AMULETE şi TALISMANE la români

R. Vulcănescu consideră că, pe teritoriul României, amuletele şi talismanele au existat din cele mai vechi timpuri .

Amuletele sunt definite drept “instrumente magico-mitice, de tip apotropaic, ce se purtau la gât, pentru a apăra de boli şi de pericol”, în timp ce talismanele sunt considerate “instrumente magico-mitice tropaice ce reprezintă veneraţia purtătorilor şi facilitează comunicarea cu forţele supranaturale.”

“Cercetările de arheologie şi paleontologie zoomitologică pe teritoriul Daciei preistorice ne confirmă prezenţa unor bogate seturi de figurine şi amulete de bovidee”. Aceste figurine în lut, piatră sau os puteau îndeplini şi funcţiile unor amulete.

Autorul demonstrează că tăbliţele perforate de la Tărtăria pot fi trecute în categoria amuletelor.

Unele talismane descoperite pe teritoriul românesc, denumite popular şi “baierele strigoiului” sau “brâiele strigoiului”, au forma unor talismane-colier, având puteri antidemonice (previn, de exemplu, naşterea unui copil strigoi).

De asemenea, tot la români a existat în trecut obiceiul de a se atârna în hornul sobei diverse talismane: un cap de cocoş, o piele de şarpe, un rât de mistreţ etc pentru a împiedica intrarea pe horn a duhurilor malefice.

La Biblioteca Academiei Române există numeroase manuscrise  vechi, conţinând diverse tipuri de amulete: Mss. 1125, Miscelaneu, 1784, f.3   Amulet” -De friguri-; Mss. 1151, “Miscelaneu”, 1777, f. 50-53, “AmuleteMolitva Sfântului Sisoe”-“Pentru pruncii cei mici cei di-i omoară diavolul acesta să se pue în leagănul copilului…“;

Mss 1317, Miscelaneu, 1727, f. 373 “Amuletă pentru îndepărtarea vrăjmaşului şi pentru iertarea păcatelor celor care scriu, citesc sau poartă cu sine textele “Legenda Duminicii şi Visul Maicii Domnului”; Mss 270, 1799, f. 71 “talisman de ciumă” etc

În Mss 2587, cunoscut sub numele de “Aravicon Mithologhicon”, datat 1783, întâlnim termenul “hamailiu”, sinonom al cuvântului “talisman”.

N. Cartojan a studiat răspândirea amuletelor şi talismanelor printre români, începând din Evul Mediu.

El a constatat că aceste amulete erau utilizate fie pentru a apăra de acţiunea unor forţe malefice, fie pentru a aduce noroc purtătorilor lor.

Erau utilizate, cu precădere, texte apocrife, precum : „Călătoria Maicii Domnului în Iad”, „Sfântul Sisinie”, „Epistolia domnului Nostru Issus Hristos”, „Visul Maicii Domnului” precum şi anumite pătrate magice, conţinând nume sacre : „SATOR, AREPO, ROTAS, OPERA” sau liste cu cele 72 de nume ale lui Iisus Hristos sau ale Maicii Precista.

Inelele magice” sunt amulete cu diverse proprietăţi, unele dintre ele fiind simboluri ale magicienilor, care afirmă că fac minuni cu ele.

Arabii, ca şi orientalii, în general, cred în puterea miraculoasă a inelelor şi brăţărilor.

Unul dintre cele mai celebre inele magice a fost acela al lui Solomon, cu ajutorul căruia poruncea întregii naturi. Se spune că inelul avea gravat numele lui Dumnezeu.

El s-ar afla într-un loc neştiut de muritori, păzit de balauri, în mormântul lui Solomon.

Potrivit concepţiei credincioşilor musulmani, cel ce va găsi inelul va deveni stăpânul lumii, având toate spiritele la dispoziţia lui.

Câteodată, animaţi de această concepţie, ei cumpără inele de la magicieni, pe post de talisman miraculos.

Se crede că inelele de logodnă ar fi rămăşiţe ale inelelor magice.

In ceea ce-i priveşte pe români, „Mărţişorul” poate fi considerat un fel de amuletă, care nu ţine de credinţa creştină, acest obicei datând, probabil, din vremuri preistorice.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s