fără Dumnezeu, tărâm al demonilor ( Matei, 12,43;Luca, 8, 29), locul ispitirii lui Iisus (Marcu, 1,12) ori al pedepsirii lui Israel („Deuteronom”, 29, 5).

Mai târziu, asceţii creştini, reluând exemplul Mântuitorului, se retrag în pustiu. In greceşte, “eremos” este echivalentul cuvântului pustiu, de aceea călugării creştini retraşi în deşert se numeau “eremiţi”.

Potrivit interpretărilor date de misticii arabi, deşertul prezintă două semnificaţii primordiale: nediferenţierea originară şi, în al doilea sens, o realitate superficială, sterilă.

În ezoterismul ismaelit, deşertul este sinonim cu lumea exterioară, pe care o străbaţi ca un orb, fără a întrezări fiinţa divină aflată în spatele aparenţelor.

Deşertul este trupul uman, lumea ce ne înconjoară.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s