Cunoaşterea prin inimă.

Standard

În tradiţia islamică, inima (Qalb) este organul contemplării şi al vieţii spirituale. Este locul ascuns şi secret („sirr”) al conştiinţei.

Pentru sufiţi este greu a face o distincţie între inimă şi spirit. Coranul spune că inima credinciosului se află între două degete ale lui Allah. Conform unei tradiţii, Allah ar fi spus: “Cerul şi Pământul nu mă cuprind dar mă aflu în inima slugii mele.”

Punctul cel mai intim al inimii este „misterul” şi este locul insesizabil în care creatura îl întâlneşte pe Allah. Inima sugerează gândurile cele mai ascunse, cele mai tainice, cele mai sincere, baza însăşi a naturii umane.

Pentru Ibn al-‘Arabi, inima îmbracă orice formă în care se revelă Allah, după cum ceara păstrează forma sigiliului.

Pentru mistici, inima este “Tronul Îndurării”. Aici îşi are locuinţa dragostea, dragostea pentru Allah.

Sufiţii îi numesc pe mistici, care pun atâta accent pe inimă, “oameni de inimă”.

Misticii obişnuiesc să spună: “L-am văzut pe stăpânul meu cu ochiul inimii.”

Coranul evocă şi el “cunoaşterea prin inimă”: “Inima nu dezminte ceea ce a văzut (privitor la viziunea Profetului, 53, 2), căci nu ochii sunt orbi, ci inimile din piepturile lor sunt oarbe”( 22,45 ).

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s