Misterioasele litere ale CORANULUI.

Standard

 

În ciuda unei laborioase munci de interpretare ştiinţifică, desfăşurate de numeroşi cercetători, nu s-a găsit răspunsul la o enigmă prezentă în CORAN: ce înţeles secret ascund anumite litere ce preced unele versete din “Cartea Sfântă” a arabilor ?

Savanţii încearcă de mult timp să stabilească sensul acestor grafeme misterioase, denumite “MUQATTAT‘AT” (litere abreviate).

O părere unanim acceptată consideră că literele amintite au un înţeles mistic.

L. Massignon susţine că misterioasele litere sunt “nişte sigle ale unor clase de concepte silabisite Profetului în vis.”

Aceste “litere abreviate” se găsesc numai în 29 de versete coranice, adică exact tot atâtea litere cât are şi alfabetul arab (considerând “alef” şi „hamza”  ca fiind două litere distincte).

Semnele care apar în combinaţii de litere abreviate sunt în număr de 14, adică aproape jumătate din alfabetul arab.

Literele care apar singure, fără a intra în nici o combinaţie de litere sunt: SAD (S.XXXVIII), QAF (S.1) şi NUN (S.LXVIII).

Intr-un număr de trei versete apare bigrama TA-HA: 

(S. XX, S. XXVII, S. XXXVI) iar în alte şapte versete apare bigrama HA-MIM (S. XL; S. XLI; S. XLII; S. XLIII; S. XLIV; S. XLV şi S. XLVI).

Trigramele ALM, ALR şi TA-SIN-MIM, apar într-un număr de 11 versete, în timp ce tetragramele de tipul ALMS şi ALMR se găsesc doar într-un număr de două sure.

Pentagramele apar doar în S. XIX şi S. XLII.

Anumite sure conţin câte două seturi de litere abreviate, formate din două şi din trei litere, ca de exemplu S. XLII.

O serie de combinaţii de litere apar în versete succesive :bigrama HM

apare de 7 ori, consecutiv, de la S. XL  la S. XLVI, în timp ce trigrama ALR de şase ori, consecutiv, între Surele X şi XV (cu excepţia S. XIII, unde apare tetragrama ALMR.)

Trigrama ALM apare în 6 versete, în S. II şi S. III, care reprezintă, practic, începutul CORANULUI, precum şi, consecutiv, în Surele XXIX-XXXII.

Combinaţia TSM apare la începutul S. XXVI şi S. XXVIII, fiind precedată de combinaţia TS, din S. XXVII.

Litera M apare în combinaţiile: ALM, HM şi TSM.

Litera S apare singură în S. XXXVIII şi în combinaţie cu literele A, L şi M, în S. VII şi în S. XIX.

Cele 3 versete au punct comun litera S, însă este de remarcat faptul că aceste surse conţin povestiri (QISAS), despre Profeţi ( Noah, Hud, Salih, Lot, Shu‘aib, şi Moise) iar în S. XXXVIII sunt amintiţi David şi Solomon.

In schimb, S. IV, neprefixată, intitulată NISAA (“femeia”, aici fiind vorba despre moştenire, căsătorie şi drepturile femeii), este precedată de două sure prefixate (S. II şi S. III) şi urmată de alte două versete neprefixate (S. V şi S. VI).

S.XIX, intitulată MARYAM (Maria), este singura în care apare pentagrama KAF-HA-YA-AIN-SAD. “Aceste litere sunt simboluri ale căror înţelesuri sunt cunoscute doar de ALLAH”, spune textul coranic.

Despre bigrama TH din titlul S. XX, o tradiţie coranică afirmă că ar reprezenta, în vechiul dialect arab, sintagma “O, omule” ,Ta HA).

S. XXVI, intitulată “Poeţii” (Shu’araa), începe cu  TSM. Unii exegeţi afirmă că aceste litere abreviate ar corespunde sintagmei: “TUR-I-SININ” (Muntele Sinai), şi numelui Moise .

În S. XXXVI apare bigrama YS. Unii comentatori consideră litera Y (YA) drept o particulă de vocativ şi litera S (SIN) o abreviere de la cuvântul INSAN (S fiind litera puternică a cuvântului). Deci, YA-SIN ar reprezenta traducerea frazei: “O, omule ! ”

YA-SIN este uneori considerat titlul mistic al PROFETULUI.

Bigrama HM (formată din literele Ha şi Mim), prezentă în S. XL, este astfel explicată de către exegeţi:

Litera H (HA) ar fi prescurtarea cuvântului „HAIY” (“cel care trăieşte”), iar litera M (MIM) ar fi ultima litera a cuvântului „QAIYUM” (“eternul”).

S. LXVIII prezintă particularitatea că toate finalurile de versete se termină în litera N (NUN).

Din rândul teoriilor emise asupra semnificaţiilor acestor litere, reţinem doar două:

a)                Fiecare literă ar reprezenta un atribut al lui ALLAH;

b)               Teoria lui BAIDHAWY, conform căreia aceste litere misterioase sunt iniţialele, finalele şi literele mediane ale cuvintelor:

c)                ALLAH, JIBBRIL, MUHAMMAD, respectiv sursa revelaţiei, mesagerul care l-a transmis şi, respectiv, fiinţa umană care a răspândit revelaţia .

 

În paralel cu studiul misterioaselor litere existente în Coran, unii cercetători au analizat textul sacru al Bibliei, afirmând că au identificat mesaje secrete.

ELYAHU RIPS, un renumit matematician israelian afirmă că, după o muncă de peste 20 de ani, a descoperit un cod secret aflat în interiorul Bibliei.

Academia de Ştiinţe din Israel i-a recunoscut acestui matematician  validitatea ştiinţifică a cercetărilor sale.

Se pare că există o altă Biblie ascunsă, cuprinsă în textul aceleia pe care omenirea o cunoaşte în prezent.

Metoda utilizată de cercetător (expusă într-un articol publicat de prestigioasa Revistă “Statistical Science”, sub titlul “Serii constante de litere în Cartea Genezei”) constă în ligamentrea unor cuvinte, în interconectarea lor după un algoritm precis.

Astfel, textul biblic a fost introdus în memoria unui calculator foarte performant, rezultând un şir de lungime 304 805 litere.

Ordinatorul a căutat să identifice toate secvenţele care ar fi putut avea o semnificaţie inteligibilă, prin citirea literelor la intervale de 1,2,3,4,5  ….. litere.

Concluzia cercetătorului (reluată de altfel şi de ziaristul Michael Drosnin în cartea “The Bible Code”) este următoarea: “Biblia este codată !”

Există în textul ebraic cuvinte cheie, chiar propoziţii, care ar reprezenta profeţii terifiante.

Metaforele sibiline ale strămoşilor mistici par a-şi revela taina lor.

“Teoretic, numărul informaţiilor cuprinse în Biblie este practic infinit.”

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s