Istoria bisericilor din Bucuresti (12)

Biserica „Sfântul Mina”

(Str. C.F. Robescu nr.  )

 

„Aceastǎ bisericǎ a fost ziditǎ în anul 1725, în vremea IPSDD Daniil şi a domnitorului Nicolae Alexandru Voevod, cu participarea bǎneascǎ a jupânesei Ancuţa. În alte documente se aratǎ cǎ biserica a fost ziditǎ pe cheltuiala lui VERGU, ambasador în diverse ocazii al lui Constantin Brâncoveanu şi a doamnei Ancuţa, fiica domnitorului, cǎsǎtoritǎ cu Ianache Vǎcǎrescu. Locuind în aceastǎ parte a Bucureştilor, VERGU a donat terenul şi a dat banii pentru ridicarea acestui lǎcaş.

Din arhiva

„Istoricul Bisericii Sf. Ierarh Nicolae din Parohia Dămăroaia”

 

„Biserica este construită în anul 1946, pe locul unde a fost hramul Sf. Mucenic Miron, zidită în anul 1932, data când a fost înfiinţată parohia Dămăroaia, extrabugetară.

În anul 1938, luna noiembrie, prima lună de conducere parohială, a preotului Constantin Predeleanu, s-a identificat pe planul de parcelare al cartierului întregul teren destinat bisericii şi casei parohiale şi s-a împrejmuit cu gard fasonat, cu sprijinul autorităţilor civile locale.

În anul 1939 s-a plantat terenul cu arbuşti şi pomi fructiferi. În anul 1939 paraclisul a fost mărit şi s-a luat iniţiativa zidirii bisericii.

La 25 decembrie 1946 s-a făcut sfinţirea de către P.C. Protopop Alexandru Ionescu şi s-a dat învoirea de a se face serviciul divin în această biserică.

Biserica este zidită din cărămidă şi beton armat, cu ziduri groase de 0.3 m. De atunci, în fiecare an s-au continuat lucrările cu fonduri din donaţiile enoriaşilor, credincioşilor binevoitori şi fonduri proprii ale parohiei.

În anii 1953-1954, prin sprijinul Prea Fericitului Părinte Patriarh JUSTINIAN, în cadrul şantierului de pictură al Sfintei Patriarhii, s-a efectuat pictura în frescă de către un colectiv de pictori numiţi de Administraţia Patriarhală şi condus de pictorul D. Nicolaide.

În anii 1958-1959, s-a zidit catapeteasma bisericii din zid şi ştucatură, în piatră artificială şi ghips. Lucrarea s-a efectuat în regie iar structura a fost făcută de către sculptorul Rudolf Waffler.

În anul 1960 s-a pictat de pictorul D. Nicolaide. În anul 1956 s-a zidit casa parohială. În anul 1958 s-a finisat parţial şi este locuită de către preotul paroh C. Predeleanu, ctitorul bisericii.

În anul 1963, luna noiembrie, ziua 10, sub păstorirea P.S. P.P. Justinian, s-a terminat acest sfânt lăcaş de către P.S. Episcop Antim TâRgovişteanu, paroh fiind iconom stavrofor, C. Predeleanu şi preot coslujitor ILIE GAUIANU.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica „Sfânta Vineri” – Colentina

(Str. Gherghiţei Nr. 4)

 

„În ziua de 22 luna iunie, anul 1947 s-a turnat temelia acestui sfânt lăcaş, cu hramul „CUVIOASA PARASCHIVA”, în timpul I.P.S. Patriarh Nicodim, cu cheltuiala enoriaşilor parohiei şi cu strădania Epitropiei şi a Consiliului Parohial, paroh fiind preotul DIONISIE GOGOASE şi s-a sfârşit în ziua de 25 aprilie 1948, paroh fiind preot Gh. N. Ionescu.”

 

În dreapta, la intrare, se află mormântul ctitorului, pr. Gh. N. Ionescu (1910-1971).

În vara anului 1995 au început lucrări de refacere ale bisericii.

 

 

Preot paroh Mutulescu Emil

Preot ZAREA ANATOLIE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica „Sf. Antonie cel Mare”

(Str. Oradea Mare)

 

 

„În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Această Sfântă şi Dumnezeească biserică, cu hramul Sf. Antonie cel Mare, a fost zidită de preotul paroh Stefan Mihail, cu ajutorul credincioşilor, şi s-a pus temelia la 14 oct. 1946.

S-a lucrat la zidirea Sfintei biserici până în anul 1948, când regimul comunist – ateu a interzis construcţia. Cu multă osteneală a fost obţinută o nouă autorizaţie de lucrări în anul 1968, luna noiembrie. În anul 1973, luna mai, am fost nevoiţi să începem avtivitatea cultică în noul lăcaş, aflat în stadiul de construcţie.

În anul 1979, martie 28 a decedat preotul ctitor, pr. Ştefan Mihail, lucrările fiind continuate de preotul Cristescu Mihail, care a fost alături de ctitor din 1968.

Cu ajutorul celui atotputernic, toate lucrările dde finisare, împodobite şi înzestrare a Sf. lăcaş au fost terminate în 1990. târnosirea acestui sfânt lăcaş a fost săvârşită de Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, cu mare sobor, în ziua de 17, luna martie, anul 1991, fiind preot paroh Cristescu Mihail şi epitrop Gâlcă Dumitru.”

 

Preot paroh Cristescu Mihail

 

 

 

 

Biserica „ALBA – POSTĂVARI”

(Str. Bateriilor nr. 41)

 

Jupâneasa CAPLEA, soţia marelui Postelnic Stoica Ghiorma, ridică prima biserică, îmreună cu un schit de călugări, în perioada 1564-1568. În veacurile următoare, această biserică va fi cunoscută şi sub numele de mai jos: biserica Albă, Achitul Sfântul Nicolae din Mahalaua Postăvarilor, Biserica Postăvari sau Biserica Postăvarilor.

În veacul trecut se considera că această biserică ar fi, ca vechime, pe locul doi în Bucureşti, după biserica Sf. Atanasie-Bucur.

O legendă, consemnată şi de cronicarul Radu Popescu menţionează faptul că Banul Mihai (viitorul domn al Ţării Româneşti – Mihai Viteazul) căzând în mâinile lui Alexandru cel Rău, îşi va găsi refugiu la schitul Jupânesei Caplea, unde se roagă icoanei făcătoare de minuni a Sf. Nicolae, pentru a-i salva viaţa. De va scăpa, promite viitorul domn, va ridica o mânăstire în apropierea schitului. Astfel, spune cronicarul Radu Popescu s-a născut Mânăstirea Mihai Vodă.

Din cauza deselor revărsări ale Dâmboviţei, acest lăcaş va fi părăsit şi va cădea în paragină.

Abia în primii ani ai sec. al XVIII-lea, spre sfârşitul domniei lui Constantin Brâncoveanu, schitul renaşte, prin grija noilor locuitori ai mahalalei: postăvării. Aceştia îşi spălau postăvarurile, pânzeturile şi borangicurile în apa puţin adâncă a bălţilor din preajma schitului.

Biserica fusese închinată metoh M-rii Mihai Vodă şi va fi cunoscută şi sub numele de Alba Postăvari.

Fiind grav avariată de cutremurul din 1838, ca mai toate bisericile din oraş, rămâne în ruină, neputând fi reparată.

Locuitorii cartierului Postăvari se gândesc acum să dărăme vechea biserică, pentru a zidi din temelie o alta, de fapt a treia biserică, în ordine cronologică. Printre cei care au contribuit cu râvna şi fapta lor amintim: jupân Gheorghe Ion Franzelaru, Serdaru Costache Constantinescu, Nicolae Constantinescu Franzelaru, fraţii Iancu şi Costache Stoicovici şi alţii. Construcţia a început la data de 17 februarie 1856 şi a fost sfinţită la 28 septembrie 1857, în zilele lui Alexandru Ghica, întâistătătorul bisericii fiind Nifon, mitropolitul Ungro-Vlahiei. Acum, bisericii Sfântul Nicolae din postăvari i se mai adaugă două hramuri: „Sf. Mucenic Gheorghe” şi

„Sf. 40 de mucenici”.

         În anul 1889 este refăcută pictura interioară de către meşterul ANTON SERAFIM, alte reparaţii fiind efectuate în 1908, 1925, precum şi după bombardamentele din vara anului 1944.

         În perioada 1880-1981 va începe sistematizarea acestui cartier, iar în urma acestuia, la 18 martie 1984, biserica va fi demolată.

         Mobilierul bisericii, împreună cu obiectele de cult, catapeteasma sculptată în lemn de tei, cu icoane pictate în tinereţe de pictorul

N. Grigorescu, îmreună cu candelabrul principal, lucrat de către Nicolae Faur din Brăneşti, cărţi bisericeşti din secolul al 17-18-lea au intrat în înzestrarea Bisericii Sf. Mihail şi Gavril din Popeşti-Leordeni, reconstruită după cutremurul din 1977. tot la această biserică a fost dus şi unul dintre clopotele bisericii Postăvari. În curtea bisericii Postăvari se afla o clopotniţă din lemn, adăpostind 3 clopote. Două dintre acestea au fost turnate după primul război mondial, înlocuind astfel clopotele vechi ale bisericii, care au fost jefuite (date la topit) de către armata de ocupaţie germano-austro-ungare). Icoana făcătoare de minuni a Sf. Nicolae a fost cedată Muzeului

M-rii Antim.                                                                            

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” – Crângaşi I

(Str. Cpt. Grozeanu nr. 9)

 

         În interiorul bisericii, demolate în anul 1986, se află următoarea inscripţie, care ţinea loc de pisanie: „Această sfântă biserică, după tradiţie, s-a zidit la anul 1564 de ctitorii DUMITRU, MARIA şi fiii lor DUMITRU şi MARIA LUPAN SINCARU, preot, soţia sa MARIA, cu fiica sa MARIA, Gh. BRAIDEA, cu soţia sa ECATERINA.

         Se consideră după toate aparenţele, că fondatorul adevărat este domnitorul MIRCEA CIOBANU, prin urmare, data fondării trebuie să fie anterioară anului 1564. Legenda spune că domnitorul muntean a zidit acest locaş nu numai ca loc de reculegere ci şi de refugiu. Situată în desişul zăvoarelor din zonă, înconjurat de bălţi înaccesibile duşmanilor, biserica nu va avea decât o singură cale de acces, pe un pod ce se putea ridica, la nevoie.

         Ulterior, biserica a fost înconjurată de un cimitir. Între anii 1899-1937, în timpul parohiatului preotului Constantin Bălteanu, această biserică a suferit modificări (s-a prelungit pronaosul, a fost repictată de pictorul POTLOVSCHI, între anii 1914-1919, apoi a fost adăugat un pridvor, cu două camere laterale, cafas precum şi o turlă de dimensiuni apreciabile). Pictorul PRISCARIU a executat din nou pictura bisericii, ocazie cu care preotul BALTEANU este zugrăvit printre ctotorii reziditori.

         În 1940, turla cea mare şi catapeteasma bisericii sunt distruse de cutremur, dar sunt refăcute în anul 1963. pictorul PRECUP VENIAMIN va reface pictura între anii 1964-1968.

În urma creării lacului CIUREL au dispărut atât biserica cât şi cimitirul din jur, precum şi o parte din cartierul CRÂNGAŞI.

Biserica a fost demolată în luna mai 1986, o parte din obiectele de cult fiind transportate la Biserica Belvedere şi la Biserica Sf. Ilie Grant, ultimul preot paroh fiind părintele BOIERESCU.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica „Curtea – Veche” (Sfântul Anton)

 

„Biserica este monument istoric şi cea mai veche din Bucureşti. După tradiţie, a fost zidită iniţial de Mircea cel Bătrân ca biserică domnească.

Odată cu zidirea cetăţii Dâmboviţa (Bucureşti), în anii 1398-1401, ea a fost rezidită apoi de Mircea Ciobanul în anul 1546, iar cea mai de seamă restructurare a fost cea făcută de Ştefan Cantacuzino, la 1715, când i s-a adăugat portalul de la intrare şi peretele despărţitor al bisericii femeilor de cea a bărbaţilor (două coloane de piatră se văd şi astăzi) şi s-au închis cele două uşi laterale, dinspre Sud şi Nord, care dădeau în cele două paraclise laterale, unde probabil îşi făceau rugăciunile intime membrii familiei domnitoare.

Actuala biserică a trecut prin mai multe prefaceri, mai ales în timpul domniei lui Bibescu Vodă şi Barbu Ştirbei iar ultima reparaţie s-a făcut de Comisiunea Monumentelor Istorice, între anii 1928-1935.

Arhitectura bisericii cât şi structura zidurilor în panouri şi cărămizi aparente, precum şi cornişa triplu dinţată, arată influenţa tipului arhitecturii sârbeşti din epoca lui Mircea Ciobanu (1456).

Tâmpla (catapeteasma) aminteşte catapetesmele bisericilor din Orient, ceea ce înseamnă că au lucrat meşteri aduşi de Domn din Orientul Creştin.

Biserica are înfăţişare de catedrală deşi, fără paraclisele laterale, nu este încăpătoare, căci ea a servit de Catedrală Domnească, fiind biserica primei curţi domneşti din Bucureşti.

Tradiţia spune că, în secolele XVI-XVII, în această biserică se ungeau domnii ţării şi că la această biserică se tăiau doi berbeci şi în sângele lor călcau, ieşind din biserică, după ungere, domnii-ca să fie viteji şi războinici.

Tot în această biserică au fost înmormântaţi voievozii Pătraşcu cel Bun, la 1588, şi Mircea Ciobanu, la 1599.

Actualmente, nu se găsesc însă în biserică nici mormintele şi nici pietrele de mormânt, care să indice acest lucru.

Pictura este cea a RENAŞTERII, executată de Mişu Pop şi Lecca. La proscomidie s-au păstrat fragmente din pictura originală, de pe vremea lui Mircea Ciobanu.

Fragmentele din pictura de pe vremea lui Ştefan Cantacuzino-frescă şi ulei- s-au încrustat în nişele din dreapta şi din stânga, de la intrarea în biserică.

Între anii 1928-1935, când s-a făcut reparaţia bisericii, s-a spălat şi pictura din 1848-1852.

Hramul vechi al bisericii a fost „Buna -Vestire”, ca şi primul patron al oraşului Bucureşti. Hramul „Sfântul Anton” i s-a adăugat după focul cel mare din anul 1847, când arzând vechea biserică „Sfântul Anton” din Piaţa de Flori, în loc să se zidească o altă biserică, în locul celei arse, s-a reparat biserica „Curtea-Veche”, de vis-à-vis, care era ruinată şi părăsită, adăugându-i-se de atunci, pe lângă vechiul hram, „Buna-Vestire”, şi hramul „Sfântul Anton”.”

 

Preot Paroh,

Protopop , DINU PROVIAN.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica „Sfântul Nicolae” a Studenţilor

 

„În al 1905-lea an de la venirea în trup a Fiului lui Dumnezeu pe pământ, pe aces loc, creştine, unde eşti chemat să-ţi pleci fruntea pe lespedea de piatră în faţa altarului de jertfă şi să înalţi o rugă fierbinte, poposit-au oameni cucernici, spre a ridica lăcaş de închinăciune lui Dumnezeu.

După patru ani de osteneală, meşterii iscusiţi , zugravii şi toţi ostenitorii priveau spre înălţimea cerului , văzând cum falnicul lăcaş de închinăciune se înălţa împreună cu sufletul smerit spre Dumnezeu, dându-l spre a fi sfinţit.

Mare fu bucuria ambasadorului rus GHIERS, din a cărui iniţiativă se construi lăcaşul, când a văzut că iniţiativa nu i-a fost zadarnică.

Având aprobarea Curţii Imperiale, care i-a pus la dispoziţie 600 000 ruble aur, lucrarea de construire a fost coordonată de arhitectul rus PREVBRAJENSKI.

Acoperind o suprafaţă de 350 m.p. , biserica se desfăşoară sub formă de cruce. Are zidărie mixtă, din cărămidă presată şi piatră.

Stilul este rusesc, având 7 turle, iniţial acoperite cu foiţă de aur.

Începută în 1905, la 25 noiembrie 1909, biserica îşi pleacă splendoarea şi măreţia în faţa soborului de sliujitori, ce veneau spre a o târnosi (sfinţi).

Alături de Mitropolitul Primat al Bisericii Autocefale Române de atunci, Athanasie Mironescu, a participat şi Arhiepiscopul Vladimir al Kronstadtului, Vicarul Mitropoliei Petrogradului, delegat al Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, la slujba de sfinţire a bisericii, pe care i-au închinat-o Sfântului Ierarh Nicolae, punându-l patronul ei.

Cât priveşte veştmântul artistic al bisericii, menţionăm doar că ornamentele şi o parte dintre icoanele de pe pereţii exteriori au fost executate de pictori şi sculptori ruşi şi italieni.

În interior este pardosită cu plăci de formă pătrată, octogonală şi dreptunghiulară din gresie albă, gri, galbenă şi albastră.

Pictura se desfăşoară pe o suprafaţă de circa 1150 m.p. şi a fost executată în tehnica uleiului mat de pictorul rus VASILIEV.

Catapeteasma, sculptată în lemn şi poleită cu foiţă de aur, a fost executată la Moscova, după modelul Catapetesmei din Catedrala „Sfinţii Apostoli” din Kremlin.

Pictura de pe catapeteasmă a fost executată de pictorul VAŞNEŢOV, din Galeria Tretiakov.

După 39 de ani de slujire, pictura era acoperită cu fum şi praf, de aceea, în anul 1948 este spălată şi renovată de pictorul CUDINOV.

Nu foarte târziu, adică în 1967, suferă o nouă spălare şi renovare, încredinţată unei echipe de pictori autorizaţi: Eugen Profeta, Victor Zemlicica şi Victor Costiurin.

Starea actuală a bisericii necesită o nouă reparaţie, spălarea picturii, care este afumată, şi consolidarea cupolei principale, care este fisurată pe toată circumferinţa.

După o tradiţie veche, într-o perioadă în care puterile întunericului nu se dezlănţuiseră prea mult, biserica a devenit Paraclis Universitar.

Pentru a reface tradiţia întreruptă, la cererea unor reprezentanţi ai studenţilor din Bucureşti, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, redă această biserică studenţilor, în ianuarie 1992. Astfel, începând cu această dată, Biserica „Sfântul Nicolae” redeveni Paraclis Universitar, având ca prim slujitor în această nouă situaţie pe cel care semnează acest „Scurt Istoric”.

 

Pr. Paroh,

Pr. Vasile Gavrilă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica „Sf.Nicolae-Negustori”

 

„Biserica Negustori este veche, amintită în documente la anul 1665, aprilie 24 (Manuscris A, 545, f.181), în care se arată că avea clopotniţă, iar în august 1, 1671, este numită „Biserica Negustorilor”. În forma ei exterioară de ayi, datează din 1725-1726, când este reconstruită din cărămidă, în locul celei din lemn, ce a ars la 1718, sub domnitorul NICOLAE MAVROCORDAT.

Ctitorii ei sunt: Simeon-Cup, negustor, înmormântat cu familia în biserică, după 1761, februarie 9, (cf. N.Iorga, „Inscripţiuni în bisericile României”); Radu Piteşteanu, cupeţ, înmormântat în biserică la 30 iulie 1725 (cf. Iorga şi Elian); Stoica Abagiul; Stancu Cojocarul, înmormântat în biserică la 1752/1753 (cf.Iorga); Axente Căpitan, înmormântat în biserică la 14 noiembrie 1734 (Iorga).

Biserica a fost scutită de dări de către domnul Nicolae Mavrocordat şi ajutată anual cu câte 45 de taleri, conform zapiselor ce au fost înşiruite şi reînnoite şi de alţi mulţi domnitori, până la Cuza-Vodă.

Ctitor, de la 1838, este marele agă MANUIL SERGHIADI, care- după cutremurul ce a dărâmat mai toate turlele bisericilor din Târgul Bucureştilor, în 1838, a reparat-o şi în parte a restaurat-o cu cheltuiala sa (turla, ferestrele mari, zugrăvitul). El este epitrop şi al Bisericii „Domniţa Bălaşa”; a fost înmormântat în tinda bisericii, precum se vede şi astăzi.

Între 1867-1870 i se face a doua reparaţie; i se înlocuieşte şindrila cu tinichea şi i se adaugă a doua turlă mare a Pantocratorului (cf. Arhivă).

La 1881 este din nou reparată şi înfrumuseţată; i s-au lărgit ferestrele în forma de azi; i s-a închis pridvorul cu geamuri fixate în rame de fier, ceea ce a fost un mare bine, căci s-a conservat pictura de mare valoare din tindă, făcută în frescă de marele pictor Pârvu Mutu, împreună cu ucenicii săi.

Reparaţia şi înfrumuseţarea a fost făcută cu cheltuiala lui Emanoil Protopopescu- Pache, fost primar al Capitalei, fiu al protopopului Iancu, fost slujitor al bisericii.

În 1927 i se înlocuieşte acoperişul de tinichea cu tablă de import Wolf  iar în 1942 i se fac reparaţii sumare de astupare a crăpăturilor în urma cutremurului din 1940.

Biserica „Negustori” este monument istoric, conform Adresei nr.7207/1953 a CSAC.

Este construită din cărămidă turcească, în stil brâncovenesc, este bine proporţionată, în formă trilobară, şi are în exterior, la circa 6 m., un brâu aplicat pe zid, caracteristic bisericilor din secolul .al XVIII-lea.

Pictura: În tindă, în afară de icoana Sf. Nicolae, cea a Sf. Petru şi Pavel cu câte un ucenic este a lui Pârvu Mutu, cum s-a mai amintit (cf.publicaţiile prof. I:D: Ştefănescu)

În naos şi în pronaos, ca şi în altar, este pictura marelui pictor Gh. N. Tăttărescu, care s-a cojit (deslipit), din cauza umidităţii (făcută în 1888, peste altele vechi)

Pictura catapeteasmei (tâmplei) este de la 1830-1838, restaurarea făcută cu cheltuiala lui MANUIL SERGHIADI.

Pictorul este necunoscut, se pare unul de la Sf. Munte Athos, sau chiar acel PAPATHODOR, fiul preotului Tudor de la Frunzăneştii din Ilfov, care a fost mare pictor la vremea sa.

Biserica are hramul „Sf. Nicolae- Făcătorul de Minuni”

(Urmează textul pisaniei din 1726, redată în extenso)

Obiecte de valoare artistică şi istorică: la un număr de 8 icoane mici, praznicare, imaginile sunt pictate pe pânză de sac, pe ambele feţe, în culori de albastru de piatră, roşu, verde şi alb fildeşiu (cf. Prof. I.D. Ştefănescu); un Evangheliar cu text grecesc şi românesc (chirilic), din 1698, cu plăci artistic lucrate pe copertă; o simie (anaforniţă) de argint, imprimată cu chipul mântuitorului şi a celor 12 sfinţi apostoli; un sfânt epitaf în fir de aur şi argint; sculpturi în lemn; catapeteasma, amvonul, tronul arhieresc etc sunt de mare valoare artistică.

 

Preot Paroh MIHALCEA DINU.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica „Sântul Nicolae-Şelari

 

 

„Datează din a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Cea mai veche menţiune despre ea o găsim într-un document din 1767 (Condica Mânăstirii Nucet), în care se vorbeşte de mahalaua „Sfântul Nicolae- Şelari”, ceea ce înseamnă Biserica Sfântul Nicolae din zona unde-şi aveau concentrate prăvăliile şelarii care, de sine înţeles, frecventau mai ales această biserică, fără ca ea să fi fost întemeiată , cum s-ar crede, de breasla lor.

După ce din breasla cea mare, a lucrătorilor în piele, se desfac bresle mai mici, şelarii au luat în seamă şi grija Bisericii „Sfântul Nicolae”.

Biserica veche era aşezată pe locul unde este astăzi Ministerul Comerţului Interior, până spre Ministerul Finanţelor sau chiar pe locul unde s-a reclădit la 1868 , pentru a treia oară, biserica de azi.

Oricum, e lucu neîndoios şi precis că exista către sfârşitul secolului al XVII-lea, în mahalaua şelarilor, o biserică cu hramul Sfântul Nicolae, care a fost rezidită din piatră şi, desigur, în stil mare, pe la 1700, de către Şerban Cantacuzino.

„Această sfântă şi dumnezeiască biserică, întrucare se prăznuieşte Sfântul Mare Mucenic şi de Minuni Făcător Nicolae, este făcută de Şerban Cantacuzino, biv-vel paharnic, sin Drăghici Cantacuzino-vel spătar, împreună cu Iorgu Staroste şi Apostol Lazăr, spre slava lui Dumnezeu şi pentru veşnica lui pomenire, a părinţilor, a moşilor şi strămoşilor, în zilele luminatului domnului nostru Io Constantin Basarab, la anul de la zidirea lumii 7208-luna august.”

Pisania aceasta a fost zidită la temelia bisericii de astăzi, principalul ctitor al Bisericii „Sfântul Nicolae-Şelari” e Paharnicul Şerban Cantacuzino, piosul restaurator al Mânăstirii Comana (fondată de străbunul său după mamă, Radu- Vodă Şerban, înnoitor al mai multor biserici şi mânăstiri din ţară.)

Aceasta o arată atât vechea pisanie a Bisericii „Sfântul Nicolae-Şelari,” cât şi inscripţia de pe anaforniţă, care zice:

„Acest sfânt discos de anafură l-a închinat Şerban Cantacuzino vel-vornic şi soţia Adriana Sfântei Mânăstiri Sveti Nicolae, ca să fie veşnică pomenire, Decembrie 20, leat 7218=1710)”

Vornicul Şerban Cantacuzino nu avu urmaşi care să se îngrijească de biserică şi nici şelarii suficiente mijloace ca să întreţină biserica. Aşa că, atunci când nevoia ceru un domn, Constantin Voievod-Mavrocordat, fu acela care o repară radical pe la jumătatea scolului al XVIII-lea. Pentru aceasta, i se înscrie numele pe pomelnicul ctitorilor, la proscomidie:

” Constantin V.V., Ecaterina doamna Nicola V.V., Zmaranda Doamna, Pulheria.”

Tot printre ctitori se pretinde a fi, pe la 1750, Aniţa Ştirbeanca, fiica răposatului Vel Spătar Radu Golescu, care se credea îndreptăţită a dărui bierica Mitropolitului Neofit Criteanul, sub cuvânt că era făcută de moşul său, Apostol, cuprins în pisania de la 1700, care împreună cu starostele Iorgu, ajută lui Şerban Cantacuzino a rezidi biserica a doua oară.

În anul 1802, în timpul marelui cutremur de la Sfânta Paraschiva (14 octombrie), Biserica „Sfântul Nicolae -Şelari” a căzut de la temelie.

Doi ani în urmă, adică la 1804, ea a fost zidită a doua oară, cu ajutor obştesc, prin osârdia lui Hagi Gheorghe-Polizu, Nicolae Zaharia şi Gheorghe Dimitriu, după cum arată cartea Mitropolitului Dositei Filitis, din 1804, septembrie 25, şi cum atestă pisania pusă atunci la noua clădire.

Clădirea aceasta durează până la 1860 când, zidirea slăbită, fie din cauza cutremurelor, fie din cauza îngropării morţilor în curtea şi cimitirul bisericii, fie din cauza infiltrării apei din scurgerea râurilor care treceau pe lângă biserică, sfântul locaş se găsea din nou în stare rea.

Astfel, s-a constituit o curatelă compusă din Vasile Constantinescu, Stamate Athanasiu, Ştefan Boscu şi Petrache Sachelarie pentru a strânge banii necesari pentru rezidirea a treia oară a bisericii.

La 1867, se dărâmă vechea clădire şi cu banii strânşi a început zidirea actualei biserici. Adunarea sumelor pentru zidire mergând greu din cauza lipsei de mijloace, a silit epitropii de atunci să vândă o parte din proprietăţile bisericii, spre a săvârşi lucrarea începută, dar nici cu aceşti bani nu s-au terminat lucrările construcţiei. Atunci, marele patriot I.C. Brătianu, pe atunci ministru de interne şi ad-interim la finanţe, expunând Domnitorului CAROL I starea îngrijorătoarea în care se aflau lucrările bisericii dărâmate, urmând pilda bătrânilor voievozi ai ţării, dăruieşte din caseta particulară suma de 10 000 galbeni, cu care se termină clădirea bisericii.

În amintirea acestei a treia clădiri, s-a aşezat în partea din dreapta, de la intrarea principală, o placă de marmură, pe care s-a scris :

” La anul 1868, Domnitorul României, CAROL I, prin intermedierea d-lui I.C. Brătianu, ministru de interne şi ad-interim la finanţe, depuse însemnate sume din caseta sa pentru această fermecătoare lucrare, fiind curatorii bisericii, ajutători cu bani şi ostenitori, domnii: Vasile Constantinescu, Satamate Athanasiu, Ştefan Boscu şi Petrache Sachelarie, când mai veniră în ajutorul unei astfel de nobile şi întotlăudabile opere, persoanele aici citate: domnii Costache Stoianovici, Ion Constantinescu, Petru Enciulescu şi Ghiţă Rădulescu.”

Pentru ajutorul dat, Domnitorul Carol I devine ctitor al bisericii actuale.

Biserica „Sf. Nicolae-Şelari” se găseşte azi în bune conndiţi de funcţionare şi întreţinere, datorită grijii permanente a Prea Fericitului Părintelui Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi a conducerii Republicii Socialiste România şi ajutorului substanţial al crdincioşilor.

Pe parcursul timpului, biserica a fost reparată şi înfrumuseţată. Reparaţii radicale s-au făcut în anii 1940, 1971-1972, de preot paroh Dumitru Teodorescu, dându-i-se jos toată tencuiala, până la cărămidă, pe toată suprafaţa exterioară a bisericii, înlocuindu-se cu mortar şi deasupra praf de piatră, s-a reparat şi vopsit acoperişul.

S-a curăţat şi spălat pictura, care este făcută în întregime de Gh. Tattarescu, fiind o capodoperă, cu o catapeteasmă de arhitectonică aproape unică.

După cutremurul din 1977, biserica a suferit avarii şi stricăciuni, care s-au reparat în cursul anului 1979, urmând a se reface pictura în cursul anilor 1981-1982.

Biserica este monument istoric şi de artă, sub îndrumarea directă a preoului paroh, Dumitru Teodorescu”

 

31 ianuarie, 1979 – Bucureşti

Paroh preot  D. Teodorescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica „Sf. Ecaterina”

 

Biserica Sfânta Ecaterina din Bucureşti şi-a început existenţa ca biserică din lemn a mânăstirii cu acelaşi nume, ridicată în timpul domniilor lui Alexandru Mircea şi a fiului său, Mihnea, zis „Turcitul”.

Ctitorii bisericii au fost boierii Goleşti, Ivaşco şi Albul. Între alţi ctitori se numără: Teodor, Drăghici, Pană.

Biserica era terminată în anul 1579, când a obţinut un hrisov de la Mihnea Turcitul.

Cea dintâi menţiune documentară a mânăstirii se face însă într-un document din 15 iulie 1625, deşi ea exista şi mai înainte. Astfel, spre sfârşitul anului 1595, când trupele lui Sinan Paşa s-au retras din Bucureşti, mânăstirea a suferit unele stricăciuni.

Reparaţiile au fost făcute de vistierul Pană, care a devenit al doilea ctitor al mânăstirii.

Este posibil ca biserica de lemn să fi fost înlocuită acum cu alta de zid, fapt pentru care însăşi mânăstirea a purtat numele de „Mânăstirea lui Pană Vistierul” până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

În anul 1616, la sfârşitul lunii decembrie, oştile lui Gabriel Bathory, năvălite în Ţara Românească, au ars mânăstirea „şi au tăiat un călugăr”.

Mânăstirea a fost refăcută şi a fost apoi afierosită Mânăstirii „Sf.Ecaterina” din Sinai, în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti. De fapt, între 1775-1782, Doamna Ecaterina, soţia lui Alexandru Ipsilanti, a construit un han, pe locul unde se află astăzi clădirea Institutului Teologic Universitar din Bucureşti şi l-a afierosit mânăstirii. Hanul a fost rezervat în exclusivitate „negustorilor turci” sosiţi în Bucureşti. Venitul hanului servea la întreţinerea călugărilor . De acum înainte, sfântul lăcaş, împreună cu Mânăstirea, au luat numele de „Sf. Mare Muceniţă Ecaterina”.

Cutremurul din 1838 a cauzat stricăciuni marii biserici şi i-a crăpat zidurile.

La 22 februarie 1850, egumenul mânăstirii, Grigorie Ecateriniotul, ajuns episcop sub numele de Grigorie Agathonikeias, a cerut printr-un memoriu aprobarea autorităţilor legiuite pentru începerea unei noi biserici, pe temeliile celei vechi, având tot materialul pregătit.

S-a zidit o biserică nouă pe care o vedem şi astăzi. Construcţia bisericii a început în anul 1850 şi s-a terminat în anul 1853, când a fost şi pictată.

În interior, pe peretele de apus al bisericii, în dreapta, s-a zugrăvit chipul patriarhului ecumenic de atunci, Constantin Sinaitul, iar în partea stângă, chipul Episcopului Grigorie, amintit mai sus.

La 25 ianuarie l853, „Mânăstirea Sf. Ecaterina” serba pentru prima oară cel de-al doilea hram al ei: „Sfântul Grigorie Teologul”, nume pe care-l purta şi egumenul ei.

La 29 octombrie 1863, Mânăstirea „Sf.Ecaterina” a fost transformată în biserică de mir.

În anul 1905 s-a construit şi casa parohială, pe locul vechi al bisericii, vis-à-vis de cea actuală.

Arhitectura Bisericii „Sf. Ecaterina” prezintă particularităţi ce-i conferă o notă de măreţie şi solemnitate.

Pictura bisericii a fost executată de pictorii C. Lecca (1810-1887) şi Mişu Pop (1827-1892), cu excepţia icoanelor de la catapeteasmă, pictate în Sinai, pe pânză, şi aplicate aici.

Cutremurul din 4 martie 1977 a provocat stricăciuni bisericii. Biserica s-a consolidat între timp cu o centură de beton.

Pictura s-a readus la frumuseţea ei prin spălare şi retuşare, în primăvra anului 1984.

Din anul 1959, Biserica „Sf. Ecaterina” serveşte ca paraclis pentru practica studenţilor teologi, dar este deschisă şi credincioşilor.”

 

Pr. Conf. Dr. Alexandru I.Stan

 

Bibliografie

Drd. Ion Bănăţeanu, „Biserica Sf. Ecaterina din Bucureşti”, în Revista Biserica Ortodoxă Română, an LXXXV (1967), nr. 1-2, p. 163-179.

 

Anunțuri

2 gânduri despre „Istoria bisericilor din Bucuresti (12)

  1. Salut. Caut de foarte multa vreme imagini cu zona demolata in Cringasi, inclusiv cu Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” – Crângaşi I unde au fost ingropati initial bunicii mei. Daca aveti imagini ale zonei v-as ramine profund indatorat.
    Cu stima,
    Lucian IONITA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s