Calendare mitice

 

La vechii beduini arabi, anul lunar se compunea din 354 de zile, ceea ce însemna că, după 33 de ani, apărea o diferenţă de un an faţă de anul siriac.

In Preislam, arabii adăugau o lună la fiecare trei ani. Mohamed a criticat acest obicei, intitulat “Nasi” (întârziere), după cum aflăm dintr-un verset: “Nasi e un adaos la necredinţă”.

Preislamicii denumeau lunile anului astfel: natiq, safar, taqil, taliq, najir, aslah, amiyah, ahlaq, kasa’, zahir, barak, iar ultima lună harf sau na’s.

In Islam, ordinea lunilor anului era următoarea:

„Muharram”, prima lună a anului, este numită astfel deoarece în cursul acesteia războiul şi raziile erau interzise. Numele provine din rădăcina HRM, care exprimă sensul de interdicţie.

A doua lună se numeşte “Safar”. Există două explicaţii cu privire la etimologia acestui cuvânt: una se bazează pe faptul că verbul “ safira” înseamnă “a fi golit de ..“.

Prin urmare, ” Safar” semnifică faptul că, în acea lună, locuitorii plecau la luptă iar casele erau golite. Caselor goale li se spune “Asfarat”.

A doua etimologie consideră că “Safar” îşi datorează numele târgurilor ţinute în Yemen, unde veneau arabi din toate colţurile Peninsulei pentru a se aproviziona. Aceste târguri purtau numele: “Safariyya”.

Cele două luni care urmau purtau numele de “Rabi’ şi corespundeau perioadei în care arabii plecau cu turmele la păşune (în arabă „raba”).

Cele două luni numite „Jumada” ar proveni de la perioada anului când apa îngheaţă („jumudu-l ma’ ” înseamnă îngheţarea apei). Cum aceste luni cad uneori şi în timpul lunilor călduroase ale unui an calendaristic, explicaţia de mai sus devine lipsită de sens.

A şaptea lună a anului calendaristic se numeşte “Rajab” şi ar proveni din rădăcina verbului: “ragaba sau ragiba” cu sensul de a “ a se sfii”, “a-ţi fi teamă”.

Luna a opta se numeşte “Sha‘aban” iar acest cuvânt ar avea ca etimon cuvântul “sha’ aba” adică “a se risipi”. In această lună, arabii se risipeau în căutare de locuri cu apă şi pentru a dobândi prăzi de război.

Luna “Ramadan” ar sugera numele arşiţei care se ridică din pământ: „harr-ar-ramda’ „. Numele „Ramadan” este unul dintre numele sacre ale lui ALLAH, de aceea nu este corect a se spune „Ramadan”, pur şi simplu, ci “luna Ramadan”.

Luna a zecea se mai numeşte “Shawwl”, de la rădăcina “Shawwla ”, “a sta cu coada în sus” (despre cămile), ca semn de împerechere. Ca urmare, arabii nu îngăduiau căsătoria în acea lună.

Du-l Qa’ada”, de la verbul “Qaada”, “a sta cu picioarele încrucişate”, arată că în această lună arabii se odihneau după eforturile războiului sau ale incursiunilor de pradă („razii„).

Du-l-Hijja” este luna pelerinajului ritual la Mecca. Provine din cuvântul „Hajj” (pelerinaj). In limba română avem Hagiu.

Lunile de pelerinaj sunt: „Sawwal”, „Du-l-Qa’da” şi primele douăzeci de zile din „Du-l-hijja”. Primele zece zile ale acestei luni se numeau “zile cunoscute”, în timp ce zilele de şedere în Valea Mina´, în perioada pelerinajului, se numeau “zile numărate”.

Lunile sfinte erau în număr de patru: “Muharram”, “Rajab” “Du-l-Qa’da” şi “Du-l-Hijja”.

Anunțuri

Un gând despre „Calendare mitice

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s