Istoria bisericilor din Bucuresti (2)

Standard

„Biserica Izvorul Tămăduirii”

(Şos. Mihai Bravu nr. 303)

 

„(text cenzurat) …. fiind Mitropolit Primat D.D.CONDON ARAMESCU-DONICI, în al doilea an de Arhipăstorie, în ziua de 23 iunie, ziua Mobilizării Armatei Române pentru mărirea teritoriului Ţării şi stabilirea păcii între popoarele balcanice în război, au început lucrările de radicală restaurare a picturii acestui Sfânt Locaş, al cărui hram se prăznuieşte „Izvorul Tămăduirii”.

         A fost înzestrată şi înfrumuseţată cu toate cele de trebuinţă cum se vede astăzi. Cheltuielile s-au făcut din veniturile Epitropiei din donaţiile enoriaşilor şi altor persoane caritabile, după îndemnul şi stăruinţa Epitropilor bisericii: econom stravofor C. Săndulescu, Ion V. Ionescu şi C. Constantinescu. 1913, Septembrie 14.”

         Foşti preoţi deservenţi: Nicolae Voinescu 1864-1881, Dumitru Popescu 1870-1911; Dobre Popescu 1881-1913; Preot econom stavrofor C. Săndulescu, 1911 –

         Foşti epitropi: Măndică Nicolae; Pantazi Vasiliu; Dumitru Crăciun; Ivan Pena; Dumitru Eftimie; Dumitru Niculescu; Cristea Dinu; Dumitru Diancu; Cristea Dumitrescu; Stefan Iacovescu; Stemate Conda; Ghiţă Stănescu; Dumitru Stănescu; Stancu Ionescu; Ion V. Ionescu – 1903;

C. Constantinescu, – 1910.

         „Iar în anul 1962 a fost restaurată pictura cu cheltuiala enoriaşilor şi cu ajutorul Prea Fericitului Părinte Justinian, din strădania preoţilor Mihail Zugrăvescu, I. Balilescu şi Petre F. Alexandru, a epitropilor Mihail Moraru, Gh. Neşteanu şi I. Dragomirescu precum şi a consilierilor I.D. Budici, cântăreţ, Ilie Simeon, D. Tache, Radu Ciuplea, Caramfil Popa, Simion Popescu, Teodor Savidis, I. Comşa, I. Florea.”

         (Există o pisanie în limba română, cu litere slavone, din anul 1812 )

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica OLTENI

(Str. Olteni nr. 27)

 

         Iniţial, această biserică, situată în Str. Olteni nr. 27, era construită din lemn. Data ridicării primului lăcaş nu este cunoscută însă prima atestare documentară este consemnată într-un act datat 8 februarie 1696.

         Biserica a fost rezidită în anul 1722 de către Nicolae, Protopopul Bucureştilor precum şi de către Constantin Vătaful, cu contribuţia enoriaşilor din mahalaua Olteni. Din acest motiv, o bună bucată de vreme, biserica a fost numită şi „Biserica Protopopului”. În jurul acestei mahalale mai existau şi alte lăcaşe de cult, dintre care amintim: Sf. Nicolae – Jitniţa, Sf. Vineri – Herasca, Sf. Nicolae Sârbi etc.

         Biserica a fost incendiată şi distrusă în timpul Zaverei, când arnăuţii lui Bimbaşa Sava, retraşi în interiorul acesteia, au folosit-o ca loc de refugiu. Cel care a avut ideea nefastă de a se bloca în biserică a fost unul dintre căpitanii lui Bimbaşa Sava, pe nume ATANASE CHIMARIOTUL. Clădirea a fost supusă, timp de o zi şi o noapte asediului furibund al turcilor şi zaporojenilor, care au incendiat biserica, cât li casele incendiate. Aceeaşi soartă a avut-o şi biserica din apropiere, Sf. Stelian-Lucaci.

         În iunie 1822, Mihai Logofătul din Divan, împreună cu locuitorii cartierului Olteni, refac biserica, redând-o cultului. Clădirea nu va rezista decât câteva decenii, în anul 1863 ea aflându-se în ruină. Este demolată din nou şi refăcută din temelii, fiind sfinţită în 1865, data pisaniei noi.

         Biserica a fost pictată de Gh. Tattarescu, a cărui pictură va fi răsplată în anii 1901-1927.

         În urma seismelor din anii 1940 şi 1977, precum şi a bombardamentelor din 1944, biserica a avut de suferit, fiind de fiecare dată reparată. A fost demolată la 12 iunie 1987, din raţiuni de sistematizare a zonei.

         Arhitectural, biserica purta caracteristicile lăcaşelor de cult din secolul XIX. Construcţia era însă masivă (35 m lungime), cu două turle masive, octogonale (pe naos şi peste pridvorul închis), precum şi două turnuleţe aflate pe colţurile pridvorului.

         Decoraţia exterioară se remarca prin caracterul prolix: turla de pe naos, de formă octogonală, conţinea vitralii pe fiecare faţetă, ce fuseseră comandate la Paris. De asemenea, pe faţadele laterale existau ferestre cu vitralii.

         Intrarea în biserică se afla pe latura vestică şi era subliniată printr-un portal flancat de două coloane, ce susţineau un fronton.

         Ultimul paroh al bisericii a fost părintele VLAD.

În urma demolării, vitraliile, catapeteasma şi, parţial, mobilierul au fost dăruite unei biserici nou construite, situate în suburbia Ploieştilor; clopotele au fost transferate M-rii Căldăruşani, precum şi Bisericii Ortodoxe din MALMOE! (Suedia), inclusiv la Biserica Parohiei Fântânele, din

Jud. Dâmboviţa, iar alte obiecte se află răspândite la diverse biserici din ţară.

         Pe locul fostei biserici Olteni se află în prezent blocul E-2, de pe strada Mircea Vodă, la răsărit de Magazinul Unirea, locul fostei biserici fiind marcat de o troiţă, aşezată aici în anul 1995.

 

 

 

 

 

 

Biserica „Sf. Nicolae – Sârbi”

(Str. Pitagora nr. 11)

 

         Într-un document din 28 mai 1639 este menţionat ca martor Popa Stanciu din mahalaua Sârbi, ceea ce demonstrează că, la începutul veacului al XVII-lea exista o biserică, probabil din lemn, situată în această parte a oraşului, populată de locuitori transdanubieni.

Domnitorii Ţării româneşti acordaseră facilităţi acestor sud-dunăreni, ceea ce a făcut ca aici, în apropierea bisericii şi Mânăstirii Radu-Vodă să apară o Slobozie domnească.

         O a doua biserică având hramul Sf. Nicolae (este vorba de Sf. Nicolae de la MIRACHILIA) va fi ctitorită de jupân Vasile Potoceanu cupeţ, soţia acestuia şi fiul lor, Ghinea, mitropolit fiind chiar Ioaniche Stavropoleos, după cum glăsuieşte pisania datată 1 septembrie 1692.

         În anul 1744 acest lăcaş făcea parte din rândul bisericilor de zid ale oraşului. Biserica va fi afectată de cutremurul din 1938, dar va fi reparată capital în anul 1864, când i se adaugă clopotniţa şi va fi repictată.

         Din punct de vedere arhitectural, biserica era de formă treflată cu altar înălţat. S-a adăugat ulterior un vestibul pronaosului, destul de încăpător, flancat de cele două ferestre largi. Pe pronaos se ridica o turlă-clopotniţă, de formă pătrată, în timp ce pe naos se află o turlă de tip octogonal, cu baza de asemenea pătrată.

         Pictura interioară a fost executată în stilul academic al şcolii lui Gheorghe Ioanid (1838-1921), elev al maestrului Tattarescu.

         Biserica a fost demolată la data de 4-5 septembrie 1985, datorită lucrărilor de sistematizare ale zonei, pe locul ei fiind în prezent amplasată Biblioteca Naţională.

         Obiectele de cult aparţinând bisericii Sf. Nicolae-Sârbi sunt în prezent la biserica cimitirului din parohia Fântânele, Jud. Dâmboviţa (candele de argint, chivot de argint, icoane, sfeşnice, clopote, steaguri etc.)

         Marele policandru este montat la Biserica Bălăneanu din Bucureşti. Un alt obiect de preţ, ce aparţinea acestei biserici, Evanghelia de la 1695, tipărită de Antim Ivireanu, cu litere chirilice, ferecată în argint, se află la depozitul de carte veche de la Stavropoleos.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica Mânăstirii Cotroceni

(Şos. Cotroceni nr. 39)

 

         Naşterea Mânăstirii Cotroceni are o istorie similară cu aceea a Mânăstirii Mihai Vodă: pe la 1669, marele logofăt Şerban Cantacuzino, care se ridicase alături de un grup de boieri împotriva domnitorului Gheorghe Duca, îşi găsi adăpost de mânia domnească la schitul din Pădurea Cotroceni. Acesta era un vechi schit de lemn, amintit pentru prima oară într-un zapis de vânzare a unor locuri către „Schitul Cotrâceni” (1598). Satul Cotroceni intrase în posesia domnitorului, încă de pe vremea lui Mihai Viteazul. Pe la 1660 acest domeniu se afla în mâinile lui Şerban Cantacuzino.

         Viitorul domn, hăituit de potera lui Duca Vodă face legământ în faţa icoanelor că, de va scăpa cu viaţă, va ridica în locul schitului o mânăstire din zid, cu acelaşi hram avut de vechiul lăcaş; Sfinţii Mc. Serghie şi Vacho (sărbătoriţi în calendarul ortodox la 7 octombrie).

         Obţinând scaunul domnesc în 1679, Şerban Cantacuzino îşi ţine legământul, şi încă din primul an de domnie începe zidirea Mânăstirii Cotroceni, pe care o termină în 1682 (odată cu chiliile, casele mânăstireşti, casele domneşti, turnul-clopotniţă şi celelalte acareturi, ce alcătuiau două incinte, biserica găsindu-se în centru curţii principale.)

         Biserica Cotroceni a fost una din capodoperele arhitectonicele secolului al XVII-lea: naosul trilobat avea o turlă, absidele aveau forma unor semicercuri, în timp ce pronaosul era de formă pătrată, extrem de larg, cu 12 coloane (semnificând numărul apostolilor). Fusurile coloanelor, cu caeluri conexe sprijineau cea de-a doua turlă.

         Biserica M-rii Cotroceni imita modelul Bisericii lui Neagoe Basarab, de la Curtea de Argeş, fiind însă de proporţii mai reduse decât prima, precum şi modelul pridvorului Bisericii Mitropoliei (1654-1665), din care se remarcau cele opt coloane de piatră, cu secţiune octogonală şi cu motive ornamentale de provenienţă orientală.

         Fresca interioară era opera vestitului pictor de biserici din acea vreme: PARVU MUTU. Biserica a fost din belşug înzestrată de către domnitor cu obiecte scumpe, candele, icoane, candelabre, precum şi cu întinse moşii. În biserică fusese adusă de la Muntele Athos o icoană făcătoare de minuni, cea reprezentând Adormirea Maicii Domnului. Fiind ţinută în mare cinste, această icoană va conferi şi un al doilea hram: Adormirea Maicii Domnului.

         Şerban Cantacuzino este înmormântat în propria sa ctitorie (1688).

Cutremurul din 1802 aduce stricăciuni şi complexului mânăstiresc de la Cotroceni, dar biserica este refăcută de egumenul Visarion, care îi păstrează arhitectura iniţială a secolului XVII-lea.

         Biserica a fost reparată în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi restaurată la anul 1903, reparaţii fiind făcute şi după cutremurul din 1940.

         Din anul 1925, biserica M-rii Cotroceni încetează a mai fi biserică parohială, întrucât Palatul Cotroceni era considerat a fi reşedinţă regală permanentă. După 1944, biserica va fi închisă definitiv. În urma lucrărilor de refacere a Palatului Cotroceni ea va fi demolată (1984).

         O parte din elementele de valoare ale bisericii au fost salvate: unele au fost depozitate la M-rea Cernica. Circa 80 m.p. din fresca originală – realizată de PARVU MUTU – se află la Muzeul de Artă iar osemintele domneşti şi ale membrilor familiei domnitoare au fost reînhumate în Biserica Fundenii Doamnei, ctitorie a lui Mihai Cantacuzino – Spătarul, fratele domnitorului, care – în virtutea studiilor de arhitectura făcute la Padova şi Ravenna, a urmărit construcţia Bisericii Cotroceni, Biserica Doamnei, Biserica din Filipeştii de Pădure, nu numai ca ctitor, dar şi ca ispravnic de lucrări.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Capela „IZVORUL TĂMĂDUIRII” (CRÂNGAŞI II)

(Str. Popa Radu nr. 29)

 

         A fost construită în anul 1943, pe un loc viran, donat de RADU M. ILIE, în str. Popa Radu nr. 29, prin daniile credincioşilor şi ale preotului MARIN RADULESCU. Construcţia, în formă dreptunghiulară era făcută din lemn având dimensiuni modeste (12 m / 6 m; înălţimea era de 5 m).

         Pictura în stil bizantin a fost realizată în anul 1944 de pictorul bănăţean VENIAMIN PRECUP.

         Cu toate că a fost sfinţită în ziua de 21 noiembrie 1943, biserica nu a putut fi terminată datorită evenimentelor din 1944.

          Nu poseda obiecte de valoare, dar erau de remarcat uşile împărăteşti ale catapetesmei, sculptate în lemn de stejar. Din nefericire, nu s-a păstrat nimic spre amintire, capela fiind demolată în anul 1982, cu ocazia lucrărilor de sistematizare ale cartierului.

         Pe locul acestei foste capele se află în prezent, Blocul 79, de pe strada Furnirului nr. 12, ansamblul Crângaşi-ICEM.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Capela „Buna-Vestire” – Rahova

(Str. Cap. Mâşcă Petre nr. 35)

 

         „Pe locul în care se găseşte în prezent Ansamblul Mărgeanului, Bârcă, din cartierul Rahova, mai precis Blocul M 22, s-a ridicat în anul 1946 o casă pentru familia preotului paroh Gh. Petculescu.

         Întrucât pentru cele 520 de familii din cartier nu exista în apropiere o biserică, preotul amintit a hotărât să zidească o sală, în dreptul intrării principale a casei sale, dându-i destinaţia de capelă.

         Încăperea avea dimensiuni modeste (8.5 m X 6.5 m), fiind înzestrată cu toate cele necesare desfăşurării slujbelor religioase (mobilier, cărţi etc).

         A fost demolată în anul 1981, odată cu sistematizarea cartierului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica Doamna Oltea

(Str. Barbu Văcărescu nr. 46)

 

 

         Biserica poartă numele parohiei, cartierului şi străzii: Doamna Oltea (mama lui Ştefan cel Mare şi soţia lui Bogdan al doilea al Moldovei).

         Biserica a fost construită în anul 1848, după planurile arhitectului Ioan Paraschivescu, cu hramul Sf. Cuvioasă Paraschiva şi Sf. Antonie cel Mare.

         De formă treflată, biserica avea absidele laterale dreptunghiulare.

Zidurile au fost construite din paiantă, cu bolţi şi arce din lemn, cu o micuţă turlă deasupra naosului.

În interior biserica a fost pictată, parţial, de către pictorul TOMA LASCOIU, restul fiind opera elevilor Şcolii de pictori de pe lângă Comisia de Specialitate a Administraţiei Parohiale.

În incinta curţii bisericii s-a construit, în anul 1958 casa parohială, după planurile arhitectului Ionescu Berechet.

În perioada 1948-1986 la această biserică au slujit preotul paroh IOAN GAGIU şi preotul Alexandru Armand Munteanu.

Biserica a fost demolată în ziua de 27 noiembrie 1986, iar obiectele de mobilier au fost transferate la alte mânăstiri şi biserici: Căldăruşani, Cernica, Biserica Sf. Treime-Tei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica „IZVORUL TĂMĂDUIRII”

(Str. Puţul cu apă Rece nr. 27, în prezent Ceres 29)

 

         Biserica este atestată documentar la 30 martie 1785, ca biserică de lemn. A fost refăcută la 8 septembrie 1794 (data sfinţirii) în cărămidă. Suferind avarii la cutremurul din 1838, este reparată, lărgită şi înzestrată cu trei turle (pridvor închis, naos treflat şi pronaos). A mai fost renovată în anii 1861, 1909 şi după cutremurul din 1940, când i se refac cele trei turle. Acestea erau egale ca înălţime, identice ca stil (octogonale în plan, având coloniţe pe muchiile octogonului şi cu arce ţâşnind din capiteluri). A mai fost reparată în 1944, 1969 şi 1983 (reparaţii generale). Avea ferestrele alungite, grupate câte trei, cu un registru continuu în treime superioară a înălţimii. Uşa de la intrare era flancată cu două panouri pictate. La refacerea bisericii o contribuţie esenţială au avut-o în decursul vremii locuitorii cartierului; în 1794 sunt amintiţi: GHEORGHE LUMINARARUL, MIUL ABAGIU, PETCO CROITORUL, STROIE DULGHER şi CONSTANTIN CIOLUC, CARAMIDAR etc.

         Ca urmare a lucrărilor de sistematizare, biserica a fost demolată în zilele de 4-6 august 1984. ultimul preot al bisericii a fost părintele SILVIU STANCULESCU. Din biserică s-au mai păstrat catapeteasma din lemn, sculptată şi aurită, precum şi icoana de hram, lucrată în argint, care au fost dăruite bisericii din Vălenii de Munte. După unele izvoare narative, altarul fostei biserici s-ar afla îngropat în partea de N-V a Casei Poporului, de-a lungul gardului de prefabricate dinspre Str. Izvor, la intersecţia cu Str. B.P. Haşdeu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” – Ghencea

 

„Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, s-a ridicat această sfântă biserică cu hramul „Sfinţii Arhangheli” şi „Sf. Spiridon”, în Parohia Parcul Ghencea, în zilele şi cu ajutorul neprecupeţit al Prea Fericitului Părinte Justinian, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, cu osârdia Consiliului şi Comitetului Parohial şi a tuturor binecredincioşilor enoriaşi, sub îndrumarea şi conducerea preotului paroh Spiridon Andreescu, care s-a străduit cu ridicarea acestui sfânt locaş de la temelie până la târnosire.

Parohia Parcul Ghencea a fost înfiinţată, la cererea enoriaşilor, în anul 1938, fără biserică şi fără teren de biserică, iar primul ei preot, care a organizat-o a fost preot Spiridon Andreescu.

În anul 1677 a fost înfiinţat şi al doilea post de preot, în care a fost numit preot Paraschiv Popescu, care a decedat însă în anul 1976 şi a fost înlocuit cu preotul Petre Balcanoglu, iar în anul 1975 a fost înfiinţat şi al treilea post în care a fost numit preot Ştefan Dobra.

Terenul pentru biserică a fost donat în anul 1944 de către Ministerul Apărării Naţionale, prin stăruinţa domnului general Aurelian Balaban.

Lucrările de construcţie s-au început în anul 1957 şi s-au terminat în anul 1973, când biserica a fost dată în folosinţă pentru cult, însă nepictată.

Până la intrarea în această sfântă biserică, parohia s-a servit timp de 33 de ani de o capelă, amenajată de preotul Spiridon Andreescu într-o clădire a sa personală.

Fondurile pentru construcţie au fost donate de credincioşi, iar din partea Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor s-au primit ajutoare substanţiale, prin aprobarea Sfântului Părinte Patriarh Justinian.

Lucrările de pictură s-au început în anul 1975 de către pictorul Vasilescu Gheorghe-Popa, care a decedat în anul 1976 şi au fost continuate şi terminate în anul 1977 de către pictorul Vasile Blendea din Văleni Dâmboviţa.

La strângerea fondurilor pentru construcţie precum şi la diferite munci benevole au colaborat şi epitropii parohiei, Consiliul şi Comitetul Parohial, precum şi mulţi credincioşi binevoitori, cu dragoste de biserică.

Slujba târnosirii s-a oficiat de către P.S. Episcop Roman Ialomiţeanul, delegat al Prea Fericitului Patriarh Justin, cu un mare sobor de preoţi, în prezenţa enoriaşilor, care au dat slavă lui Dumnezeu pentru ridicarea acestui sfânt locaş.

Binecuvântează Doamne pe toţi cei care s-au ostenit cu zidirea şi împodobirea sfintei casei Tale, precum şi pe toţi credincioşii ce vor veni şi se vor ruga în sfânta biserica aceasta. Amin.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Capela Sf. Mina”  Institutul – Medico Legal

(Str. Căuzaşi Spl. Unirii nr. 57-59)

 

 

 

Capela avea hramul Sf. Mina şi era parte componentă a fostului Institut Medico-Legal dr. Mina Minovici. Ridicată odată cu clădirea institutului amintit, capela a fost inaugurată la data de 20 dec. 1892.

Concepută în stil clasic, cu planul în formă de cruce grecească, capela a fost gândită astfel de către prof. Mina Minovici, încât să poată servi ceremoniilor religioase ale diferitelor confesiuni.

La punctul de intersecţie al braţelor crucii se afla o cupolă, prevăzută cu o cruce metalică. Braţele crucii erau îndreptate spre cele patru puncte cardinale (fiind prevăzute cu frontoane) purtând, fiecare, la rândul lor câte o cruce de piatră.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica GHERGHICEANU

(Str. Apahida nr. 5)

 

În apropiere de Şos. Pantelimon, pe Str. Apahida nr. 5 (fostă strada Gherghiceanu) se afla biserica Gherghiceanu (cu hramul Sf. treime şi Sf. Mihail şi Gavril). Numele bisericii provine de la faptul că pământul pe care s-a clădit acest lăcaş aparţinuse unui anume Gherghiceanu.

În anul 1939, locuitorii cartierului foloseau o capelă amenajată într-un fost atelier de tâmplărie, în Str. Gherghiceanu nr. 5

Prin strădania preotului Ioan Flueraş (1907-1983) şi cu contribuţia locuitorilor din acest cartier capela amintită este refăcută în anul 1943, după planurile arh. Boleslav, din cărămidă, sub forma unei nave, acoperite cu bolţi din lemn, cu o mică turlă pe naos, cu cafas pentru cor.

Pictorul Dumitru Dogărescu zugrăveşte icoanele mari, pe suport de tablă, fixate pe pereţi, precum şi icoanele mici, inclusiv cele de pe catapeteasmă, în stil bizantin (1944).

Biserica, avea o clopotniţă cu turlă şi arcade, alipită lateral bisericii, spre altar.

După cutremurul din 1977, biserica a fost renovată şi tencuită în exterior.

La data de 18 noiembrie 1984, biserica a fost demolată iar obiectele de cult au fost transferate la M-rea Căldăruşani.

 

 

 

 

 

Mânăstirea „Antim”

 

Ctitorie din anii 1713-1715 a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, mitropolit al Ţării Româneşti, pe locul unei biserici mai vechi de lemn; complexul monahal avea iniţial forma unui dreptunghi, limitat de zidurile exterioare ale chiliilor, înalte de 7 m şi groase de 1.05 m, din cărămidă şi mortar. Întregul ansamblu a fost construit după planurile lui Antim Ivireanul. Biserica, de stil brâncovenesc, are plan în cruce, cu pronaosul uşor supralărgit, iar absida altarului este mai prelungă decât cele două abside laterale. Naosul, pătrat spre partea vestică, este despărţit de pronaos prin patru coloane de piatră, cu socluri şi capiteluri sculptate. Deasupra pronaosului şi naosului sunt înălţate, două turle prevăzute cu ferestre. Pridvorul, dreptunghiular, se sprijină pe 10 coloane de piatră (două angajate în zid), cu socluri şi capiteluri sculptate în motive vegetale. Deasupra acoperişului pridvorului, zidul pronaosului este străbătut de o rozetă în piatră (cu vitralii reprezentând zodiacul), datând de la restaurarea din anul 1860, condusă de arhitectul J. Schlatter. Uşa bisericii, sculptată minuţios de mitropolitul Antim, are ancadrament din piatră, cu decor geometric şi vegetal.

Parametrul bisericii – din cărămidă aparentă; cele două turle au fost reconstruite între anii 1947 – 1950, înlocuindu-le pe cele din anul 1860, care erau din paiantă şi nu respectau forma iniţială.

Din vechea frescă, realizată de Preda Zugravul, nu s-a păstrat nimic, repictată în ulei între anii 1860-1863 de Petre Alessandrescu şi refăcută în anul 1950 de Costin Petrescu.

Catapeteasma, din piatră de Albeşti, datează din 1715, realizată după indicaţiile ctitorului.

Din vechiul inventar al bisericii menţionăm cele două icoane ctitoriceşti: „Toţi Sfinţii” şi „Sf. Nicolae”, din 1715.

Intrarea în incinta mânăstirii se face pe sub turnul – clopotniţă, cu trei niveluri (gangul de intrare a fost pictat în 1950).

Chiliile, construite odată cu mânăstirea, au avut rost de locuinţe pentru vieţuitori, administraţie, tipografie şi bibliotecă. Cele situate de o parte şi de alta a turnului – clopotniţă au fost dărâmate; la fel construcţiile de pe latura nordică, în locul lor aflându-se astăzi birouri ale Sfântului Sinod (1908). Au rămas intacte construcţiile de pe latura nordică, estică şi sudică; în continuarea chiliilor de pe miază-zi se află paraclisul, locuinţa egumenului şi arhondaricul.

În colţurile de nord-est şi sud-est, mitropolitul a construit câte un turnuleţ de zidărie. Paraclistul vechi, aflat în continuarea chiliilor, a fost început de mitropolitul Antim şi terminat de boierul Matei Ruset: interior dreptunghiular, împărţit în altar, naos şi pronaos, turlă din cărămidă şi beton armat (construită între anii 1962 – 1964, în locul celei de paiantă); pictat iniţial în frescă, peste care s-a aplicat o pictură de ulei în secolul trecut. Actuala pictură datează din anul 1951, realizată de D. Dimitriu – Nicolaide; catapeteasma a fost pictată de Tattarescu, dar sculptura lemnului înnoită în 1960.

Clădirile egumeneşti, construite odată cu mănăstirea, au fost modificate ulterior; astăzi servesc ca reşedinţă pentru episcopii vicari patriarhali, pentru eclesiarhia mânăstirii şi locuinţe pentru slujitorii bisericii.

Paraclisul nou (Pompilian) aparţine mânăstirii din anul 1958. ample lucrări de restaurare s-au întreprins în anii 1812, 1860–1863, 1947-1958 şi 1960-1966 (ultima redând aspectul iniţial al ansamblului).

În incinta mânăstirii funcţionează un muzeu consacrat activităţii mitropolitului Sf. Ierarh Antim Ivireanul, cu o importantă colecţie de icoane, cărţi şi diverse obiecte liturgice cu valoare istorică.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3 gânduri despre &8222;Istoria bisericilor din Bucuresti (2)&8221;

  1. Olivian Dogarescu

    , va semnalez o mica gresala : pictorul care a lucrat icoanele din biserica GHERGHICEANU (Str. Apahida nr. 5) se numea Ioan Dogarescu ( nu Dumitru)
    Acesta a avut trei copii, doi baieti si o fata. Baiatul cel mare se numea Dumitru Dogarescu si a fost inginer iar baiatul mai mic Dogarescu Lucian Gabriel ( tatal meu) a fost pictor bisericesc .

    • dulciu

      Va multumesc pentru semnalare. Lapsus Calami ! Am să îndrept această eroare. Informatia referitoare la familia de artisti pictori Dogarescu este valoroasa. Cu respect, Dan Toma Dulciu

      • dulciu

        Va multumesc pentru semnalare. Lapsus Calami ! Am să îndrept această eroare. Informatia referitoare la familia de artisti pictori Dogarescu este valoroasa. Cu respect, Dan Toma Dulciu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s