Muntele QAF

Standard

Musulmanii cred că orizontul este împrejmuit din toate părţile de un munte imens, care se numeşte Qaf.

Pământul se află în centrul acestui munte, “cum este degetul trecut prin inel”. Ca să ajungi la muntele Qaf, trebuie să fii condus de o fiinţă superioară, trebuind să străbaţi ţinuturi întinse, foarte întunecate. Ajuns la acest munte, dai de lăcaşul spiritelor.

La temelia muntelui se află o piatră miraculoasă, făcătoare de minuni, pe nume “sakhrat”. Această piatră, formată dintr-un singur smarald, se mişcă după cum îi porunceşte Allah, provocând cutremurele.

După o altă tradiţie musulmană, se susţine că Pământul este ţinut între coarnele unui bou imens care, care atunci când pleacă capul, se produce cutremurul.

Se poate spune că muntele Qaf ar simboliza centrul lumii, ori capătul lumii, muntele mamă al tuturor munţilor de pe pământ

In cosmologia musulmană, Qaf este masivul care domină lumea pământeană. Prin aceasta , el capătă o valoare sacră.

În poezie, Qaf este considerat muntele înţelepciunii şi al mulţumirii, deoarece aici îşi are sălaşul pasărea Simorgh .

Vechii arabi credeau că forma Pământului este aceea a unui disc. Între muntele Qaf şi acest disc există o întindere întunecată, a cărei străbatere ar dura 4 luni (după un celebru „hadith„).

O tradiţie musulmană spune că muntele Qaf ar fi făcut din Smarald. Culoarea verde (pentru muritorii de rând, albastră) a bolţii cereşti este datorată strălucirii Smaraldului.

Într-o altă versiune se spune că numai stânca pe care este aşezat muntele Qaf este din Smarald.

De aceea, acestei stânci i se mai spune şi Stâlpul, deoarece Allah a făcut din ea un reazem. Dacă nu ar exista muntele Qaf, Pământul s-ar cutremura mereu şi nimeni nu ar putea trăi pe el.

La autorii mistici, pasărea Simorgh şi muntele Qaf capătă un simbolism ezoteric: Simorgh-ul semnifică unicitatea absolută, iar muntele Qaf este realitatea veşnică a omului, “haqiqat-ul” divin, adevărul său profund, natura lui proprie.

 

 

 

2 gânduri despre &8222;Muntele QAF&8221;

    • dulciu

      Alis, sunt magulit de calificativul ce mi l-ai acordat: ” interesant articolul tau” !(„a maguli” nu are nimic in comun cu lexemul „moguli”) . „Mistica islamca” este unul dintre subiectele mele preferate (alaturi de Dreptul Musulman, Orientalistica, Criptologie, Eminescu s.a.). Aici ma simt in apele mele. Daca te pot lumina cu ceva, spune-mi. Pasiunile acestea sunt reflectate in blogosfera, unde gasesti lista de studii, eventual CV-ul meu. Am intrat pe blogul tau si il consider, la randul meu, „interesant” ( ca sa fim in consens !). Alte consideratii, pe marginea subiectelor tale, le pot trimite pe mail: adresa mea este doctoratbuc@yahoo.com
      Sarbatori fericite!
      Dan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s