Istoria bisericilor din Bucuresti (8)

 

 

Biserica „POPA CHITU”

(Str. Bis. Popa Chiţu Nr. 5)

 

         „Această biserică, numită POPA CHIT s-a zidit în anul 1813, prin osteneala protopopului GRIGORIE şi cu sprijinul breslei cismarilor, pe locul unei biserici mai vechi, înconjurată de cimitir.

         Hramul bisericii este Sfântul Grigorie Teologul, 25 ianuarie.

         Trecerea anilor şi întâmplarea cutremurelor, cum şi râvna slujitorilor şi evlavia creştinilor au făcut ca biserica să mai fie reînnoită până acum de trei ori, cu adăugiri şi împodobiri.

         În anii 1875-1880 s-a acoperit cu tablă, s-a adaos turla din faţă, s-a zugrăvit, s-au făcut icoane de argint, policandru de bronz şi sfetnice de aramă, prin osteneala preotului Ion Niculescu.

         În anii 1932-1937 s-a tencuit din nou şi s-a pictat în frescă, s-a făcut pardoseală de mozaic, tâmplă de beton şi vitralii, prin grija preotului Alexandru NICOREANU şi ajutorul soţilor DUMITRU şi STELIANA NESTOR.

         În anii 1975-1980 s-a restaurat complet, eliminându-se igrasia prin sistem ventilator, s-a reînnoit pictura prin acelaşi meşter IOSIF KEBER, s-au adăugit 91 de sfinţi în exterior, s-a iluminat şi împodobit şi s-a târnosit pentru a doua oară, la 19 octombrie 1980, prin osteneala preotului VASILE DAIA, care a ridicat şi monument de granit pe locul vechii biserici şi al cimitirului părăsit.

         Această însemnare s-a făcut la anul 1989.”

 

 

 

Biserica „Sf. Nicolae” – Băneasa

 

         „Această biserică întru care se prăznuieşte hramul Sf. Ierarh Nicolae de la Mira Lichia, făcătorul de minuni, şi al sfinţilor ierarhi şi ai lumii mari dascăli Vasile cel Mare, Grigorie Bogoslav şi Ioan Zlataust, s-au zidit din temelie de dumneaiei jupâneasa Ecaterina Văcărescu, fiica dumnealui Donie Văcărescu-Vistierul şi rămânănd nesăvârşită din pricina al multora răzmeriţe ce au răzvrătit în multe rânduri ţara aceasta, apoi în anul 1792 s-au săvârşit de dumnealui Enache Văcărescu şi de luminata soţie Ecaterina, fiica lui Voievod Caragea, în zilele prealuminatului Domn Mihail Suţu, după ce cu toate cele necesare înfrumuseţând-o.

         Între anii 1983-1992 s-au făcut lucrări de restaurare: acoperiş din nou, consolidare, retencuire, încălzire proprie, pardosire cu marmură, pictură nouă, „frescă’.

         A fost resfinţită la data de                de către            

Preot paroh VIRGIL CÎRSTOIU, pictor Dimitrie Bănică, Bucureşti.”

 

(tel. Preot paroh Cîrstoiu Virgil.)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica „Sf. Pantelimon”

 

„Ridicatu-s-a această sfântă biserică cu hramul Sf. Pantelimon, „doctorul fără de arginţi” între anii 1872-1876, pe locul unei biserici mai vechi, din lemn, ce dăinuia, după datele mai vechi, pe moşia domnitorului Grigore Ghica, ctitorită de Popa Ivan ot Silvestru, Logofăt Vernescu şi alţi pravoslavnici creştini, la 1790.

Amvonul şi catapeteasma au fost sculptate de meşterul PETRE BABIC.

Din cauza vremii, a fost reparată între anii 1921-1925, când i s-a adăugat cafasul şi vitrourile cele mari. După cutremurul din 1977, clădirea bisericii a suferit grave stricăciuni; fiind nevoie de reparaţii generale, s-a executat consolidarea după devizul întocmit de arh. Gh. Naumescu, sub păstoria pr. Ioan Stănculescu.

Pictura în frescă a fost făcută de prof. pictor PETRE Achiţenie în anii 1979-1980, cu ajutorul bănesc al Arhiepiscopiei, al credincioşilor. O donaţie importantă a făcut Prea Fericitul VASKEN I, Patriarh şi Catolicos al Bisericii Armene, în amintirea copilăriei sale, petrecute în vecinătatea acestei biserici.”

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica „MAVROGHENI”

(Str. Monetăriei nr. 4)

 

„Biserica Cişmeaua Mavrogheni Voievod şi soţia sa, Maria Doamna, la anul 1786.

Bisericii i s-au făcut în timp diferite reparaţii şi modificări în anii: 1838, 1847, 1890, 1902, 1926, 1941 şi 1945.

Între anii 1971-1973, în timpul păstoriei Prea Fericitului Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, paroh al bisericii fiind preotul Virgil Tacu, preoţi slujitori Ioan Voinescu şi Ion Gălăţeanu, cu sprijinul Consiliului Parohial şi contribuţia enoriaşilor s-au făcut reparaţii de consolidare la bolţi şi înlocuirea vechilor picturi în ulei, total deteriorate, cu actuala pictură în fresco, executată de pictorul COSTIN IOANID, ajutat fiind de pictorii Gheorghe Rizoiu, Costică Cantea, Petru Manea şi Dan Neamu, cu ajutorul de toată ziua al lui Gheorghe Dumitrescu.

 

                                                        Azi 9 iunie 1973”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica „Dichiu”

(Str. Icoanei nr. 42)

 

„Biserica „Dichiu” nu poartă vre-o pisanie sau inscripţie, din care să rezulte anul construcţiei, sau numele ctitorilor. Stilul este însă din epoca brâncovenească.

După tradiţie, primul ctitor a fost un monah, care era „dichiu”, adică mai mare peste călugării de la Sf. Mitropolie, ajutat în osteneli de un bun creştin, cu numele de TIRCHILA, de unde apoi numele de „DICHIU TIRCHILESTI, cum ulterior s-a numit şi cartierul sau mahalaua care s-a dezvoltat în jurul bisericii.

Se crede că ar fi fost construită între anii 1773-1775, cu destinaţia schit de călugări, cu mult în afară de oraş. Cu timpul, însă când Bucureştii   s-au extins, a fost transformată în biserică parohială (de enorie), cu o modificare a construcţiei, prin alungirea clădirii şi ridicarea unei turle din lemn (1880).

I s-au făcut reparaţiuni interioare, prin desfacerea tencuielii până la zidărie, şi apoi pictată în întregime, între anii 1949-1953 iar în anul 1955 i s-au făcut şi reparaţiuni exterioare.

N.N. Biserica are hramul Adormirea Maicii Domnului.

Renovată în anul 1993, biserica are pe peretele frontal o iconografie originală: chipurile unor sfinţi români, martiri ai ortodoxiei: Constantin Brâncoveanu, Sava Brancovici etc.

De interes istoric este şi pisania plasată în interiorul bisericii, cu prilejul renovării din anul 1993:

„Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist şi cu râvna deosebită a P.C. paroh ION MALCIU şi familia sa, în vara anului 1933 s-au executat lucrările de restaurare a picturii interioare şi exterioare a bisericii, instalaţia de gaze, precum şi instalaţia de sonorizare a bisericii Dichiu din capitală. Restaurarea a fost executată de pictorul autorizat Constantinescu Mircea din Bucureşti. Fondurile pentru acoperirea cheltuielilor au fost asigurate prin contribuţia substanţială a societăţii MIGAS REAL LTD, reprezentată de dl. preşedinte BELEAN Gh. Şi soţia sa LIDIA, dl. director MINDRILA NICOLAE, cu familia şi dl. director Rădulescu Mircea, cu familia. În mod deosebit au contribuit şi următorii donatori:

dl. Ionescu Dan, cu familia;

dl. avocat Popescu Nicolae;

d/na Gherase Margareta, cu familia;

dl Negru Ion, cu familia.

La desăvârşirea lucrărilor au mai contribuit prin dragoste şi prin evlavie atât consiliul parohial cât şi enoriaşii din parohie şi din ţară.

Bunul Dumnezeu să-i pomenească pe toţi binefăcătorii amintiţi şi neamintiţi în Împărăţia Cerească.

                                     1 sept. 1993.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Balta Albă

 

1.     Cadrul geografic

Cartierul Balta Albă este situat în partea de răsărit a Capitalei, de o parte şi de alta a fostei şosele Vergului (Bulevardul Muncii) ce duce spre uzinele „23 August” şi Republica, foste uzinele Malaxa. Acest cartier a luat fiinţă după Primul Război Mondial, odată cu fabricile ce se găsesc în jurul lui: Malaxa, Fabrica de Ciment Titan, Filatura de Bumbac, Fabrica de Cărămidă, IOR, etc.

         Denumirea acestui cartier, Balta Albă, ar fi fost dată de pe vremea lui Vodă Caragea, loc de tristă amintire, căci în urma cumplitei molime de ciumă din vremea aceea, mii de locuitori ai Capitalei, decedaţi sau în agonie, au fost aruncaţi în aceste depresiuni de la marginea de est; pe Câmpia Dudeşti-Cioplea, unde erau ordiile ciumaţilor şi cum, datorită căldurilor, era pericol de infectare a Capitalei, s-au turnat mari cantităţi de var nestins. Venind ploile torenţiale de vară, acest var s-a stins şi s-au creat bălţi albe, de unde se presupune că se trage această denumire de Balta-Albă (Ion Ghica, Scrisori către Vasile Alecsandri, p. 35-37).

         Din punct de vedere social-administrativ, locuitorii acestui cartier depindeau mai mult de fosta comună suburbană Dudeşti-Cioplea, iar din punct de vedere confesional au aparţinut de Biserica Mărcuţa, care se află la o distanţă de circa 2-3 km. Cetăţenii acestui cartier, în mare majoritate muncitori la fabricile din jur, au intervenit de mai multe ori pe lângă Sfânta Mitropolie a Ungro Vlahiei să se înfiinţeze aici o parohie şi să li se zidească o biserică, pentru satisfacerea nevoilor lor sufleteşti, încât pe data de 1 aprilie 1938 a fost înfiinţată această parohie cu numele de Parohia Balta-Albă – de sine stătătoare, dezlipită de Parohia Mărcuţa, iar primul preot slujitor a fost în persoana preotului Dumitru Popovici, numit prin hirotonie şi instalat preot paroh pe data de 15 nov. 1938, potrivit Ord. Sf. Mitropolii nr. 8682/1938.

2.     Construcţii anterioare actualului monument nu au existat.

3.     Date asupra bisericii:

Pentru satisfacerea nevoilor sufleteşti ale enoriaşilor din noua parohie, preotul D. Popovici, în înţelegerea cu credincioşii, şi prin bunăvoinţa şi concursul domnului Vasile Bujoreanu, directorul Şcolii Primare „Gh. Asachi” din acest cartier, şi cu aprobarea Comitetului Şcolar Comunal al Municipilului Bucureşti şi al Sfintei Mitropolii, la data de 24 decembrie 1938 s-a amenajat o Capelă, într-o sală de clasă a acestei şcoli, iar pentru a se putea săvârşi sfânta liturghie s-a procurat în prealabil Sfântul Antimis iar în ziua de 25 decembrie 1938 – Naşterea Domnului – s-a oficiat prima Sf. Liturghie. Această situaţie a durat până la Sfinţirea noului lăcaş de cult, făcută la data de 24 decembrie 1939 de către protoiereul pr. Gheorghe Georgescu – Silvestru, însoţit de pr. Florin Gâldău, pr. Petre Grigoriu şi pr. Atanasie Negoiţă şi Diacon Julian Stoicescu.

         Această biserică a început să se construiască din iniţiativa preotului paroh D. Popovici, precum şi al fostului primar al comunei Dudeşti-Cioplea, Constantin Brânzoi, şi cu concursul material atât al acestora cât şi al industriaşului ing. N. Malxa, a comerciantului Georgescu Dumitru – Valea Mieilor, a pr. Protoiereu Gh. Georgescu – Silvestru, al enoriaşilor acestui cartier şi a altor donatori din Capitală.

Planul şi devizul acestui sfânt lăcaş au fost întocmite de către C.N. Simionescu şi Naumescu, sub conducerea arhitectului şef al Mitropoliei D. Ionescu Berechet. În ziua de 13 august 1939, Consiliul şi Epitropia Parohiei aprobă devizul acestui sfânt lăcaş; iar în ziua de 20 august 1939 s-a pus piatra fundamentală şi s-a început construirea bisericii cu hramul „Sf. CORNELIE-SUTAŞUL”, lucrarea care s-a terminat în timpul record de patru luni, datorită zelului neprecupeţit al pr. Paroh D. Popovici, a primarului C. Brânzoi şi a epitropului casier N. Anurei, care a împrumutat Comitetul Parohial al construcţiei cu suma de 150 000 lei, fără dobânzi, cât şi maistrului zidar STOIAN GHERGONOFF, maistrului tâmplar C. Marinescu, şi tuturor muncitorilor cu plată şi benevoli.

Materialele necesare acestei construcţii au fost parte cumpărate şi parte donate şi anume: 20 000 bucăţi cărămidă, 60 care de nisip, 25 care de pietriş şi un vagon de ciment.

4.      Aspectul arhitectural al bisericii

Biserica Parohiei Balta Albă are planul în formă de treflă – Cruce, cu două abside laterale (sau sînuri), cu turla Pantocratorului pe naos şi cu pridvor. Dimensiunile lăcaşului sfânt sunt: lungime 25 m, lăţime 9 m plus 2 m fiecare absidă (pentru cântăreţii bisericii), înălţimea naosului este de 8 m, forma sa este curbată (semicirculară). Turla (singura) este aşezată peste Pantocrator, în formă octogonală, cu fiecare latură de  1.5 m lăţime şi înălţimea de 6 m de la centura de beton armat, plus     2 m înălţime la acoperiş. Deasupra acoperişului este aşezată o cruce de 2 m. Crucea a fost confecţionată, transportată şi fixată de către donatorul bisericii IOAN TERCHEA.

Baza interioară a turlei se sprijină pe o centură de beton armat de formă dreptunghiulară, iar în interior pe 6 absidiole, 4 de formă dreptunghiulară şi două de formă, trapezoidală.

         Sfântul altar are forma de semiprismă din 5 laturi, fiecare latură fiind de 1.7m, cu înălţimea de 8 m, terminându-se sus cu o semicupolă sferică.

         Pridvorul bisericii are formă dreptunghiulară, cu plafon plan, care susţine Cafasul bisericii, care, la rândul lui, se termină tot cu un plafon plan. Urcarea în Cafas se face prin partea dreaptă a pridvorului, pe o scară de fier. Biserica este construită pe temelie de beton, cu soclu înalt de 0.7 m şi scară cu patru trepte, restul construcţiei fiind făcută din cărămidă, beton şi material lemnos la acoperiş.

         Catapeteasma este din lemn sculptat. Vechea pictură a bisericii a fost executată de pictorul Gh. Teodorescu-Argeş. Din cauza cutremurelor suferite şi a fumului, pictura s-a deteriorat şi, în anul 1989 s-a trecut la pregătirea pereţilor în vederea repictării. Din devizul întocmit reiese că pictura trebuie executată din nou şi, astfel, după lucrările pregătitoare în vederea pictării, la data de 15 februarie 1990 s-au început lucrările de pictură cu pictorul de cat. I TOMA LASCOIU, lucrare ce a fost terminată în anul 1991, august 15, fiind executată în tehnica în ulei, cu o pictură neobizantină.

         Pardoseala bisericii este din marmură albă.

Catapeteasma bisericii a fost comandată şi executată la atelierele M-rii Plumbuita şi montată la data de 18 august 1990, cea veche fiind mâncată de carii.

         Icoanele de la catapeteasmă (cea veche) nu s-au mai potrivit la cea nouă şi astfel am fost nevoiţi să confecţionăm toate icoanele din nou (afară de cele împărăteşti).

         Strănile din biserică au fost reparate, curăţate, lustruite, iar 22 de bucăţi au fost realizate din nou.

         Cafasul a fost lucrat cu grijă si astfel apare ca un mic paraclis, procurând scaune noi şi aplicând în faţă trei tăblii sculptate. S-a mai procurat pentru biserică un panagar sculptat, pentru lumânări, un jeţ arhieresc sculptat şi strană pentru cântăreţii bisericii, sculptată.

         S-au executat lucrări de canalizare şi scurgere la reţeaua mare. S-a desfăcut scara monolit din beton, care duce la cafas, şi s-a înlocuit cu una spiralată, din fier, pentru a crea spaţiu mai mare în interiorul bisericii.

         Biserica s-a împodobit cu candele noi, o cruce mare cu Răstignirea, în Sfântul Altar.

         s-au executat lucrări exterioare, s-a scos igrasia din pereţi din partea de sud a bisericii, prin aerisire. În anii 1989-1991, s-a curăţat tabla de pe acoperiş şi s-a protejat prin vopsire cu minimum de plumb şi vopsea.

Suporţii de susţinere a crucilor de la turlă şi din partea de intrare în sfânta biserică au fost înlocuiţi.

Acelaşi pictor a executat şi pictura exterioară în firidele bisericii, în tehnica frescă.

În anii 1990-1991 au fost executate hotele pentru lumânări, magazia şi celelalte dependinţe.

În 1991, s-au efectuat tencuielile exterioare la sf. biserică, la cancelaria parohiei, precum şi vopsirea gardului.

Clopotniţa este din ţeavă de fier şi se găseşte în partea de sud a bisericii.

Toate aceste lucrări au fost executate din fonduri proprii, cu contribuţia enoriaşilor parohiei noastre şi a altor credincioşi, cărora le adresăm mulţumirile noastre şi rugând pe Dumnezeu-Tatăl să primească rugăciune şi ofranda lor pe care au oferit-o pentru înfrumuseţarea acestui sf. lăcaş.

Binecuvântează Doamne pe cei ce iubesc podoaba Casei Tale.”

                                              Preot Paroh Chilianu Constantin

 

 

 

Biserica „Sf. Vineri – Nouă”

 

         „Această biserică a fost zidită în anul 1854, de către negustorul Nicolae Eftimiu, punând-o sub patronajul Cuvioasei Paraschiva, Marelui Mucenic Haralambie si Sfântului Ierarh Nicolae, numind-o biserica „Sfânta Vinere-Nouă” din Bucureşti, Uliţa Târgoviştei, azi Calea Griviţei.

Hram – Sfântul Haralambie a fost prăznuit cu ceremonial deosebit până în anul 1870, numindu-se Cel Mic, iar Sfântul Ierarh Nicolae nu a mai fost prăznuit, hramul principal rămânând Cuvioasa Paraschiva – Hramul cel Mare, care se prăznuieşte în această biserică, cu deosebit fast, la 14 octombrie.

         Biserica a fost înzestrată de la început de către Nicolae Eftimiu şi soţia sa Floarea, ctitorii bisericii, cu avere, în bunuri imobiliare şi obiecte de cult.

         Forma principală a bisericii a fost aceea de cruce (plan treflat), cu o arhitectonică specifică stilului vechi, creştin, cu altar, naos şi pronaos, având o singură cupolă şi fiind acoperită cu şindrilă.

         După moartea ctitorului ei, în 1862, biserica a fost reparată în 1866, apoi, radical, în anul 1888 şi 1910.

         Biserica din Uliţa Târgoviştei, aflându-se în raza Gării de Nord, înfiinţată posterior bisericii, în anul 1931, după o existenţă de 77 de ani, a fost expropriată şi demolată de CFR, în scopul măririi şi înfrumuseţării Gării de Nord, la data de 3 mai 1931. cu o parte din fondurile primite din exproprierea menţionată, s-a construit în Calea Griviţei nr. 197, pe terenul bisericii, care a mai rămas, o capelă, care a fost inaugurată şi dată cultului la 14 octombrie 1931. Cu acest prilej, şi tot cu fondurile menţionate, s-a construit alături de biserică, casa parohială, cu etaj şi subsol, destinată personalului bisericesc.

         După 13 ani, în 1944, capela este distrusă, din cauza bombardamentelor aviaţiei străine când, în mod implicit, încetează săvârşirea slujbelor religioase.

         În anul 1937, din fondurile rămase de la exproprierea din 1931, s-a cumpărat de la proprietarul Bologa, din Bulevardul Titulescu, şi de la alţii, terenul pe care, la 14 octombrie 1940, se pune piatra de temelie a bisericii actuale, paroh fiind preotul Ioan Popescu-Călineşti, înmormântat în partea de miază-zi a bisericii.

         Biserica s-a zidit din beton şi cărămidă, între anii 1940-1942, de către Întreprinderea TIBERIU EREMIA, după proiectul arhitectului Dimitrie Ionescu-berechet şi, deşi neterminată, a fost dată cultului în anul 1944.

         Lucrările au fost reluate în anul 1949, biserica fiind înzestrată cu tot mobilierul necesar; străni, ancadramente pentru icoane, Sfânta Cruce din Altar, sfeşnice, candelabre, icoane etc. iar între anii 1950-1953 s-a efectuat pictura acestei biserici în tehnica frescă, executată de către pictorii bisericeşti Ştefan Constantinescu, Gheorghe Popescu, Nicolae Stoica şi Eugen Profeta, paroh fiind preotul Ion Herduc.

         Dacă arhitectura bisericii Sfânta Vineri – Nouă nu imită întrutotul pe aceea a Sfintei Sofia din Constantinopol, care este capodopera desăvârşită a arhitecturii bizantine, se inspiră, totuşi, din stilul ei şi al mânăstirii lui Neagoe Basarab de la Curtea de Argeş.

         Planul bisericii, dezvoltat monumental, este clasic muntenesc, treflat, cu trei abside, sâni şi altar şi cu un pronaos prelungit.

Pridvorul a fost evitat, pentru a se da monumentului o intrare caracteristică, legată de motivul predominant şi principal al marii arcade din faţada ce cuprinde o vastă decoraţiune din mozaic.

         Peste spaţiul larg, cu o vizibilitate deosebită şi cu o acustică perfectă, se ridică pe patru arc-dublouri cupola PANTOCRATORULUI, aflată în mijlocul naosului, având la baze arcuri moldoveneşti, în stilul bisericilor lui Ştefan cel Mare.

         Ceea ce impresionează, în primul rând, după intrarea în biserică este cupola, privită ca o înălţare prodigioasă spre cer, în care Pantocratorul străluceşte în lumina de împărat al lumii, cu o înălţime de 42 de m.

         Ca elemente noi, arhitectul a ales verticalitatea arhitecturii, mai ales la altar, cele cinci arcade mari ce decorează arcada principală dând bisericii o originalitate specifică.

         Un alt punct de atracţie îl constituie acoperirea pereţilor cu o frescă de o nuanţă excepţional de rară şi delicată, de vaste proporţii, caracteristică stilului tradiţional ortodox.

         Suprafaţa picturii reprezintă peste 1600 m.p. iar numărul figurilor pictate depăşeşte cifra de 2200, în care sunt înfăţişate Sf. Treime, Maica Domnului, Îngerii, Patriarhii Vechiului Testament, Profeţii, Sf. Apostoli, Martirii, Mărturisitorii, Preacuvioasele Femei etc.

         Pe frontispiciul bisericii se profilează chipul Cuvioasei Paraschiva, executat într-o viziune monumentală, din mozaic veneţian (Murano) şi colorat adecvat ansamblului arhitectonic al faţadei bisericii, executat de pictorul Eugen Profeta, după proiectul pictorului Gh. Popescu.

         Mozaicul are o suprafaţă de 26 m.p., biserica este zidită pe o sprafaţă de 435 m.p. iar casele parohiale pe 175 m.p., cu 21 de încăperi.

         Biserica nu are inscripţii deosebite.

Ulterior, au fost executate următoarele lucrări: placarea bisericii cu cărămidă aparentă, termoficarea bisericii, spălarea şi restaurarea picturii, în anul 1987, sub conducerea prea cuviosului Arhimandrit SOFIAN BOGHIUL, stareţul Mânăstirii Antim din Bucureşti.

         În anul 1992, biserica a fost împodobită cu o catapeteasmă din lemn de stejar, sculptură realizată de meşterii populari moldoveni, sub conducerea domnului CONSTANTIN FOŞALÂU, menţinându-se icoanele de la vechea biserică din Uliţa Târgoviştii.

         S-au mai adăugat şi icoanele noi: Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Apostol Andrei, Sf. Arhidiacon Ştefan şi Sf. Cuvioasă Paraschiva.

         Aceste lucrări au fost realizate din contribuţia enoriaşilor şi a închinătorilor acestui sfânt lăcaş, evidenţiindu-se în mod deosebit dl. Ştefan Tarbu şi mama sa, Ioana Dobrescu, precum şi dl. Georghe Mateş, a căror contribuţie a fost substanţială.

         În anul 1993, biserica a fost racordată la reţeaua de gaze naturale, lucrări realizate de Societatea RALEAMA, patronată de domnul inginer Bogdan Rădulescu, care a suportat jumătate din valoarea devizului (deviz în valoare de 2 300 000 lei).

         Parohia acestei biserici este păstorită de P.C. Pr. Grigore Mazilescu – preot paroh – ajutat de P.C. Pr. Ioan V. Popescu şi P.C. Pr. Mihai Tita”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica „TÂRCA”

 

„Biserica TÂRCA, cu hramul Înălţarea Domnului, situată în Str. Vitan nr. 142, este construită din zid, la anul 1820, de către soţii Radu şi Natalia Poenaru Sărdaru.

Pictura a fost făcută la început în frescă. În anul 1915 s-a tencuit peste pictură şi s-a făcut o alta nouă, în ulei. În anul 1966, cu aprobarea Direcţiei Monumentelor Istorice, pictura a fost recondiţionată.

Catapeteasma este de zid. Biserica a fost reparată în anii 1924, 1934, 1942, 1956 şi 1964.

În anul 1960 s-a construit în partea de sud a bisericii, lângă altar, un vestmântar – cancelarie.

Biserica posedă un sfânt AER, cusut în fir de aur şi înrămat în ramă de lemn, cu sticlă, datând din anul 1820 şi o icoană a Sf. Niicolae, pictată pe lemn, şi îmbrăcată în argint, din anul 1831.

Pisania bisericii se află pe peretele de nord al bisericii şi are următorul text; cu litere chirilice:

„Ale tale dintru ale tale ţie aducem de a noastră bunăvoinţă Radu Poenaru Sărdaru, cu Natalia soţia mea, acest sfânt lăcaş care din temelie l-am zidit şi l-am înfrumuseţat, atât în lăuntru cât şi în afară, împrejur, prin osteneala polcovnicului Andrei Cociu Hagiu pus întru slava lui Dumnezeu şi întru pomenirea sfintei Înălţări a Mântuitorului Iisus Hristos şi a Sf. Ioan Evanghelistul şi a Sfinţilor Mina şi Haralambie, spre veşnica pomenire a sufletelor noastre şi a tot neamul nostru, cât şi a tuturor creştinilor ce au ostenit şi au ajutat în zilele Măriei Sale Alexandru Suţu Voievod, mitropolit fiind Kirim Kir Dionisie, la anul de la Hristos 1820, iulie 7.”

Paroh, pr. H. Bărbulescu, preoţi slujitori Micşunescu Dimitrie şi Stanciu Vasile, 30nov. 1966.”

(În luna iunie 1915 biserica a fost zugrăvită în ulei, s-a aşezat pe jos mozaic, s-a învelit cu tablă zincată şi s-au făcut reparaţii de zidărie exterioare.

Pisania: „Ziditu-s-a această Sfântă biserică la anul Domnului 1820 şi s-a restaurat la anul Domnului 1993, ultima dată când s-a refăcut pictura de pictorii Ion C. Ene şi Eugen A.M. Mânăstireanu din Ploieşti, s-a înlocuit instalaţia electrică, după ce, în 1991 a fost pus acoperişul. Lucrările de restaurare s-au făcut în timpul arhipăstoriei P.F.P. Teoctist, Patriarhul României, preoţi slujitori fiind pr. Prof. dr. Paroh Dumitru Colotelo, pr. Eugeniu Vlad şi pr. Dumitru Manolache.”

(În anul 1976 s-a făcut termoficarea bisericii, în 1978 reparaţia şi refacerea picturii, în 1980 reparaţia exterioară a bisericii).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica „Teiul Doamnei – Ghika”

(Str. Doamna Ghica nr. 3)

 

Biserica Teiul Doamnei – Ghika a fost zidită în anul 1833 de domnitorul muntean Grigore Dimitrie al IV-lea Ghika. Ctitorul, membru al familiei Ghika, care a dat Ţărilor Române nouă domnitori, între anii 1659 şi 1854, a fost primul domn pământean, după regimul fanariot în Ţara Românească (1822). De numele lui se leagă unele fapte memorabile, printre care pavarea cu piatră a unor străzi bucureştene. A domnit până în 1828 şi a murit în 1835, la doi ani după sfinţirea bisericii. A fost înmormântat lângă zidul bisericii, în partea de Sud. Pe mormântul lui se află un monument, susţinut de patru femei şi pe el stă scris:

„Pietrele de pe uliţele cetăţii învecinate mărturisita-ţi, călător, ce fapte lăudate, Ghika Grigorie a lucrat: Domn plin de înţelepciune la-l lui mormânt eşti dator ismerenie a-ţi depune”.

Biserica, purtând nr. 33 în lista oficială a Monumentelor de cultură de pe teritoriul României, este singurul monument de arhitectură din Bucureşti, construit în stilul neo-clasic italian, venit la noi prin intermediul Rusiei (meşterul Weltz). În ţară mai există o singură biserică în acest stil, la Leţcani, lângă Iaşi (biserică rotundă, Sf. Spiridon, construită în 1793).

Spre deosebire de aceea, aici există o simetrie perfectă faţă de ambele axe de compoziţie, prin alipirea a patru nişe circulare, mai scunde, două către răsărit (pentru proscomidion şi diaconion) şi două către apus (pentru scările care duc la cafas). Axa principală de compoziţie este completată de un mic pridvor ce precede intrarea, compus dintr-un fronton, rezemat pe patru perechi de coloane îngemănate, în stil doric-toscan. Tâmpla, unică în felul ei, este adaptată planului neobişnuit de elevaţie al bisericii.

Jilţurile domneşti, coloanele şi icoanele de la tâmplă şi cafas prezintă o bogată artă decorativă, cu multe ornamente patinate cu aur. Înapoia jilţului domnesc din dreapta se păstrează, într-o vitrină înaltă, tuiurile firmane de întărire în domnie a domnitorului Ţării Româneşti, de către Poarta Otomană. Un mare policandru de metal, cu 24 de braţe şi 8 candele mari de argint sunt încă o podoabă a bisericii.

Pictura în ulei, îmbinare bizantino-occidentală, a fost un exemplar rar de bună pictură bisericească, executată de pictorul italian GIACOMETTI, care a pictat şi palatul alăturat, căruia biserica i-a servit iniţial de paraclis, a fost spălată în 1927, dar s-a afumat din nou.

Nu se ştie la ce dată biserica a încetat de a mai fi exclusiv a Palatului şi a început să fie şi loc de închinăciune şi pentru poporul din jur: în orice caz, conform testamentului domnitorului, biserica şi personalul au fost întreţinute de o epitropie alcătuită din membri a familiei Ghika şi înzestrată cu bunuri din împrejurimi. În 1910, personalul a trecut în întreţinerea Casei Bisericilor, iar în 1959 biserica, cu tot patrimoniul ei, a trecut în grija satului.

La cutremurul din 1940 turla s-a şubrezit şi a fost necesară demolarea ei; a fost rezidită, însă fără o parte din caracterele originale.

La cutremurul din 1977, avariile au fost proporţional mai mici, în schimb reparaţiile mai cuprinzătoare.

În jurul bisericii se află mormintele membrilor răposaţi ai acestei familii, aproape toate fiind monumente de artă, în marmură.

În faţa bisericii, sub rondul de flori se află temelia fostei biserici, zidite de vistierul Barbu Văcărescu şi soţia sa, Ruxandra, pe la mijlocul sec. XVIII-lea.

Clopotniţa şi zidul înconjurător (de cărămidă, înalt de 2 m.) sunt, de asemenea, monumente istorice.

         Text întocmit şi scris (în martie 1981) după scrieri oficiale istorice de dr. Mihai R. Popescu, pentru pomenirea lui şi a soţiei sale SIBILEA OLTEA.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s