Covorul-obiect de artă; Covorul-instrument de cult.

 

Se pare că arta ţesutului covoarelor s-a născut în Asia Centrală. După cucerirea musulmană, covorul capătă o răspândire generalizată (Asia Centrală, Caucaz, Orientul Mijlociu, Maghreb, Spania, Turcia, India, China, Iran etc.), fiind atât obiect de artă dar şi de cult.

Un rol important în dezvoltarea artei covorului l-au avut Egiptul şi Anatolia (pentru perioada sec. X-XVI), unde predomină motivele geometrice abstracte.

Covoarele din vremea selgiucizilor şi a mamelucilor se caracterizează prin culori închise, având ca teme grafice animale stilizate. În schimb, în Persia, în epoca sefevidă, figurile şi motivele florale, decorul vegetal, “covorul-grădină” vor predomina.

Se remarcă, în general, patru scheme de sintaxă ornamentală: compoziţia de tip „câmp continuu”, compoziţia de tip „medalion central”, compoziţia de tip „mihrab” (nişa sacră a moscheii)- cu varianta înscrierii în arcadă a motivului „pomul vieţii”- şi compoziţia de tip „cruciform”.

Compoziţia de tip „câmp continuu” constă în repetarea monotonă a unui motiv pe întreaga suprafaţă centrală a piesei.

Motivele florale sunt stilizări ale unor forme geometrice sau chiar desene ale unor flori: nalbă, lalea, glicină, clopoţei, garoafă, trandafir, iris.

Un motiv important este cel al seminţei – „boteh” -. Sămânţa este un ornament specific în lumea islamică, semnificând elementul germinativ, cosmogonic.

„Mihrab”-ul are clar o semnificaţie religioasă, combinată cu una mistică, reprezentată de tema cosmogonică a “axei lumii” şi a “stâlpului cosmic”, materializate în motivul artistic al “pomului vieţii”.

Dar covorul are şi o importantă funcţie religioasă: un musulman nu are nevoie, precum un creştin, de un lăcaş de cult special, pentru a-şi îndeplini obligaţiile rituale zilnice. Pentru un credincios musulman, covorul de rugăciune este suficient pentru a se putea ruga.

Unele dintre covoarele de cult conţin inscripţii religioase însă, pentru a le feri de profanare, ele sunt mai rar utilizate. Textele coranice sunt situate la partea superioară a covorului, acolo unde pot fi atinse doar de capul credinciosului care se roagă.

Cel mai important verset aflat pe bordura unui covor este acela al „Tronului”(Sura II, 255- “Tronul tău este mai întins de cât cerurile şi pământul…”). De aceea, intrarea în moschee este precedată, obligatoriu, de descălţare.

În moschei, erau utilizate covoare de tip „saf”, (arab. şir, rând), un fel de “covoare de rugăciune de familie”, care conţineau un mare număr de „mihrab”-uri, numărul acestora fiind egal cu numărul credincioşilor care se rugau.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s