Istoria bisericilor din Bucuresti (6)

 

Biserica „Sf. Constantin şi Elena”

(Str. Sf. Constantin nr. 33)

 

„Biserica Constantin şi Elena este situată în Str. Sf. Constantin nr. 33. Este zidită în 1785 de Constantin Cojocarul, Constantin Croitorul, Hagi Panait şi alţi meseriaşi, probabil în locul alteia mai vechi, ce avea în jurul ei cimitir.

Înfăţişarea de azi a bisericii diferă de cea veche ca urmare a diferitelor modificări suferite pe parcurs. S-a produs lărgirea interiorului bisericii prin desfiinţarea despărţiturii dintre naos şi pronaos. Au fost lărgite şi li s-au adăugat actualele vitrouri cu gratii. Pictura iniţială, în frescă, a fost acoperită cu o altă pictură în ulei, de pictorul Ioanid în 1880.

Sub îndrumarea Comisiunii Monumentelor istorice s-au dat la iveală chipurile iniţiale în frescă din absida stângă a naosului ale sfinţilor mucenici TEODOR TIRON, TEODOR STRATILAT şi MERCURIE.

În interior, toate picturile au fost executate după primul război mondial de pictorul Costin Petrescu. În 1917 s-au luat clopotele bisericii. După război îndată – i-au cumpărat altele, care au fost instalate într-o clopotniţă nouă, în curtea bisericii.

Turla de pe pronaosul bisericii în care fuseseră clopotele, fiind şubredă, a fost desfiinţată.

În curte se află mormântul preotului CELUS GRIGORIU, care a păstorit aici din 1919 până în 1959.

În timpul său s-au făcut bisericii însemnate îmbunătăţiri, pridvorul care fusese în trecut închis a fost readus la forma lui iniţială.

S-a spălat pictura în ulei, din 1880. S-a pardosit biserica cu marmoră, s-a îmbogăţit inventarul şi curtea a fost închisă cu grilaj de fier.

Amănunte se găsesc în arhivele bisericilor vecine a căror filială a fost.

Slujitorii actuali ai bisericii sunt: preot paroh Ion Grigorescu, născut 1904, doisprezece ianuarie, Câmpulung Muscel; Preot ajutor Dănilă I. Pavel, născut 1892, treisprezece iulie; în Com. Crestăuţi URSS; Preot –înbisericit EVUTIAN ION, născut 1887, optsprezece octombrie, Ţeblea Hunedoara.

(se reproduce pisania din 1785, septembrie, în prezent ilizibilă, precum şi figurile ctitorilor, cu menţiunea: „Figurile ctitorilor sunt reproduse după „Istoria Bucureştilor”, scrisă de prof. Ionescu-Gion, 1899.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica „Visarion Vechi”

 

În prima jumătate a veacului al XVIII-lea se construieşte în mahalaua VISARION o biserică de lemn, având forma de navă, cu absida altarului poligonală.

Spre sfârşitul veacului, locul bisericii de lemn este luat de o biserică din cărămidă, de formă dreptunghiulară, în mod sigur construită înainte de anul 1797, data înscrisă pe pisanie. În acest an, după cum consemnează pisania, bisericii acesteia, al cărei presupus ctitor este un anume Mihăilă, şi se adaugă la naos absidele laterale de către POPA PETRE referendarul şi ANTON BERHICEANU, logofăt de taină.

Biserica avea o clopotniţă exterioară, lipită de zidul longitudinal nordic al construcţiei.

În jurul bisericii a existat şi un cimitir al cartierului. Pisania din 21 septembrie 1797, care menţionează drept ctitori pe preotul Petre Referendaru, protopopul Bucureştilor şi pe logofătul de taină Anton Berhiceanu avea hramul închinat Sfântului Visarion, arhiepiscop al LARISEI, Sfântului Mucenic Haralambie şi Sfântului Mucenic Mina.

Biserica a fost serios avariată de cutremurul din 11 ianuarie 1838. Din lipsă de fonduri, sau interes, reparaţiile durează foarte mult, fiind finalizate abia la 19 august 1876. Lucrările de refacere au fost executate după devizul alcătuit de către arhitectul şef al Capitalei, CAROL KUCHNOVSCHY, cu ajutorul arhitectului BENES. Prin amintitul proiect, clopotniţa a fost mutată de pe pronaos pe pridvor, iar peretele dintre pronaos şi naos a fost desfiinţat.

Spre exterior, faţada principală a suferit modificări esenţiale, executându-se mai întâi o verandă cu geamlâc, în faţa intrării, iar uşa a fost încadrată prin doi pilaştri. Ulterior, faţada a primit un fronton, susţinut de 4 pilaştri realizat prin placaj de cărămidă.

Pe noua tencuială s-au pictat cei trei sfinţi ai hramului bisericii, în chenare vopsite. Tot atunci a fost refăcută şi pictura interioară de către Anton Serafim, prieten şi tovarăş de atelier al lui Nicolae Grigorescu, de la care a rămas o frescă – „Batjocorirea lui Iisus în temniţă”, copiată după Van Dyck.

La începutul sec. XX, cam prin 1910, va fi construită în curtea bisericii, dar la faţadă, un nou lăcaş, purtând hramul Sf. Visarion Nou.

(A se vedea planurile Bisericii Sf. Visarion Vechi în lucrarea „Cercetări Arheologice în Bucureşti, vol. II, Muzeul de istorie a oraşului Bucureşti, ed. 1965, p. 298, 299, 316, 317 D.D.)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica „Oborul Vechi”

(Str. Traian 168)

 

Biserica cu hramul „Sfântul Ioachim şi Ana” este monument de arhitectură din pricina monumentalei cruci ce se află în altar.

Sfântul lăcaş de închinăciune, din punct de vedere arhitectonic reprezintă un specific al său, în sensul că ridicarea sa a fost efectuată în trei etape distincte: mai întâi a fost construit altarul (troiţa de odinioară), după aceea naosul şi în al treilea rând pronaosul, în forma actuală.

a) Exteriorul Sfântului lăcaş, fiind construit în secolul al XVIII-lea, la zidirea lui s-a folosit cărămidă oltenească, altarul deosebindu-se de restul edificiului printr-un brâu circular şi nişte panouri fără pictură, scoase în evidenţă din tencuială, pentru a se încadra stilului „brâncovenesc”. Acoperişul bisericii s-a făcut din olane de Dobrogea, care dă privirii credincioşilor un aspect mai plăcut decât tabla obişnuită.

b) Interiorul. Pridvorul a fost adăugat în 1938, când s-a restaurat biserica. Această anexă a bisericii nu are picturi murale ci adăposteşte în el câteva icoane mai vechi din patrimoniul bisericii, însă niciuna din ele nu este mai veche de sec XVIII. Sfintele icoane sunt interesante pentru evoluţia artei picturale bisericeşti din ţara noastră. Tot în pridvor se află una din primele fresce ale pictorului D. Belizarie (icoana Sf. Gheorghe).

Pronaosul se află pe locul pridvorului vechii biserici şi în el au mai rămas resturi din frescele picturii de la începutul sec. al XVIII-lea. Pe locul vechiului pridvor al bisericii sunt două icoane mai vechi din care una arată că la biserica Oborul Vechi îşi serbau dogarii patronul lor, pe Sf. Haralambie.

Naosul bisericii păstrează din vechea frescă două bucăţi iar în sfântul altar se află monumentala cruce a serdarului MATEI MOGOS, executată la începutul secolului al XVIII-lea (1719), precum şi câteva părţi din pictura în frescă, de la finele secolului al XVIII-lea şi începutul sec. al XIX-lea.

c) Istoricul bisericii. Faţă de alte lăcaşuri de cult, biserica nu are pisanie şi nici documente mai vechi. Informaţiile istorice provin din tradiţie orală, deoarece lipsesc documentele autentice, care să vorbească de originea bisericii. După istoricul Ionescu Gion, cât şi după ceilalţi istorici care vorbesc despre biserica „Oborul Vechi”, datele acestora se bazează pe tradiţia orală, conform căreia biserica a fost construită astfel: peste crucea monumentală, înaltă de peste 5 m., adăpostită de o troiţă de zid, la îndemnul mitropolitului Grigore, în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea (1760-1780), s-a zidit o bisericuţă, fără abside, care a devenit Biserica „Târgului de Afară”. Acest sfânt lăcaş de închinăciune era aproape de oborul de vite şi cereale, aşa cum, la vremea aceea locurile comerciale se aflau la periferia oraşelor.

La începutul secolului al XIX-lea, biserica va purta şi ea numele de „Oborul Vechi”, deoarece spaţiul de schimburi comerciale ale Bucureştilor s-a mutat la periferia oraşului, cam unde este astăzi liceul „Iuliu Haşdeu”.

Prima formă a bisericii era dreptunghiulară, (nu avea abside) şi de dimensiuni foarte mici. De aceea, spaţiul fiind prea mic, enoriaşii l-au lărgit cu 5 m., astupând vechiul pridvor şi spărgând zidurile laterale lângă sfântul altar.

Tot acum au fost construite cele două abside (actuale)

Monumentul de arhitectură de la „Oborul Vechi” îl formează crucea de piatră a serdarului M. Mogoş, din Sfântul Altar, care este un adevărat giuvaier prin sculptura ei interesantă cât şi prin inscripţia cu caractere chirilice:

„Crucii Tale ne închinăm Stăpâne şi prea sfânta învierea Ta slăvim. Cruce păzitoare a toată lumea. Cruce bisericii podoabă. Cruce a împăraţilor întărire. Cruce a credincioşilor întemeiare. Cruce a îngerilor slavă şi a diavolilor rană. O buni credincioşi călători, care pe aici treceţi şi pre cinstita Cruce în slavă vedeţi, pe a credincioşilor podoabă şi a dracilor stricare, aşternut picioarelor lui Iisus Christos. Ei vă închinaţi cu dragoste mare, că pre dânsa s-a înălţat Dătătorul de viaţă Rugaţi-l pe ţară să o păzească de rele de primejdii ca să nu paţă, iar pe cel ce a lui cheltuială Cruce a înălţat, al ţărei Mare Serdar Matei Mogoş să ştiţi că s-a chemat. Păzit de cele rele Dumnezeu să-l miluiască şi spre împărăţia cerească ajute-i să moştenească. Leat 1227 (1719)”.

Serdarul Matei Mogoş a fost dregător din timpul epocii brâncoveneşti. Despre viaţa şi activitatea acestuia nu sunt documente pe baza cărora să putem alcătui o biografie mai detaliată.

Dintre icoanele care împodobesc sfântul lăcaş, ne atrage cea a patronilor bisericii, Sfinţii părinţi Ioachim şi Ana, donată de domnitorul Alexandru Ipsilante. Această sfântă icoană, aşa cum confirmă tradiţia, a fost adusă de la Constantinopol, şi are pe dânsa, în limba greacă, următoarea inscripţie: „Rugaţi-vă către Domnul Sfinţilor, pentru robul lui Dumnezeu Alexandru Ipsilante şi Ecaterina Doamna cu fiii lor.” Probabil că de la această icoană dăruită de domnitor biserica şi-a ales hramul Sf. Părinţi Ioachim şi Ana.

În inventarul bisericii sunt înregistrate cărţi vechi de ritual, care nu sunt mai vechi de anul 1830. Cele existente nu au pe ele inscripţii interesante care să ne dea posibilitatea ca să oferim datele de ordin istoric. Ceea ce găsim pe cărţile de cult sunt însemnări generale, lipsite de interes cărturăresc.

                           Paroh: Emilian Corniţescu.

(N.N. a se vedea lucrarea: Athanasie Negoiţă, Monumentul Istoric Oborul Vechi, Editura Litera, Bucureşti, 1991)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica „VINTILĂ VODĂ” din Popeşti – Leordeni

 

         Este situată în oraşul Popeşti – Leordeni şi a fost târnosită la 25 Septembrie 1676, fiind unul dintre cele mai vechi lăcaşe de cult ale oraşului Bucureşti, păstrat până în zilele noastre.

Deşi poartă hramul SFINTEI TROIŢE, biserica este cunoscută sub numele VINTILA VODA. Această denumire este, probabil, rezultatul unei mari confuzii istorice de nume de domnitori. Într-adevăr, domnitorul al cărui nume îl poartă, aparent, biserica este VALD VINTILĂ de la SLATINA (1532-1534). Însă acest domnitor nu are niciun fel de legătură cu localitatea  Popeşti – Leordeni. De fapt, predecesorul său, domnitorul VLAD INECATUL (1530-1532) şi-a găsit sfârşitul în apele Dâmboviţei, aici în marginea oraşului Popeşti – Leordeni. Pentru că ambii domnitori aveau prenumele VLAD este posibilă această confuzie. În ultimă instanţă, mai putem presupune că VLAD VINTILĂ DE LA SLATINA a ridicat la moartea predecesorului său o cruce, o troiţă sau o bisericuţă de lemn, în memoria fostului domn, lăcaş pe care memoria acestei localităţi să-l fi păstrat vie timp de peste 150 de ani.

La 1676, vistierul HRIZEA DIN POPEŞTI a purces la sfinţirea actualei biserici de zid, a cărei construcţie începuse cu câţiva ani mai înainte.

Pisania de piatră, situată deasupra uşii de intrare (cu dimensiunile 169/79 cm, cu litere în relief, având înălţimea de 6 cm.) glăsuieşte astfel:

„Cu vrerea Tatălui, şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşitul Sfântului Duh, ziditu-s-au această sfântă şi Dumnezeiască biserică întru censtia şi slava Sfintei Troiţe, dentru osteneala robului lui Dumnezeu, Hristea Vel Vistier şi Maria, care s-au început în zilele răposatului Ion-Grigorie Voievod şi s-au săvârşit acum în zelele luminatului domn Ion Duca Voievod, sept. 25 1676, leat 7185”.

Prin urmare, ctitorii acestui locaş sunt Hrizea şi Maria, părinţii cronicarului Radu Popescu, din Popeşti – Leordeni. Se presupune că membrii familiei cronicarului Radu Popescu sunt îngropaţi în partea dreaptă a pronaosului, în timp ce cronicarul însuşi, la bătrâneţe călugărit sub numele Chir Rafail – s-a stins şi a fost îngropat la M-rea Radu Vodă.

Biserica din Popeşti–Români are plan dreptunghiular, cu o absidă pentru altar, către răsărit, cu câte o turlă pe naos şi o clopotniţă pe pronaos.

Prin stăruinţa Alexandrinei Hagi Moscu, propietara moşiei din localitatea, dr. Ioan Nicolescu şi a lui Dumitru Georgescu, arendaşul moşiei, biserica a fost restaurată în anul 1889-1890. Această Alexandrinei Hagi Moscu se înrudea după nume cu Ştefanache Hagi-Moscu, ctitorul bisericii Sf. Nicolae din Dudeşti-Cioplea, satul vecin (1820).

Peste pictura originală s-a aplicat, în veacul al XIX-lea, un nou strat de vopsea, care a acoperit vechile însemnări şi, eventual, portretele ctitorilor.

În anii 1889-1890, decoraţia interioară a bisericii a fost executată de pictorul bucureştean Gh. Ioanidis. Semnătura acestuia se află pe icoana „Judecăţii lui Iisus în faţa lui Pilat”. Stilul picturii interioare este acela promovat de şcoala lui Tăttărescu.

Pereţii foarte groşi ai bisericii nu au avut de suferit şi nici nu a fost nevoie de consolidări esenţiale, fiind deosebit de solizi.

În colţul de nord-vest al bisericii se găseşte o scară secretă astăzi nefolosită, care duce la clopotniţă.

Partea superioară a bisericii a fost refăcută în decursul vremii (turla de pe naos şi clopotniţa de pe pronaos), în prezent rezultând o formă compozită. Este posibil ca şi absida altarului să fi suferit modificări.

Dintre slujitorii acestui lăcaş de cult amintim, în primul rând, pe cărturarul şi omul de mare distincţie morală, preot dr. Nicolae Turcu. Acesta este autorul primei monografii a localităţii Popeşti – Leordeni, un bogat tezaur de date culturale şi istorice. Hirotonist diacon, la 25 iunie 1967 şi preot, la 29 iunie 1967, preotul Nicolae Turcu devine consilier al Patriarhiei. Este absolvent al cursurilor de doctorat ale Institutului Teologic Universitar Bucureşti, în specialitatea Istoria Bisericii Române. Prin osârdia sa au fost restaurate bisericile ortodoxe din Popeşti – Leordeni.

La 25 sept. 1976, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de existenţă a bisericii din satul Popeşti-Români, a fost ridicată o cruce de marmoră, în curtea bisericii, în memoria ctitorilor. Biserica posedă cărţi valoroase de cult din veacul al XIX-lea şi icoane din sec. XVIII-XIX, de o certă valoare artistică şi istorică, cum ar fi icoana Sf. Treimi şi icoana Sf. Nicolae. De mare valoare este şi icoana lui Iisus Hristos, pictată pe negru pe fond galben. Icoana amintită poartă data 1785 şi următoarea inscripţie, în limba greacă:

„Rugăciunile lui MIHAIL SUTU, Domnul DACIEI, ale Doamnei SEVASTIA, ale copiilor, priieşte-le cu bunăvoinţă şi ca un îndrumător, slobozeşte-i de datorii. Nu te mânia pe cei ce te slăvesc şi învredniceşte-i să fie părtaşi împărăţiei tale celei veşnice.”

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica “Domniţa Bălaşa”

(Calea Rahovei nr. 1)

 

         „Biserica are hramul „Înălţarea Domului” şi a fost clădită în anul 1885. Ea se numeşte astfel după numele celei de-a 6-a fiice a lui Constantin Brâncoveanu, care a zidit prima biserică în 1744, împreună cu soţul ei, marele ban Manolache Lambrino. Edificiul avea 3 nave, fără turle, vădind influenţe catolice, desigur opera unui arhitect apusean.

         În 1751, Domniţa Bălaşa, rămasă văduvă încă din 1745, ridică la o mică distanţă de această ctitorie (păstrată ca paraclis până în anul 1871) un al doilea lăcaş, mai mare în stilul tradiţional al bisericilor din ţara noastră, la îndemâna tuturor credincioşilor, lângă care înfiinţează o şcoală şi un azil. Numeroase moşii, vii şi bunuri de tot felul măresc zestrea fundaţiei.

         Ce-a de-a doua biserică a Domniţei Bălaşa a fost grav avariată de cutremurul din 1838 şi a fost înlocuită cu o a treia clădire, în stil neo-gotic, ridicată între anii 1838-1842 de marea băneasă Safta Brâncoveanu, fondatoarea Spitalului Brâncovenesc aflat în imediata apropiere a bisericii.

         Clădită însă pe un teren expus inundaţiilor Dâmboviţei, această biserică s-a degradat repede, încât, după numai 40 de ani, a trebuit să fie dărâmată, iar pe temelia ei s-a înălţat între anii 1881-1885, cea de-a patra biserică, Domniţa Bălaşa, lăcaşul de astăzi.

         Biserica Domniţa Bălaşa a fost construită după planurile arhitectului Alex. Orăscu şi este în prezent un impunător edificiu în stil neo-românesc.

         Pictura în ulei a fost realizată de pictorii vienezi KOTT şi RIHOFSKI, în stilul neo-renaşterii, caracteristic vremii. Se remarcă pe peretele de la intrare portretele ctitorilor brâncoveni. Uşile, catapeteasma şi mobilierul sunt opera sculptorilor Petre şi Mihai Babic.

Vitraliile au fost executate la Műnchen, iar policandrul, de valoare artistică deosebită, unic în felul său, la Viena.

Monumentul funerar, aflat în nişa din dreapta, unde se odihnesc osemintele Domniţei Bălaşa, reprezintă „Întristarea” şi a fost dăltuit de sculptorul I. Georgescu.

Monumentul de pe partea opusă, care acoperă mormântul principesei ZOE BRANCOVEANU, soţia domnitorului Gh. Bibescu, este opera sculptorului francez JULES ROULLEAU.

          Datorită golurilor provocate de retragerea apelor Dâmboviţei şi în urma marelui cutremur din anul 1940 se produseseră şi la această biserică grave fisuri în zidărie, lucru care a impus luarea unor urgente măsuri de consolidare.

Datorită salvatoarei intervenţii a Prea Fericitului Părinte Justinian, Patriarhul României, prin însemnatul ajutor financiar pe care a binevoit a-l acorda, s-a procedat la o radicală şi masivă restaurare, între anii 1959-1962. cu acest prilej, portretele ctitorului reînnoitor al vechii fundaţii brâncoveneşti a fost pictat de Grigore Stoenescu, pe peretele de miază-zi al lăcaşului, alături de cel al Sfântului Calinic de la Cernica. Pe peretele de miază-noapte sunt înfăţişaţi Mitropolitul Calinic Miclescu şi Sf. Dimitrie Basarabov.

         În parcul bisericii se remarcă monumentul Domniţei Bălaşa, una din lucrările celei mai reuşite ale renumitului sculptor Carol-Storck-Senior. Pe soclul statuii sunt înscrise numele moşiile ce au constituit zestrea bisericii.

Biserica Domniţa Bălaşa figurează pe lista oficială a monumentelor istorice din România ca monument de arhitectură.

Datorită prestigiului trecutului său, slujbelor sale de înaltă ţinută, şi renumitului cor, care în 1968 a împlinit 100 de ani, ea este cercetată cu osârdie de un număr mare de credincioşi, precum şi de un număr mare de vizitatori din ţară şi din străinătate.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica „Sfinţii Apostoli”

(Târnov-Arhimandritul)

Str. Sfinţii Apostoli nr. 35

 

         „Prima construcţie datează din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Dintr-un document din 1626, noiembrie 30, rezultă că mânăstirea exista la 1585-1586. era închinată unei mânăstiri, din Târnovo – Bulgaria, de la care şi-a luat numele de Mânăstirea Târnovului. Sub acest nume este cunoscută în primele decenii ale sec. al XVII-lea.

         Din pisania pusă la 1715 iulie 10 – cu ocazia unor reparaţii făcute de Ştefan Cantacuzino, rezultă că prima ctitorie a fost din lemn şi a fost construită din zid de Matei Basarab.

         După domnia lui Matei Basarab, Mânăstirea Târnovului este cunoscută în acte sub numele de Mânăstirea Sfinţii Apostoli, iar mahalaua se numea a „Arhimandritului”.

         În secolul al XVIII-lea i se spunea uneori „Mânăstirea Arhimandritului”, unde se prăznuiesc Sfinţii Apostoli.

         Mânăstirea a fost prădată de slujitorii răsculaţi, în februarie 1655, când au fost jefuite Mânăstirile si toate bisericile câte erau în Bucureşti.

         Înainte de februarie 1677, când a fost închinată Patriarhiei de Constantinopol, a fost arsă „prin mâna unui duşman”.

         În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu a fost reparată de AXENTIE, mitropolitul Sofiei, originar din Târnovo, care îi face pardoseala şi îi reface nartexul (pisania din 1705).

         Voievodul Ştefan Cantacuzino îi face clopotniţă pe pronaos, îi adaugă pridvor, o zugrăveşte şi îi face uşa de la intrare, cu chenarul de piatră sculptată (pisania din 1715, iulie 10), voievodul şi familia sa fiind enoriaşii acestei biserici, aşa cum se arată în pisanie.

         Altarul seamănă cu cel de la „Biserica Doamnei” şi cu cel de la Mitropolia din Bucureşti, cu o boltă ovoidală pe pandativi, rezemaţi pe patru arcuri. Catapeteasma este un excepţional obiect de artă – seamănă cu cel de la Sf. Gheorghe Nou – sculptată în lemn de tei cu minunate ornamentaţii florale şi care este în întregime poleită. Nu se ştie precis de când datează. Unii istorici susţin că ar fi din timpul voievodului Matei Basarab (ctitorul iniţial) alţii, din timpul voievodului Ştefan Cantacuzino. Se păstrează, de asemenea, stranele de lemn sculptat, decorate cu vulturul bicefal.

         Înăuntrul bisericii, la uşă în dreapta, se află următoarele portrete: Ştefan Cantacuzino, Păun Doamna, Jupân Constantin Cantacuzino Vel Stolnic şi Jupâneasa Safta. În stânga: Mathei V.V., Elena Doamna, Jupân Mathei Cantacuzino, Jupân Iorgu Mare Vel Spătar Cantacuzino, Jupân Drăghici Vel Spătar Cantacuzino, Jupân Mihail Vel Spătar Cantacuzino. Aceste portrete sunt foarte bine conservate.

         Din anul 1940 şi până în prezent au fost efectuate o serie de reparaţii şi îmbunătăţiri interioare şi exterioare: 1949,1952,1957,1960, 1967. Între anii 1974-1976, prin stăruinţa preotului Gh. POSOI a fost restaurat în întregime exteriorul.

         După cutremurul din 1977 s-au efectuat lucrări de reparaţii şi consolidare, asigurând construcţia în ansamblul ei pentru eventualele mişcări seismice de intensitate până la 7,5 – 8 grade. Se impune restaurarea picturii.

Biserica avea şi clădiri în jurul ei. După mărturia preotului MUSCELEANU, în anul 1862, lăcaşul era înconjurat de case cu etaj, care erau închiriate.

 

Morminte

În pronaos, la intrare, dreapta, mormântul logofătului Nicolae Grigore-Şuţu, răposat la 21 august 1851.

În pronaos, la stânga, o piatră funerară din vremea lui Ştefan Cantacuzino. Inscripţia este indescifrabilă.

Preot paroh Nicolae C.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Istoricul Bisericii „BATIŞTE”

(Str. Batişte nr. 21)

 

„Biserica BATIŞTE este unul dintre cele mai vechi lăcaşuri religioase ale oraşului Bucureşti. Din informaţiile pe care le posedăm reiese că ea a fost clădită pentru prima oară în timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), de către meseriaşii care trăiau în acest cartier.

Numele de BATIŞTE îi vine de la un întins ocol de vite, care se întindea cam pe locul actualei străzi Alexandru Sahia (fostă Polonă) – actualmente J.L. Calderon (n.n. 1995) – de-a lungul pârâiaşului Bucureştioara, până în mahalaua Scaune, în care locuiau măcelarii din Bucureşti.

Fiind un loc bătătorit de vite i s-a pus „batişte” (prin derivaţie de la verbul „a bate”, nume pe care l-a căpătat apoi întreaga mahala şi biserică).

Distrusă în anii 1659-1660 şi, poate, în 1696, de foc, biserica a fost refăcută, desigur din lemn. O nouă refacere datează din anii 1726-1727.

În anul 1739, biserica arde din nou şi este refăcută, graţie unui ajutor al domnitorului Ţării Româneşti, Constantin Mavrocordat (1735-1741).

În anul 1763, vechea biserică din lemn a fost înlocuită cu actuala clădire de zid, ctitori fiind MANCIU, vătaf de măcelari, cu familia sa şi împreună cu alţi măcelari. Pictura, datând din acest timp, este în fresco, de o calitate onorabilă

Tâmpla bisericii este din cărămidă, însă cutremurul din 1838 a şubrezit-o, astfel că, în 1850 a fost dărâmată şi înlocuită cu altă tâmplă din lemn.

În anii 1883-1884, biserica a fost radical reparată de către preotul MINA BUNGETIANU şi epitropii săi, într-un mod care nu respectă forma iniţială a clădirii.

Abia în anii 1929-1930, biserica a fost readusă la forma sa iniţială.

În anul 1940, pictura în frescă a fost curăţită de pictori specialişti, autorizaţi de Comisiunea Monumentelor Istorice.

Se cuvine să amintim jertfele personale şi strădaniile depuse de preotul GEORGE NEGULESCU (1903-1947).

(Preotul redă o interesantă legendă a copacului secular ce învecinează biserica, sub titlul „DUDUL DIN BATIŞTE”)

Preot paroh DESPOIU MIRCEA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica „Sf. Atanasie” – „Biserica lui Bucur”

(Str. Radu Vodă nr. 33)

 

Potrivit unei legende, biserica Sf. Atanasie ar fi fost ridicată de către ciobanul Bucur, pe locuri acoperite de păduri, cu rarişti de păşune, pe malul drept al Dâmboviţei. În jurul acestui loc, considerat prima aşezare a Bucureştilor, s-a dezvoltat, mai spune legenda, oraşul capitală al României.

         În realitate, pe dealul Radu Vodă (un rest din terasa înaltă a Dâmboviţei) au fost evidenţiate urme de locuire vechi de aproape 3700 de ani, din epoca bronzului.

         În a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, apare în izvoarele interne informaţia conform căreia oraşul a fost ales drept reşedinţă domnească de Mircea cel Bătrân, în anul 1383, acesta construind aici o curte măreaţă.

         Fr. I Sulzer afirma, în 1781, că numele oraşului provine de la „bucurie”, „bucuros”, ‚a bucura”, deci Bucureşti înseamnă oraşul bucuriei, în germană FREUDEN STADT.

         În primele decenii ale sec. XIX, explicaţii filologice şi istorice încep să acrediteze ideea conform căreia oraşul Bucureşti („oraş al bucuriei”) ar fi fost zidit de Mircea cel Bătrân, de bucurie că l-a învins pe Baiazid I.

         În paralel, se dezvoltă şi legenda lui Bucur, ciobanul de la al cărui nume ar proveni toponimicul acestui oraş, cu menţiunea suplimentară că acesta este făuritorul celei mai vechi biserici din capitală.

         Cel ce a introdus în literatura istorică scrisă, pentru prima oară, această legendă este geograful I. GENILIE, profesor la Colegiul Sf. Sava, într-un manual tipărit în anul 1835. Alţi zeloşi susţinători ai aşa zisei vechimi, de peste 500 de ani a bisericii Sf. Atanasie, au fost PELIMON („BUKUR, Istoria fondării Bukurescilor”), preotul Grigore Musceleanu, fost egumen, timp de 25 de ani al m-rii Radu Vodă şi Narcis Creţulescu, un amic al lui Pelimon.

         În realitate, săpăturile arheologice efectuate în zonă nu au putut pune în evidenţă existenţa vreunui lăcaş de cult mai vechi de jumătatea a doua a veacului al XVIII-lea. Abia în acest timp a fost ridicată bisericuţa Sf. Atanasie, ţinând nemijlocit de m-rea Radu Vodă.

Preotul Grigore Musceleanu, cercetător pasionat, dar improvizat al istoriei Bucureştilor, ticluieşte o inscripţie atestând aşa zisa vechime a Bisericii lui Bucur, pe care însă nu a putut-o vedea nimeni, din care rezulta că Mircea cel Bătrân, „la anul 6924 (=1419) a zidit biserică de zid, în locul celei de lemn, a lui Bucur, în pădure, pe movila de lângă Dâmboviţa, cu hramul Sf. Atanasie şi Chiril unde – spune voievodul – am pus oasele martirilor căzuţi în lupta ce am avut cu turcii la Giugiu, iulie 12.”

Precaut, Grigore Musceleanu spune că piatra nu mai există, fiind aşezată de către călugării greci la temelia bisericii Radu-Vodă, când s-a reparat. Totuşi, Grigore Musceleanu are şi un merit: el insistă pe lângă ministrul cultelor din vremea lui Al. I. Cuza – Dimitrie Bolintineanu – pentru reparaţia Bisericii lui Bucur.

         Lucrările de restaurare s-au încheiat în 11 iunie 1869, dându-i prilej lui Musceleanu să sape pe o lespede din biserică următoarea inscripţie:

         „Mircea Vodă I, în anii 1402, strămută capitala din Târgovişte în  Bucureşti. Biserica Bucur încă era fundată. Mircea Vodă puse oasele soldaţilor căzuţi în rezbelul cu turcii lângă biserică. Acum, după patru veacuri şi jumătate, se repară din fondul statului român, fără a i se schimba figura primitivă … ministru fiind d. Al. Creţulescu.”

         În timpul săpăturilor arheologice desfăşurate în campania din anii 1953-1954 s-a stabilit în mod cert că, înainte de a doua jumătate a veacului al XVIII-lea nu a existat nici o urmă a unei biserici din lemn mult mai vechi, ori ziduri din vremea lui Mircea cel Bătrân, ori chiar din vremea lui Vlaicu Vodă, cum pretindeau izvoarele narative, invocate de Pelimon, Musceleanu, Narcis Zărnescu şi alţii.

În realitate, Biserica lui Bucur este paraclisul de cimitir al călugărilor m-rii lui Alexandru Vodă Mircea şi a nepotului său de fiu, Radu.

Preot paroh Georgescu Dumitru

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s