Destinul şi “Tabla Păzită” a Islamului.

Standard

 

Conform preceptelor islamice, soarta oamenilor este scrisă cu “calama” (condeiul) pe “Tabla păzită a Islamului” sau “Tabla lui Allah”.

Simbol ezoteric al substanţei universale, “Tabla păzită a Islamului” este ca o oglindă, anterioară oricărei existenţe, unde se poate citi viitorul, pe întreaga veşnicie.

In raport cu această “tablă păzită” (Coran, 85, 19-22), “calama” îndeplineşte rolul unui Principiu Activ.

De altfel, simbolismul penei de scris („qalam”) şi al cărţii – respectiv al condeiului şi al tăbliţei – joacă un rol esenţial în tradiţiile islamice.

Astfel, sufiţii cred că acest Condei Suprem reprezintă „Inteligenţa Universală”, care scrie destinul omenirii pe “tăbliţa bine păzită”, de fapt substanţa increată, materia primă, ce urmează a se transforma, sub impulsul Inteligenţei sau al Esenţei, în creaţii palpabile. “Calama” apare, astfel, ca un simbol al predestinării.

În celebra lucrare a lui Al-Tabari,- „Anale„- se spune că acest “qalam” a fost creat de Allah din lumină, cu o mie de ani înainte de apariţia lumii.

Condeiul („Calama”) a fost creat de Allah dintr-o substanţă preţioasă, din vârful său despicat curgând lumină, aşa cum curge cerneala dintr-o pană de scris. Allah a poruncit Calamei: “Scrie!” iar aceasta a tresărit atât de tare încât scânteierile laudelor aduse de ea erau ca luminile fulgerelor. “Ce trebuie să scriu ? “ a întrebat “calama”. “Destinul”!, a răspuns Allah. Iar condeiul a umplut toată tăbliţa cu tot ceea ce se va întâmpla, până în ziua Învierii. După aceea, “calama” s-a uscat dar nu înainte de a stabili fericirea unora şi nefericirea altora.

O tradiţie islamică, cunoscută şi de Ibn Abbas, descrie “Tabla bine păzită a Islamului” astfel: „Ea desparte în lungime Cerul de Pământ şi Orientul de Occident, în lărgime. Este foarte apropiată de Tronul Ceresc, aproape atinge fruntea lui ISRAZIL, îngerul cel mai apropiat de tron. Când Allah doreşte să realizeze o anumită creaţie, el îşi scrie voinţa divină pe această tablă, pe care apoi o loveşte de fruntea lui ISRAZIL. Allah priveşte spre „tabla bine păzită” sau secretă de 360 de ori pe zi iar, de fiecare dată când o priveşte, viaţa sau moartea unei persoane este deja hotărâtă, destinul cuiva este înălţat sau coborât, este onorat sau umilit. Lângă Allah stă „Scrierea Dintâi” (Coranul, 13, 39; 3, 7 ). El a însemnat pe ea cele ce erau şi cele ce vor fi, până în „Ziua Învierii”. Allah creează ce vrea şi hotărăşte ce i se pare bine. Nimeni dintre muritori nu ştie ceea ce este scris acolo. Tabla este făcută dintr-o perlă albă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s